Bronchipret 50ml Sirop
- Livrare gratuită în Chișinău și regiuni
- Preț special online
- Achitare cu card
- Cumpără online, ridică în farmacie
- Află primul despre oferte speciale
Thymi herba extractum fluidum / Hederae helicis folii extractum fluidum
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru Dumneavoastră.
Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului Dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Intrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului Dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
- Dacă după 7 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiți în acest prospect:
1. Ce este Bronchipret Sirop și pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să știți înainte să luați Bronchipret Sirop
3. Cum să luați Bronchipret Sirop
4. Reacții adverse posibile
5. Cum se păstrează Bronchipret Sirop
6. Conținutul ambalajului și alte informații
1. CE ESTE BRONCHIPRET SIROP ȘI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Bronchipret Sirop 15 g/1.5 g lichid oral conține extract fluid din părțile aeriene de cimbru şi extract fluid de frunze de iederă care manifestă acţiune
expectorantă şi mucolitică.
Medicament pe bază de plante utilizat pentru tratamentul afecțiunilor inflamatorii ale căilor respiratorii cu acțiune expectorantă și de calmare a tusei.
2. CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI ÎNAINTE SĂ LUAȚI BRONCHIPRET SIROP
NU luați Bronchipret Sirop
Bronchipret Sirop nu se va administra în caz de hipersensibilitate (alergie) cunoscută la Iederă, plantele din familia Araliacea, Cimbru sau alte Labiate (Lamiaceae) sau la oricare dintre excipienții enumerați în punctul 6.
Atenționări și precauții
Dacă simptomele persistă mai mult de 7 zile sau dacă se observă următoarele simptome: dispnee, febră sau spută purulentă cu sânge, este necesar să consultați urgent un medic.
Pacienții cu gastrită sau ulcer gastric trebuie să administreze medicamentul doar după consultarea unui medic.
Acest medicament conține 7 % (v/v) alcool, adică până la 0,30 g alcool per 5,4 ml, echivalent cu 8 ml bere sau 3 ml vin. Poate fi dăunător persoanelor cu etilism. Acest lucru trebuie avut în vedere la femeile gravide sau care alăptează, copii și grupuri cu risc crescut, cum sunt pacienții cu boli hepatice sau epilepsie.
Copii
Acest medicament nu se administrează copiilor mai mici de 2 ani, deoarece nu există studii disponibile. În cazul tusei persistente sau recurente la copii cu vârsta 2- 4 ani trebuie consultat medicul.
Notă pentru diabetici:
O singură doză de Bronchipret Sirop (5.4 ml) conține aproximativ 0.18 unități de pâine (UP).
Bronchipret Sirop împreună cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Până în prezent nu se cunosc interacțiuni cu alte medicamente.
Spuneți medicului Dumneavoastră sau farmacistului dacă luați sau ați luat recent orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripție medicală.
Fertilitatea, sarcina și alăptarea
Sarcina și perioada de alăptare
Dacă sunteți însărcinată sau alăptați, întrebați medicul Dumneavoastră sau farmacistul înainte să administrați acest medicament.
Bronchipret Sirop nu trebuie administrat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează, deoarece nu sunt date suficiente despre administrarea preparatului în perioada de sarcină şi lactaţie.
Fertilitate
Nu există date privind efectul medicamentului asupra fertilității la om.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Bronchipret® Sirop are o influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Acest medicament conține 7 % (V/V) alcool. O persoană sănătoasă descompune cantitatea de alcool care este ingerată cu o singură doză, în decurs de câteva minute.
Bronchipret Sirop conține soluție de maltitol.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament.
3. CUM SĂ LUAȚI BRONCHIPRET SIROP
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum este specificat în acest prospect.
Discutați cu medicul Dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Dacă nu este prescris altfel de către medicul Dumneavoastră, doza recomandată este de:
Copiii de la 2 la 5 ani - Doza unică în ml:3.2 ml . Doza zilnică totală: 9.6 ml
Copiii de la 6 la 11 ani - Doza unică în ml: 4.3 ml. Doza zilnică totală: 12.9 ml
Adulți și adolescenți peste 12 ani - Doza unică în ml: 5.4 ml. Doza zilnică totală: 16.2 ml
Mod de administrare
Folosind măsura de dozare inclusă, luați Bronchipret Sirop de 3 ori pe zi (dimineața, la prânz și seara) în conformitate cu vârsta indicată în tabel. Înghițiți Bronchipret Sirop nediluat. Puteți bea puțină apă după administrarea medicamentului.
În procesul păstrării este posibilă apariţia unei opalescenţe uşoare sau a unui sediment neînsemnat, care nu influenţează eficacitatea preparatului.
Agitați bine înainte de fiecare administrare!
Durata tratamentului depinde de evoluţia bolii. Dacă simptomele persistă mai mult de 7 zile, consultați medicul Dumneavoastră imediat.
Dacă luați mai mult Bronchipret Sirop decât trebuie
În caz de supradozaj sunt posibile tulburări gastro-intestinale ca dureri abdominale, vome și diaree.
În acest caz trebuie să vă adresați la medic. El va decide dacă sunt necesare careva măsuri.
Dacă uitați să luați Bronchipret Sirop
Dacă ați luat prea puțin Bronchipret Sirop sau ați uitat să luați Bronchipret Sirop, nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată, ci mai degrabă continuați să luați doza prescrisă de către medicul Dumneavoastră sau după cum este descris în acest prospect.
Dacă încetați să luați Bronchipret Sirop
Încetarea administrării acestui medicament este de obicei inofensivă.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați-vă medicului Dumneavoastră sau farmacistului.
4. REACȚII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Bronchipret Sirop poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacții adverse semnificative sau semne la care ar trebui să acordați atenție și acțiuni care trebuie să le luați în cazul în care sunteți afectat
În cazul în care sunteți afectat de una dintre următoarele reacții adverse, încetați să luați Bronchipret Sirop și adresați-vă medicului Dumneavoastră. Medicul poate determina severitatea și dacă este necesară o acțiune suplimentară.
Mai puțin frecvente (pot afecta 1 până la 10 utilizatori din 1000 persoane): tulburări gastro-intestinale, cum ar fi crampe intestinale, greață, vomă, diaree.
Rare (pot afecta 1 până la 10 utilizatori din 10000 persoane): reacții alergice cu erupții cutanate (urticarie).
De asemenea, pot să apară reacții de hipersensibilitate, inclusiv dificultăți de respirație și edem al feței, gurii și / sau gâtului.
La primele semne de hipersensibilitate, administrarea acestui medicament trebuie sistată.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului Dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail:farmacovigilenta@amdm.gov.md.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ BRONCHIPRET SIROP
A se pastra la loc uscat, ferit de lumina, la temperaturi sub 25°C.
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizați Bronchipret Sirop după data de expirare înscrisă pe cutie și flacon. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
În procesul păstrării este posibilă apariţia unei opalescenţe și floculări uşoare, care nu influenţează eficacitatea preparatului.
Agitați bine flaconul înainte de fiecare administrare!
Informații cu privire la termenul de valabilitate după deschidere
După deschiderea flaconului, utilizați medicamentul timp de 6 luni.
6.CONȚINUTUL AMBALAJULUI ȘI ALTE INFORMAȚII
Ce conține Bronchipret Sirop :
Substanțele active sunt:
100 g (89,2 ml) de lichid oral conține:
15g extract fluid din părțile aeriene de cimbru (Thymi vulgaris herba, Thymi zygis herba) (1:2-2,5), agent de extragere: soluție de amoniac 10%(m/m): glicerol 85%(m/m): etanol 90%(V/V): apă (1:20:70:109)
1,5 g extract fluid din frunze de iederă (Hederae helicis folii) (1:1); agent de extragere: etanol 70% (V/V)
Produsul conține alcool etilic – 7% (v/v).
Celelalte componente sunt: soluție de maltitol, sorbat de potasiu, acid citric monohidrat, hidroxipropilbetadex, apă purificată.
Cum arată Bronchipret Sirop și conținutul ambalajului
Bronchipret Sirop este lichid transparent, de culoare cafeniu - deschis.
Câte 50 ml sau 100 ml sirop în flacon din sticlă brună. Câte 1 flacon împreună cu măsura dozatoare și prospectul pentru utilizator se plasează în cutie de carton.
Deținătorul certificatului de înregistrare și fabricantul
Deținătorul certificatului de înregistrare
BIONORICA SE Kerschensteinerstr. 11-15
92318 Neumarkt Germania
Tel.: 09181 / 231-90
Fax: 09181 / 231-265
Email: info.bionorica.de
Fabricantul
BIONORICA SE
Kerschensteinerstr. 11-15
92318 Neumarkt
Germania
Acest prospect a fost revizuit în iunie 2022
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md
Specificații principale
- Producător Bionorica AG
- Țara producător Germania
- Article 18869
- Cod medicament 9220601909