Coșul este gol. Adăugați un produs

Travocort 15g Cremă N1 OTC

Travocort 10 mg/1 mg/1 g cremă

Nitrat de izoconazol/valerat de diflucortolon



1. Ce este Travocort şi pentru ce se utilizează

Travocort este utilizat pentru tratamentul iniţial sau intermediar al infecţiilor cutanate fungice superficiale care sunt însoţite de tulburări inflamatorii sau eczematoase ale pielii, de exemplu infecţiile de la nivelul membrelor superioare, spaţiilor interdigitale de la nivelul membrelor inferioare şi infecţiile din regiunile inghinală şi genitală.

Acest medicament conţine 2 substanţe active: nitrat de izoconazol şi valerat de diflucortolon. Nitratul de izoconazol tratează afecţiunile cutanate ale pielii, iar valeratul de diflucortolon reduce inflamaţiile pielii şi calmează neplăcerile cauzate de mâncărimi, arsuri şi durere.



2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Travocort

Nu utilizaţi Travocort:

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la nitrat de izoconazol sau valerat de diflucortolon sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)

- dacă aveţi leziuni ale pielii care pot fi asociate cu tuberculoză sau sifilis în zona care trebuie tratată

- dacă aveţi boli virale (de exemplu, herpes, zona zoster sau varicelă)

- dacă aveţi o afecţiune cronică, inflamatorie a feţei numită rozacee, inflamarea pielii în jurul gurii (dermatită periorală) sau reacţii post–vaccinare, apărute pe piele, în zona care trebuie tratată.



Atenţionări şi precauţii speciale

Înainte să utilizaţi Travocort, discutați cu medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală. Atunci când utilizaţi Travocort este important să ştiţi următoarele:



- Dacă aveţi - de asemenea - o infecţie bacteriană a pielii, medicul dumneavostră vă va prescrie şi un alt medicament în afară de Travocort pentru a trata această infecţie.

- Nu permiteţi contactul Travocort cu ochii, atunci când îl aplicaţi pe faţă.

- Aplicarea extinsă a unui medicament topic care conţine glucocorticoizi, pe o suprafaţă mare a corpului sau pe o perioadă lungă de timp, în special sub pansament (de exemplu, scutece, pansamente), creşte riscul reacţiilor adverse.

- Există un risc de a dezvolta o afecţiune la ochi, numită glaucom, dacă aplicaţi Travocort în cantităţi mari şi pentru o perioadă lungă de timp sub pansament sau dacă Travocort este aplicat pe zona din jurul ochilor.

- Dacă Travocort este aplicat în regiunile genitale, unele dintre ingrediente sale pot cauza deteriorarea produselor din latex, cum ar fi prezervative şi diafragme. Astfel, poate fi afectată eficienţa acestora în contracepție sau împotriva bolilor cu transmitere sexuală, precum HIV. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii.

- Măsurile de igienă regulată sunt esenţiale pentru un tratament de succes cu Travocort: pentru a evita reinfectarea, dumneavoastră trebuie să:

o schimbaţi zilnic lenjeria personală (prosoapele pentru faţă, lenjeria intimă etc. care să fie preferabil din bumbac) şi să le fierbeţi,

o uscaţi bine spaţiul dintre degetele de la picioare după spălare,

o schimbaţi zilnic ciorapii sau şosetele.



Travocort împreună cu alte medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Interacţiunile Travocort cu alte medicamente nu sunt cunoscute până în prezent.



Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă. Medicul dumneavoastră va evalua cu atenţie raportul beneficii/riscuri legate de utilizarea Travocort.

Glucocorticoizii nu ar trebui să fie aplicaţi în timpul primelor 3 luni de sarcină pentru a evita orice risc în dezvoltarea fătului.

În mod special, dacă sunteţi gravidă, trebuie să evitaţi aplicarea Travocort pe zone acoperite de pansament, pe suprafeţe mari ale corpului sau să utilizaţi crema pentru o perioadă lungă de timp.

Nu se cunoaşte dacă substanţele active ale Travocort trec în laptele matern. Un risc pentru sugar nu poate fi exclus.

Dacă alăptaţi, trebuie să:

o nu aplicaţi Travocort pe sâni

o evitaţi aplicarea Travocort sub pansament sau pe suprafeţe mari ale corpului

o evitaţi utilizarea Travocort pentru o perioadă lungă de timp



Nu există date care să arate că fertilitatea este afectată de utilizarea Travocort.



Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu au fost observate efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje la pacienţii care sunt trataţi cu Travocort.



Travocort conţine alcool cetostearilic

Travocort conţine alcool cetostearilic care poate provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact).



3. Cum să utilizaţi Travocort

Utilizaţi întotdeauna Travocort exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Travocort trebuie aplicat de două ori pe zi, pe zona afectată a pielii. Atunci când afecţiunea pielii s-a ameliorat, nu mai utilizaţi Travocort. În general, durata tratamentului nu trebuie să depăşească 2 săptămâni. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă poate prescrie în continuare un tratament cu un medicament antifungic care nu conţine glucocorticoizi. Acest lucru este valabil în special în cazul în care Travocort este aplicat în zona abdomenului sau în zona genitală.

Măsurile de igienă regulată sunt esenţiale pentru un tratament de succes cu Travocort.



Utilizarea la copii şi adolescenţi

Nu este nevoie să ajustaţi doza atunci când copiii cu vârsta peste 2 ani şi adolescenţii sunt trataţi cu Travocort.

Sunt disponibile date limitate asupra siguranţei Travocort atunci când este administrat la copii cu vârsta sub 2 ani.



Dacă utilizaţi mai mult Travocort decât trebuie

Dacă aplicaţi prea mult Travocort sau dacă înghiţiţi accidental Travocort este puţin probabil să fie periculos, dar adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă sunteţi îngrijorat.



Dacă aţi uitat să utilizaţi Travocort

Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa o doză uitată. Atunci când vă amintiţi, utilizaţi următoarea doză prescrisă şi continuaţi tratamentul.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.



4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Travocort poate cauza reacţii adverse cu toate că nu apar la toate persoanele.

Următoarele reacţii adverse au apărut în studiile clinice şi sunt enumerate în funcție de frecvenţa lor:

Frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane

 iritaţii ale pielii sau senzaţia de arsură la locul de aplicare



Mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane

 roşeaţă (eritem) sau uscăciune la locul de aplicare

 vergeturi (striuri pe piele)



Frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile

 mâncărime (prurit) sau băşici (vezicule) la locul de aplicare



La fel ca în cazul altor glucocorticoizi care sunt aplicaţi pe piele, precum Travocort, următoarele reacţii adverse locale pot, de asemenea, să apară (frecvenţa acestora nu poate fi estimată din datele disponibile):

Subţierea pielii (atrofia pielii), inflamarea foliculilor de păr (foliculită), creşterea părului de pe corp (hipertricoză), dilatarea vaselor mici superficiale de sânge ale pielii (telangiectazie), inflamarea pielii din jurul gurii (dermatită periorală), modificări ale culorii pielii, acnee şi/sau reacţii alergice ale pielii la oricare dintre componentele Travocort. Deoarece componentele Travocort sunt absorbite de organism prin piele, pot apărea reacţii adverse în alte părţi ale corpului (efecte sistemice).

Efectele secundare nu pot fi excluse la nou-născuţii ai căror mame au fost tratate extensiv sau pentru o perioadă lungă de timp în perioada sarcinii sau în perioada alăptării. De exemplu, activitatea glandelor suprarenale ale copilului poate fi redusă (reducerea funcţiei corticosuprarenale) şi, astfel, poate fi redusă rezistenţa copilului la boli.

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.



5. Cum se păstrează Travocort

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.

Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.



6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Travocort cremă

- Substanţele active sunt: nitrat de izoconazol, valerat de diflucortolon

- 1 g Travocort cremă conţine 10 mg nitrat de izoconazol şi 1 mg valerat de diflucortolon

- Celelalte componente sunt: polisorbat 60, stearat de sorbitan, parafină lichidă, alcool cetostearilic,

vaselină albă, edetat disodic, apă purificată



Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un tub de aluminiu conţinând 30 g cremă.

Cremă opacă, de culoare albă până la slab gălbuie.
Vezi descrierea completă

Specificații principale

  • Article 11131
  • Țara producător Germania
  • Producător Bayer Intendis
Adăugat