Citramon-BP comp. N10x3
- Livrare gratuită în Chișinău și regiuni
- Preț special online
- Achitare cu card
- Cumpără online, ridică în farmacie
- Află primul despre oferte speciale
Citramon-Pharmstandard este un preparat combinat, acţiunea căruia este determinată de părţile componente a lui. Acidul acetilsalicilic manifestă acţiune antipiretică şi antiinflamatoare, diminuează durerea, în special cauzată de procesele inflamatorii, de asemenea inhibă moderat agregarea plachetară şi formarea trombilor, ameliorează microcirculaţia în focarul de inflamaţie. Cafeina creşte excitaţia reflectorie a măduvei spinării, excită centrele respirator şi vasomotor, dilată vasele sanguine ale muşchilor scheletici, creier, cord, rinichi, reduce agregarea plachetară; diminuează somnolenţa, senzaţia de oboseală. În această combinaţie cafeina în doze mici practic nu manifestă acţiune stimulatoare asupra sistemului nervos central, deşi contribuie la reglarea tonusului vaselor cerebrale. Paracetamolul manifestă acţiune analgezică, antipiretică şi antiinflamatoare moderată.
Citramon-Pharmstandard se administrează la adulţi în sindrom dureros de intensitate uşoară sau moderată (de diversă geneză): dureri de cap, migrenă, dureri dentare, nevralgii (dureri pe traiectul unui nerv), mialgii (dureri musculare), artralgii (dureri articulare), algodismenoree (menstruaţii dureroase). Sindromul febril: în maladii respiratorii acute, gripă.
Citramon-Pharmstandard se administrează la adulţi şi copii cu vârsta peste 18 ani. Cum să luaţi Citramon-Pharmstandard
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigură. Nu se permite administrarea preparatului (fără consultaţia medicului) mai mult de 3 zile în calitate de antipiretic şi mai mult de 5 zile în calitate de analgezic. Preparatul se administrează pe cale orală, în timpul sau după mese, câte 1 comprimat fiecare 4 ore, în sindrom algic - 1-2 comprimate; doza nictemerală medie - 3-4 comprimate, doza nictemerală maximă - 8 comprimate. Cura de tratament constituie nu mai mult de 3-5 zile. Dacă luaţi mai mult Citramon-Pharmstandard decât trebuie
Dacă aţi luat mai mult Citramon-Pharmstandard decât trebuie, anunţaţi imediat medicul dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Luaţi acest prospect sau comprimatele rămase a produsului cu dumneavoastră pentru ca medicul să ştie ce aţi luat. În cazul unei supradoze, pot apărea următoarele simptome: în intoxicaţii uşoare - greţuri, vome, gastralgii, vertij, acufene; în intoxicaţii grave - inhibiţie, somnolenţă, colaps, convulsii, dispnee, anurie, hemoragii.
Dacă uitaţi să luaţi Citramon-Pharmstandard
Dacă ați uitat să luați o doză, luați doza omisă imediat ce vă amintiţi. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa pentru doza uitată.
Dacă aveţi orice alte întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Pot fi înregistrate reacţii adverse, caracteristice pentru acidul acetilsalicilic, paracetamol, cafeină: anorexie, greţuri, vome, gastralgii, scăderea agregării plachetare, afecţiuni eroziv-ulceroase ale tractului gastrointestinal, hemoragii gastrointestinale; reacţii alergice, bronhospasm, eritem exudativ polimorf (inclusiv sindromul Stevens-Johnsons), necroliză toxică epidermică (sindromul Lyell), insuficienţă renală, insuficienţă hepatică, vertij, hipertensiune arterială, tahicardie. La administrarea de lungă durată pot fi semnalate: cefalee, dereglări ale vederii, acufene, hipocoagulare, sindrom hemoragic (epistaxis, gingivoragii, purpură, etc.), afectarea rinichilor cu necroză papilară, sindromul Reye la copii.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Specificații principale
- Article 90372
- Țara producător Republica Moldova
- Producător BalkanPharm.
- Cod medicament 307356554