Coșul este gol. Adăugați un produs

Azilide 500mg comp. N3

FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate filmate.
Comprimate filmate filmate oblongi de culoare albă cu linie mediană pe una din părţi.
DATE CLINICE
Indicaţii clinice:
Azitromicina este indicată în tratamentul următoarelor infecţii bacteriene determinate de
microorganisme susceptibile la azitromicină:
- Sinuzită bacteriană acută (diagnosticată în mod adecvat);
- Otită medie bacteriană acută (diagnosticată în mod adecvat);
- Faringită, amigdalită;
- Exacerbare acută a bronşitei cronice (diagnosticată în mod adecvat);
- Pneumonie comunitară uşoară până la moderată;
- Infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, uşoare până la moderate, de exemplu
foliculită, celulită, erizipel;
- Uretrită şi cervicită fără complicaţii.
Trebuie avute în vedere ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată
a antibioticelor.
Doze si mod de administrare:
Azitromicina se administrează într-o singură doză zilnică. Durata tratamentului diferitelor
infecţii este menţionată mai jos.
Comprimatele pot fi luate împreună cu sau fără alimente.
Comprimatele trebuie înghiţite împreună cu o jumătate de pahar cu apă.
Copii şi adolescenţi cu masă corporală peste 45 de kg, adulţi şi vârstnici:
Doza totală este de 1500 mg, administrată câte 500 mg zilnic, timp de 3 zile. Alternativ,
aceeaşi doză (1500 mg) poate fi administrată pe o perioadă de 5 zile astfel: 500 mg în
prima zi şi 250 mg din ziua 2 până în ziua 5.
În cazul uretritei şi cervicitei fără complicaţii, determinate de Chlamydia trachomatis,
doza este de 1000 mg, administrată ca doză orală unică.
Copii şi adolescenţi cu masă corporală sub 45 de kg:
Azitromicina comprimate filmate nu sunt destinate pacienţilor cu masă corporală sub 45
de kg. Pentru această grupă de pacienţi sunt disponibile alte forme de dozare.
Pacienţi vârstnici:
Pacienţilor vârstnici li se va administra acceaşi doză ca şi adulţilor. Deoarece pacienţii
vârstnici pot avea afecţiuni proaritmice, se recomandă precauţie deosebită din cauza
riscului de apariţie a aritmiei cardiace sau torsadei vârfurilor.
Pacienţi cu insuficienţă renală:
În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (RFG 10-80 ml/min)
nu este necesară ajustarea dozei.
Pacienţi cu insuficienţă hepatica:
În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată nu este necesară
ajustarea dozei.
Contraindicaţii:
Utilizarea acestui produs este contraindicată pacienţilor cu hipersensibilitate la
azitromicină, eritromicină, orice antibiotice macrolide sau ketolide.
https://bit.ly/3bK7BhZ
Vezi descrierea completă

Specificații principale

  • Producător Micro Labs
  • Article 20374
  • Țara producător India
  • Cod medicament 100890165
Adăugat