Coșul este gol. Adăugați un produs

Zibor 3500UI/0,2ml 0,2ml sol.inj.ser.preump. N10

Ce este Zibor 3500 și pentru ce se utilizează Substanța activă din Zibor 3500 este bemiparina sodică, care aparţine unui grup de medicamente denumite anticoagulante. Acestea previn coagularea sângelui în vasele sanguine. Zibor 3500 este utilizat pentru a preveni formarea cheagurilor periculoase de sânge din venele picioarelor şi/sau plămânilor, care pot să se formeze după o intervenţie chirurgicală ortopedică (șold, genunchi sau altă operație la oase). Se mai foloseşte la prevenirea formării cheagurilor de sânge în tubulatura aparaturii de dializă.
Cum să utilizați Zibor 3500 Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur. Doza recomandată este: Pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge în timpul intervenţiilor chirurgicale ortopedice: Zibor 3500 este administrat de către medic sau de o asistentă medicală prin injecţie subcutanată (injecţia se face sub piele, de regulă într-un pliu de piele localizat la nivelul abdomenului sau în partea superioară a coapsei). Vi se va administra o doză (conţinutul unei seringi) înainte sau după operaţie. În zilele care urmează vi se va administra câte o doză (conţinutul unei seringi) zilnic. Medicul dumneavoastră vă va spune cât de lung trebuie să fie tratamentul cu acest medicament. Pentru prevenirea coagulării sângelui în timpul hemodializei: Când se foloseşte în hemodializă, Zibor 3500 se administrează uzual prin injectarea in bolus a dozei (conţinutul unei seringi) în secţiunea arterială a aparatului de dializă. Zibor 3500 este injectat subcutanat, de obicei într-un pliu de piele de la marginea taliei (abdomen) sau în partea superioară a coapsei. Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală vă va administra, de obicei, injecția în spital. Este posibil să trebuiască să continuați să primiți Zibor 3500 la întoarcerea acasă. - Zibor 3500 nu trebuie injectat intramuscular sau amestecat cu orice alt medicament injectabil. - De obicei este administrat o dată pe zi. - Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp trebuie administrat acest medicament (de obicei aproximativ 7 – 10 zile). - Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că vă puteți injecta singur acest medicament, vă rugăm să urmați cu mare atenție instrucțiunile medicului dumneavoastră. (Vezi mai jos “Cum se injectează Zibor 3500?”) Vârstnici (65 ani și peste 65 de ani): Se va folosi acelaşi dozaj ca în cazul adulţilor. Dacă aveți probleme hepatice sau renale, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră, care ar putea dori să vă monitorizeze îndeaproape. În cazul în care boala de rinichi este severă, medicul dumneavoastră poate lua în considerare o dozare specifică. Utilizarea la copii și adolescenți (sub 18 ani): Nu se recomandă administrarea medicamentului Zibor 3500 la copii. Cum se injectează Zibor 3500 Zibor 3500 nu trebuie injectat niciodată în mușchi, deoarece ar putea provoca sângerări în mușchi. Veți primi instrucțiuni cu privire la modul corect de utilizare al acestui medicament și despre tehnica corectă de auto-injectare înainte de a vi se administra injecția pentru prima dată. 4 Aceste instrucțiuni vă sunt date de către medic sau alt personal medical calificat. Trebuie să respectați următorii pași: - Spălați-vă bine pe mâini și așezați-vă sau întindeți-vă într-o poziție confortabilă. - Alegeți o zonă a taliei, la cel puțin 5 cm distanță de ombilic și la depărtare de cicatrici sau vânătăi existente și curățați pielea cu atenție. - Folosiți pentru injectare locuri diferite în zile diferite, de exemplu, prima dată pe partea stângă, următoarea dată pe partea dreaptă. - Îndepărtați capacul acului seringii. - Pentru a menține acul steril, asigurați-vă că nu atinge nimic. - Seringa pre-umplută este acum gata de utilizare. - Înainte de utilizare, nu împingeți pistonul pentru a îndepărta posibile bule de aer, pentru că s-ar putea să pierdeți medicamentul. - Țineți seringa cu o mână și cu cealaltă mână, folosind degetul arătător și degetul mare, prindeți ușor zona de piele pe care ați curățat-o și faceți un pliu de piele. - Introduceți întreaga lungime a acului în pliul de piele, drept, într-un unghi de 90 grade. - Apăsați în jos pe piston asigurându-vă că țineți pliul de piele în aceeași poziție pe durata injectării. - Scoateți acul trăgându-l afară și dați dumul la piele. - Nu frecați pielea în care a fost introdus acul. Acest lucru vă va ajuta să evitați învinețirea. - Nu încercați să puneți capacul acului înapoi pe seringă. Doar aruncați-l (acul mai întâi) într-un coș pentru obiecte ascuțite, închideți etanș capacul containerului și nu îl lăsați la îndemâna copiilor. - Dacă aveți impresia că doza este prea puternică (de exemplu, vă confruntați cu sângerări neașteptate) sau prea slabă (de exemplu, doza pare a nu funcționa) discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul. Aruncați imediat seringa în cel mai apropiat coș pentru obiecte ascuțite (cu tot cu ac), închideți etanș capacul containerului și nu îl lăsați la îndemâna copiilor.
Vezi descrierea completă

Specificații principale

  • Producator Medicamente
  • Article 54916
  • Țara producător Germania
  • Producător Berlin-chemie
1 persoane se uită chiar acum la acest produs
Adăugat