Scoarţa de stejar conţine taninuri (acid galic, acid elagic şi acid cvercitanic), cvercitol, pectine, rãşini şi sãruri minerale. În scopuri terapeutice, de la stejar se foloseste scoarța ramurilor tinere, de trei până la cinci ani, recoltaă primăvara, prin martie și aprilie. Principiile active din scoarţa de stejar au acţiune astringentã, antidiareicã, hemostaticã, dezinfectantã și este lipsita de miros. Datoritã substanţelor conţinute, scoarţa de stejar are utilitate în diaree, enteritã, gastritã, ulcer gastric şi duodenal, hemoroizi, precum şi în faringite, stomatite, gingivite, plãgi, degerãturi, arsuri şi pentru combaterea transpiraţiei excesive la nivelul picioarelor. Pentru uz intern se foloseşte sub formă de decoct de scoarţă (pentru a trata diareea, febra şi hemoragiile intestinale) sau sub formă de cafea de ghinde măcinate, care sunt tonifiante pentru stomac şi pentru intestin.
