Filtru
Întâi cele populare
Întâi cele populare
0
În stoc
DATE CLINICE
Indicaţii terapeutice
Infecţii fungice ale pielii cauzate de dermatofiţi.
Pityriasis (tinea) versicolor
Doze şi mod de administrare
Administrare cutanată.
Durata tratamentului şi frecvenţa administrărilor:
Tinea pedis cu localizare interdigitală: 1 dată pe zi, timp de 1 săptămână.
Tinea corporis, cruris: 1 dată pe zi, timp de 1 săptămână.
Pityriasis versicolor: 2 ori pe zi, timp de 1 săptămână.
Simptomele clinice se ameliorează timp de câteva zile. Aplicarea ocazională a
preparatului sau întreruperea tratamentului înainte de termen pot provoca recidiva
maladiei.
Adulţi: Mycofin se aplică o dată sau de 2 ori pe zi, în dependenţă de indicaţii.
Copii: experienţa clinică în administrarea terbinafinei la copii este limitată, astfel
administrarea la copii nu se recomandă.
Vârstnici: nu este necesară ajustarea dozelor pentru pacienţi vârstnici.
Mod de administrare:
Înaintea aplicării porţiunea afectată se va spăla cu săpun şi se va usca bine. Trebuie
aplicată o cantitate suficientă de spray pe zona afectată pielii şi pe zonele adiacente.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la componentele preparatului. https://bit.ly/3p1kdXl

Nistatina face parte din clasa de medicamente cunoscută sub denumirea de antifungice.
Nistatina este indicată la adulţi, adolescenți şi copii cu vârsta peste 6 ani pentru a trata infecţiile
determinate de o ciupercă denumită Candida albicans, localizate la nivelul tractului digestiv şi ca
adjuvant în tratamentul candidozei vaginale şi cutanate. Cum să luați Nistatină.Luați întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să
discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Se recomandă administrarea medicamentului între mese, evitându-se asocierea cu alimentele.
Tratamentul cu Nistatină se continuă cel puţin 48 de ore după vindecarea semnelor clinice. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Nistatină poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.

Kandizol este indicat în următoarele infecţii fungice (vezi 5.1).
Kandizol este indicat la adulţi pentru tratamentul:
meningitei criptococice (vezi pct. 4.4);
coccidiodomicozei (vezi pct. 4.4);
candidozei invazive;
candidozei mucoaselor, inclusiv candidozei orofaringiene, esofagiene, candiduriei şi
candidozei cronice cutaneomucoase;
candidozei cronice orale atrofice (stomatitei datorate protezei dentare) dacă igiena
dentară sau tratamentul local sunt insuficiente;
candidozei genitale, acute sau recurente, când tratamentul local nu este indicat;
balanitei candidozice când tratamentul local nu este indicat;
dermatomicozelor incluzând tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris, tinea versicolor şi
infecţii cutanate cu Candida, când este indicat tratamentul sistemic;
tinea unguinium (onicomicoză) când alte medicamente nu sunt considerate potrivite.
Kandizol este indicat la adulţi pentru prevenirea:
recidivelor meningitei criptococice la pacienţii cu risc mare de reapariţie;
recidivelor candidozei orofaringiene sau esofagiene la pacienţii cu SIDA, care prezintă
risc crescut de recădere;
reducerea incidenţei candidozei vaginale recurente (cu minimum 4 episoade pe an);
profilaxia infecţiilor cu Candida la pacienţii cu neutropenie prelungită (precum pacienţii
cu neoplazii hematologice aflaţi în tratament cu medicamente chimioterapice sau
pacienţii cu transplant de celule stem hematopoietice (vezi pct. 5.1)).
Kandizol este indicat la nou-născuţi la termen, sugari, copii mici, copii şi adolescenţi cu
vârsta cuprinsă între 0 şi 17 ani:
Kandizol este utilizat în tratamentul candidozei mucoaselor (orofaringiană, esofagiană),
candidozei invazive, meningitei criptococice şi pentru profilaxia infecţiilor candidozice la
pacienţii imunodeprimaţi. Kandizol poate fi utilizat ca tratament de menţinere pentru
prevenirea recidivelor meningitei criptococice la copiii care prezintă risc crescut de
recădere (vezi pct. 4.4).
Tratamentul poate fi instituit înainte de a afla rezultatul culturilor sau al altor analize de
laborator; totuşi, odată ce aceste rezultate devin disponibile, tratamentul antiinfecţios va
fi ajustat corespunzător.
Trebuie luate în considerare recomandările ghidurilor oficiale cu privire la utilizarea
adecvată a medicamentelor antimicotice.
Doze şi mod de administrare
Doze
Doza de fluconazol trebuie stabilită în funcţie de natura şi severitatea infecţiei fungice.
Tratamentul infecţiilor care necesită administrarea unor doze multiple trebuie continuat,
până în momentul în care parametrii clinici sau rezultatele investigaţiilor de laborator
demonstrează faptul că infecţia fungică activă a fost oprită. O perioadă de tratament
insuficientă poate duce la recidiva infecţiei active. Adolescenţi (cu vârstă cuprinsă între 12 şi 17 ani)
În funcţie de greutate şi dezvoltarea la pubertate, medicul va stabili schema de
administrare corespunzătoare (cea pentru adulţi sau cea pentru copii). Din datele clinice
s-a observat un clearance mai mare al fluconazolului la copii faţă de adulţi. Doze de 100,
200 şi 400 mg la adulţi corespund la doze de 3, 6 şi 12 mg/kg la copii şi conduc la o
expunere sistemică comparabilă.
Siguranţa şi eficacitatea la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite în indicaţia candidoză
genitală. Datele privind siguranţa disponibile în prezent pentru alte indicaţii la copii şi
adolescenţi sunt prezentate la pct. 4.8. Dacă este absolut necesar tratamentul candidozei
genitale la adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani), trebuie utilizate aceleaşi
doze ca în cazul adulţilor.
Nou-născuţi la termen (0 până la 27 de zile)
Fluconazolul se excretă mai lent la nou-născuţi. Există un număr mic de date
farmacocinetice care susţin această posologie la nou-născuţii la termen (vezi pct. 5.2)
Mod de administrare
Capsulele trebuie înghiţite întregi şi independent de momentul meselor.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă, la alţi compuşi azolici înrudiţi sau la oricare dintre
excipienţii medicamentului (vezi pct. 6.1). https://bit.ly/3fMswSN

Dermazol Șamponul este un medicament. Principalul ingredient activ al acestui medicament face parte din tablete și unguente antifungice, aceste forme de medicamente au, de asemenea, propriul scop de utilizare. Indicații pentru utilizare
Dermazol șamponul dermazol este recomandat pacienților care suferă de:
- Pitiform și multi-colorat, lipsind pielea capului.
- Micoză scalpului
- Dermatită seboreică sau eczemă, agravarea stării pielii capului.
Datorită acțiunii antifungice și antimicrobiene a ketoconazolului, șamponul poate fi de asemenea utilizat pentru a elimina mătreața uscată și uscată. &În cazul utilizării externe, substanțele active ale medicamentului practic nu pătrund în organism și, prin urmare, nu se acumulează în acesta.

INDICAŢII TERAPEUTICE
- Candidoză genitală: candidoza vaginală acută sau recurentă, profilaxia recidivelor
candidozei vaginale recurente (3 recidive pe an şi mai mult), balanita candidozică.
Certificat de înregistrare al medicamentului - nr. 21378 din 10.12.2014
Anexa 1
2
- Dermatomicoze, inclusiv tinea pedis, tinea corporis, tinea inguinalis, tinea versicolor,
tinea ungium (onicomicoze); candidoză cutanată.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
În candidoza vaginală acută se administrează oral 150 mg fluconazol ca doză unică.
Pentru a reduce incidenţa candidozei vaginale recurente, se poate administra o doză
de 150 mg o dată pe lună. Durata tratamentului se stabileşte individual, dar va fi, în
general, între 4 şi 12 luni. Unele paciente pot necesita o administrare mai frecventă.
În balanita candidozică se administrează oral 150 mg fluconazol ca doză unică.
În cazul dermatomicozelor, inclusiv tinea pedis, tinea corporis, candidoză cutanată se
indică 150 mg o dată pe săptămână. Durata tratamentului constituie 2-4 săptămâni,
dar în tinea pedis poate fi necesară o cură de 6 săptămâni.
Pentru tinea unguium (onicomicoze) se recomandă 150 mg fluconazol administrat oral
o dată pe săptămână. Tratamentul se va continua până la înlocuirea unghiei infectate
(creşterea unghiei neinfectate). Recreşterea unghiilor la mâini de obicei necesită 3
luni, pentru recreşterea unghiilor la picioare e necesar un timp mai lung – până la 6-
12 luni. Rata de creştere poate varia foarte mult, la vârstnici ea se micşorează.
REACŢII ADVERSE
Micoflu®, de regulă, este bine tolerat. https://bit.ly/3vqTN3O

Ce este FLUCONAZOL LPH şi pentru ce se utilizează
FLUCONAZOL LPH aparţine unui grup de medicamente denumite “antifungice”. Substanţa activă este
fluconazolul.
FLUCONAZOL LPH este utilizat pentru tratarea infecţiilor produse de fungi şi poate fi folosit şi pentru
prevenirea infecţiilor candidozice. Majoritatea infecţiilor fungice sunt produse de o levură denumită
Candida.
Adulţi
Medicul vă poate recomanda medicamentul pentru tratarea următoarelor infecţii fungice:
- Meningita criptococică – infecţie fungică la nivelul creierului;
- Coccidioidomicoză – o afecţiune a sistemului bronhopulmonar;
- Infecţiile produse de Candida şi localizate în sânge, organe interne (de exemplu: inimă, plămâni) sau
căile urinare ;
- Candidoza mucoaselor – infecţii ale mucoasei gurii, gâtului şi stomatita datorată protezei dentare;
- Candidoza genitală - infecţia vaginului sau penisului;
- Infecţii fungice ale pielii, de exemplu, “piciorul de atlet”, dermatofiţiile, dermatofiţii cu Tinea cruris,
micoze ale unghiilor.
Tratamentul cu FLUCONAZOL LPH vă poate fi recomandat şi pentru:
- prevenirea reapariţiei meningitei criptococice;
- prevenirea reapariţiei candidozei mucoaselor;
- scăderea incidenţei candidozei vaginale;
- prevenirea infecţiilor cu Candida (dacă sistemul imun este deficitar).
Copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 0 şi 17 ani)

- candidoza mucoaselor - infecţii ale mucoasei gurii şi gâtului;
- infecţiile produse de Candida şi localizate în sânge, organe interne (de exemplu: inimă, plămâni) sau
căile urinare;
- meningita criptococică – infecţie fungică la nivelul creierului.

- prevenirea infecţiilor cu Candida (dacă sistemul imun este deficitar);
- prevenirea reapariţiei meningitei criptococice. Cum să luaţi FLUCONAZOL LPH
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul
dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Înghiţiţi capsula întreagă, împreună cu un pahar cu apă. Se recomandă să luaţi capsulele în acelaşi moment în
fiecare zi. Adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani
Respectaţi doza recomandată de către medicul dumneavoastră (doza recomandată fie pentru adult, fie pentru
copil).
Copii cu vârsta până la 11 ani
Doza maximă recomandată copiilor este de 400 mg pe zi.
Doza va fi recomandată în funcţie de greutatea copilului în kg. Utilizarea la copii cu vârsta între 0 şi 4 săptămâni
Utilizarea la copii cu vârsta între 3 şi 4 săptămâni:
Se aplică aceleaşi doze ca mai sus dar administrate o dată la 2 zile. Doza maximă este de 12 mg per kg de
greutate corporală la fiecare 48 de ore.
Utilizarea la copii cu vârsta mai mică de 2 săptămâni:
Se aplică aceleaşi doze ca mai sus dar administrate o dată la 3 zile. Doza maximă este de 12 mg per kg de
greutate corporală la fiecare 72 de ore.
Vârstnici
Dacă nu aveţi probleme cu rinichii, se recomandă aceleaşi doze ca şi la adult.

Fluconazole aparţine unui grup de medicamente denumite “antifungice”. Substanţa activă este
fluconazolul.
Fluconazole este utilizat la adulţi pentru tratarea infecţiilor produse de fungi şi poate fi folosit
şi pentru prevenirea infecţiilor candidozice. Majoritatea infecţiilor fungice sunt produse de o levură denumită
Candida.
Adulţi
Medicul vă poate recomanda medicamentul pentru tratarea următoarelor infecţii fungice:
- Meningita criptococică – infecţie fungică la nivelul creierului;
- Coccidiomicoză – o afecţiune a sistemului bronhopulmonar;
- Infecţiile produse de Candida şi localizate în sânge, organe interne (inimă, plămâni) sau căile urinare
- Candidoza mucoaselor – infecţii ale mucoasei gurii, gâtului şi stomatita datorată protezei dentare;
- Candidoza genitală - infecţia vaginului sau penisului;
- Infecţii fungice ale pielii, de exemplu, “piciorul de atlet”, dermatofiţiile, micozele unghiilor.
Tratamentul cu Fluconazole vă poate fi recomandat şi pentru:
- Prevenirea reapariţiei meningitei criptococice;
- Prevenirea reapariţiei candidozei mucoaselor;
- Scăderea incidenţei candidozei vaginale;
2
- Prevenirea infecţiilor cu Candida (dacă sistemul imun este deficitar). Adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani
Respectaţi doza recomandată de către medicul dumneavoastră (doza recomandată fie pentru adult, fie pentru
copil).
Copii cu vârsta mai mică de 11 ani
Doza maximă recomandată copiilor este de 400 mg o dată pe zi. Administrarea la copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 4 săptămâni
Administrarea la copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 4 săptămâni:
Se recomandă dozele de mai sus, dar administrate la fiecare 2 zile. Doza maximă este 12 mg/kg corp la
fiecare 48 de ore.
Administrarea la copii cu vârsta mai mică de 2 săptămâni:
Se recomandă dozele de mai sus, dar administrate la fiecare 3 zile. Doza maximă este 12 mg/kg corp la fiecare 72 de ore.
Medicii uneori prescriu doze diferite de acestea. Luaţi întotdeauna medicamentul exact aşa cum v-a spus
medicul dumneavoastră.
Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Vârstnici
Dacă nu aveţi probleme cu rinichii, se recomandă aceleaşi doze ca şi la adult.
Pacienţi cu probleme renale
Medicul dumneavoastră vă poate modifica doza în funcţie de starea rinichilor. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Puţine persoane pot să manifeste reacţii alergice la medicament deşi reacţiile alergice grave sunt rare.
Dacă manifestaţi unul dintre simptomele de mai jos, spuneţi imediat medicului dumneavoastră:
- respiraţie şuierătoare brusc instalată, respiraţie dificilă sau senzaţie de apăsare în piept;
- umflarea pleoapelor, feţei sau buzelor;
- mâncărime generalizată, înroşirea pielii sau apariţia de pete roşii însoţită de mâncărime;
- erupţii cutanate;
- reacţii cutanate severe, cum sunt erupţiile care produc vezicule (la nivelul gurii şi limbii).
Fluconazole vă poate afecta ficatul. Simptomele problemelor cu ficatul includ:
- oboseală;
- pierderea poftei de mâncare;
- vărsături;
- îngălbenirea pielii sau a albului ochilor (icter).
Dacă manifestaţi unul dintre simptomele de mai sus, spuneţi imediat medicului dumneavoastră.

Fusys DT 50 mg comprimate dispersabile
1. Ce este Fusys DT şi pentru ce se utilizează
Fusys DT comprimate dispersabile este un medicament antimicotic (antifungic) ce conține ca substanță activă fluconazolul.
Fusys este utilizat la adulţi și copii pentru tratarea infecţiilor produse de microorganism sensibile la fluconazol. Medicul vă poate recomanda acest medicament pentru tratarea infecțiilor genitale, ale mucoaselor, pielii , infecțiilor grave (sistemice) sau pentru profilaxia infecțiilor provocate de fungi.
Atenţionări şi precauţii
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte să luaţi acest medicament: - dacă suferiţi de boli de ficat sau rinichi; - dacă suferiţi de sindromul imunodeficienței dobîndite (SIDA); - dacă apar reacţii cutanate severe sau dificultăţi de respiraţie. Nu depăşiţi doza şi durata recomandată pentru tratament.
2. Cum să luaţi Fusys DT
Luaţi întotdeauna Fusys DT comprimate dispersabile exact aşa cum v-a indicat medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza zilnică de fluconazol depinde de caracterul şi gravitatea infecţiei micotice şi poate constitui de la 50 mg pînă la 400 mg. Dozele necesare vor fi determinate de către medicul dumneavoastră.
3. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Fusys DT poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Frecvenţa reacţiilor adverse nu poate fi stabilită reeşind din datele disponibile. De obicei, Fusys DT comprimate dispersabile este bine tolerat în timpul tratamentului. Totuși, în unele cazuri au fost raportate următoarele reacții adverse:
- dureri de cap, amețeli, convulsii, erupţii cutanate, căderea părului, reacţii cutanate exfoliative, inclusiv grave; dureri abdominale, greaţă, meteorism, diaree, în special cu maladii concomitente asociate (SIDA, cancer), afectare a ficatului şi îngălbenire a pielii şi a albului ochilor (icter), afectare severă a ficatului, creşterea activi tăţii fosfatazei alcaline, alaninaminotransferazei, aspartataminotransferazei, hiperbilirubinemie, scăderea sub limita normală a celulelor albe ale sîngelui, care ajută la apărarea organismului împotriva infecţiilor, şi a celulelor albe care ajută la oprirea sîngerării; reacții anafilactice, edem angioneurotic, mîncărime a pielii , modificare a gustului, creșterea nivelului colesterolului în sînge, scăderea nivelului potasiului în sînge, modificarea indicilor renali.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Formular de lansare: : Tablete
Acțiune farmacologică „Are un spectru larg de activitate antifungică.
INDICAȚII DE UTILIZARE
micoza scalpului
MOD DE APLICARE SI DOZE
Durata terapiei este determinată de natura și severitatea bolii. Utilizarea neregulată sau întreruperea prematură a tratamentului duce la o recidivă a bolii. La copiii cu vârsta mai mare de 2 ani, comprimatele de 125 mg sunt utilizate pentru a trata micozele scalpului. Datele privind utilizarea medicamentului la copiii cu vârsta sub 2 ani (sau copiii cu o greutate mai mică de 12 kg) nu sunt disponibile. Medicamentul este prescris 1 dată pe zi. O singură doză depinde de greutatea corporală a copilului.
Greutatea corporală Doza
mai puțin de 20 kg 5 mg (1/2 tab. 125 mg)
de la 20 la 40 kg 125 mg (1 tab. 125 mg)
peste 40 kg 250 mg (2 comprimate de 125 mg)
Adulților li se prescrie 250 mg o dată pe zi.
În cazul onicomicozei, durata tratamentului eficient este de 6-12 săptămâni și este determinată de rata de creștere a unei unghii sănătoase. În unele cazuri, cu creșterea lentă a unghiilor, cursul tratamentului poate fi mai lung. Durata terapiei poate depinde și de alți factori: vârsta pacientului, prezența unei boli concomitente, starea unghiilor la începutul cursului de tratament. Efectul clinic optim se observă la câteva luni după vindecarea micologică și încetarea terapiei. Aceasta este determinată de perioada de timp necesară pentru creșterea unei unghii sănătoase.
Durata recomandată de tratament pentru tinea pedis (interdigitală, plantară sau tip ciorap) este de 2-6 săptămâni; cu dermatomicoză a trunchiului, picioarelor - 2-4 săptămâni; cu micoze ale scalpului - 4 săptămâni (dar cu infecția cu Microsporum canis poate fi mai lungă).
CONTRAINDICAȚII
• hipersensibilitate la componentele medicamentului;
• sarcina;
• alăptarea (alăptarea);
• vârsta copiilor până la 2 ani (pentru comprimate 125 mg, 250 mg).
INSTRUCȚIUNI SPECIALE
Trebuie avut în vedere faptul că, dacă în timpul tratamentului cu Terbizil pacientul dezvoltă disfuncție hepatică (slăbiciune, greață de etiologie necunoscută, lipsă de apetit, icter, întunecarea urinei sau luminarea fecalelor), medicamentul trebuie întrerupt.
În timpul tratamentului, este necesar să se controleze nivelul transaminazelor hepatice.
CONDITII DE DEPOZITARE
Medicamentul trebuie păstrat într-un loc ferit de lumină, la o temperatură de 15 ° până la 30 ° C.

Indicaţii
Epidermofiţia, microsporia, tricofiţia (tinea pedis, tinea cruris, tinea corporis), candidozele, inclusiv vaginale, leucorea infecţioasă, vaginita trichomonadică, infecţiile vaginale mixte, pityriasis versicolor (tinea versicolor), profilaxia candidozei bucale.
Utilizare terapeutică
Se aplică topic pe suprafeţele lezate, în strat subţire, de 2-3 ori pe zi până la dispariţia completă a simptomelor. Comprimatele vaginale se administrează o dată pe zi, la culcare, timp de o săptămână pentru femeile negravide. Pentru femeile gravide cu infecţii vaginale câte 5 g cremă o dată pe zi timp de 1-2 săptămâni. În vaginita trichomonadică sau candidiazică 100 mg (cremă sau ovule) o dată pe zi 6 zile sau 200 mg o dată pe zi 3 zile, sau 500 mg o singură dată. Contraindicaţii
Hipersensibilitatea la preparat, sarcina în primul trimestru.

Ce este Derylife şi pentru ce se utilizează
Derylife conţine propionat de clobetazol, care face parte din grupul de medicamente denumite cor-
ticosteroizi topici. "Topic" înseamnă că se aplică direct pe piele. Corticosteroizii topici reduc
roşeaţa, inflamaţia şi iritaţia pielii. Ei nu trebuie confundaţi cu steroizii "anabolizanţi" care sunt uti-
lizaţi de către anumiţi culturişti şi atleţi.
Derylife ameliorează simptomele anumitor afecţiuni ale pielii:
- eczemă recidivantă
- psoriazis (plăci groase de piele roşie şi inflamată, de obicei acoperite de solzi argintii)
- lichen plan (o afecţiune a pielii care cauzează apariţia de mâncărime şi umflături roşiaticeviola-
cee, cu vârful neted, la nivelul încheieturii mâinii, al antebraţelor sau al gambelor)
- lupus eritematos discoid (o boală a pielii care de obicei afectează faţa, urechile şi pielea capului,
cauzând cicatrici şi o sensibilitate crescută la lumină a pielii afectate)
- boli care nu răspund la alte tratamente cu corticosteroizi mai puţin potenţi.
Pentru copiii cu vârsta peste 1 an, Derylife se foloseşte în cazul dermatitelor care nu au răspuns la
tratamentul cu creme sau unguente cu steroizi mai puţin potenţi. Cum să utilizaţi Derylife
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să
discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dumneavoastră daca nu sunteţi sigur.
Utilizaţi Derylife o dată sau de două ori pe zi. Frecvenţa aplicărilor poate fi redusă, pe măsură ce
afecţiunea se ameliorează sau doctorul vă poate prescrie un steroid înlocuitor mai puţin puternic.
Adulţi şi adolescenţi
Aplicaţi un strat subţire de cremă pe zona afectată şi fricţionaţi uşor, utilizând doar atât cât este
necesar pentru a acoperi întreaga zonă tratată.
Spălaţi-vă mâinile după aplicarea medicamentului, cu excepţia cazului în care acestea reprezintă
zona ce a fost tratată.
Dacă utilizaţi şi o cremă emolientă (hidratantă), lăsaţi un timp pentru absorbţia Derylife, înainte de
a aplica produsul emolient.
Acest medicament nu trebuie utilizat în fiecare zi pentru mai mult de 4 săptămâni per cură.
Nu utilizaţi o doză mai mare şi nici nu îl aplicaţi pe suprafeţe mari pentru perioade lungi de timp
(de exemplu aproape zilnic, mai multe săptămâni sau luni), decât dacă medicul dumneavoastră v-a
recomandat acest lucru.
Derylife cremă este numai pentru utilizare cutanată.
Dacă eczema reapare frecvent, medicul dumneavoastră vă poate sugera să folosiţi mai rar Derylife,
o dată ce aţi obţinut controlul asupra acesteia, pentru a preveni reapariţia eczemei. De exemplu,
puteţi fi sfătuit să aplicaţi un strat subţire de Derylife o dată pe zi, de 2 ori pe săptămână, pe su-
prafeţele de piele care au fost afectate de eczemă, sau pe acele suprafeţe pe care este posibil să
reapară eczema.
Cum se aplică crema
1. Spălaţi-vă pe mâini.
2. Aplicaţi cantitatea recomandată de cremă pe piele şi masaţi uşor, până la absorbţia completă a
acesteia. Puteţi măsura cantitatea de Derylife cu ajutorul vârfului degetului dumneavoastră. Această
imagine vă arată cât reprezintă o unitate de vârf de deget.
O unitate de vârf de deget
Spălaţi-vă pe mâini din nou după utilizarea cremei, exceptând situaţia când aplicarea se
realizează la nivelul mâinilor ca parte a tratamentului.
Aveţi în vedere că:
Două vârfuri de deget de cremă sunt suficiente pentru aplicarea la nivelul ambelor mâini
sau la nivelul labei piciorului
Trei vârfuri de deget de cremă sunt suficiente pentru aplicarea la nivelul unui braţ
Şase vârfuri de deget de cremă sunt suficiente pentru aplicarea la nivelul unui picior
Paisprezece vârfuri de deget de cremă vor acoperi partea din faţă şi din spate a corpului
Nu vă îngrijoraţi dacă aveţi nevoie de o cantitate puţin mai mare sau mai mică de cremă.
Acesta este doar un ghid orientativ.
2 unităţi 3 unităţi 6 unităţi faţă şi spate 14 unităţi
Copii
Nu utilizaţi crema pentru copii mai mici de 1 an
Cantitatea de cremă de utilizat va scădea cu cât copilul este mai mic
Tratamentul copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 an şi 12 ani trebuie să se facă sub strictă
supraveghere medicală. Doza trebuie să fie adecvată vârstei: de exemplu la un copil cu
vârsta de 4 ani se poate utiliza o treime din doza pentru adulţi
O cură de tratament cu Derylife la copii nu trebuie să dureze mai mult de 5 zile decât cu excepţia
cazului în care medicul recomandă altfel. Medicul poate dori să consulte copilul săptămânal, pe du-
rata utilizării cremei.

Tratamentul infecțiilor fungice cutanate și ale unghiilor cauzate de microorganisme sensibile:
• Tinea corporis;
• Trichofitoză;
• Epidermofiție a mîinilor și picioarelor;
• Epidermofiție inghinală;
• Microsporia de piele netedă;
• Onicomicoză;
• Candidomicoză;
• Tinea versicolor;
• Dermatită seboreică;
• Balanopostită, vulvovaginită.
Profilaxia dermatomicozei la pacienții cu risc crescut.
Doze şi mod de administrare
Pentru administrare cutanată.
Dermazole cremă este destinat pentru tratament la adulți.
În cazul candidozelor cutanate, dermatomicozelor, epidermofiţie a mîinilor și picioarelor,
epidermofiție inghinală și tinea versicolor se recomandă aplicarea cremei Dermazole pe zona
afectată de 1-2 ori pe zi.
În cazul dermatitei seboreice se recomandă aplicarea cremei Dermazole pe zona afectată 1 dată sau
de 2 ori pe zi, în funcţie de severitatea infecţiei. Tratamentul trebuie continuat cel puţin câteva
săptămâni după dispariţia tuturor simptomelor de infecție sau până când investigațiile micologice
prezintă un rezultat negativ.
Cura de tratament în cazul dermatofitozei durează, de obicei, 2-6 săptămâni (în cazul epidermofiției
inghinale durează 2-4 săptămâni), în candidomicoze 2-3 săptămâni, în cazul infecțiilor cu tinea
versicolor 2-3 săptămâni.
Dacă după 4 săptămâni de tratament starea pacientului nu se îmbunătățește, trebuie să se adreseze la
medic.
2
Contraindicaţii
Dermazole cremă este contraindicat la pacienții cu hipersensibilitate cunoscută la ketoconazol sau la
oricare dintre celelalte componente ale medicamentului. https://bit.ly/3vrBRpH

Pasta lui Teymurov este produsă sub formă de pastă, care se aplică extern. Compoziția include următoarele componente:
acid ortoboric;
metanamină;
sare de sodiu a acidului boric;
acid fenolic;
sare de plumb a acidului acetic;
talc;
formaldehidă;
oxid de zinc.
acid ortoboric;
metanamină;
sare de sodiu a acidului boric;
acid fenolic;
sare de plumb a acidului acetic;
talc;
formaldehidă;
oxid de zinc.
0
În stoc
Indicaţii terapeutice
Mycosyst este indicat în tratamentul următoarelor infecţii fungice (vezi pct. 5.1).
Mycosyst capsule este indicat la adulţi pentru tratamentul:
Meningitei criptococice (vezi pct. 4.4).
Coccidiodomicozei (vezi pct. 4.4).
Candidozei invazive.
Candidozei mucoaselor, inclusiv candidozei orofaringiene, esofagiene, candiduriei şi
candidozei cronice cutaneomucoase.
Candidozei cronice orale atrofice (stomatitei datorate protezei dentare) dacă igiena
dentară sau tratamentul local sunt insuficiente.
Candidozei vaginale, acute sau recurente, când tratamentul local nu este indicat.
Balanitei candidozice când tratamentul local nu este indicat.
Dermatomicozelor incluzând tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris, tinea versicolor
şi infecţii cutanate cu Candida, când este indicat tratamentul sistemic.
Tinea unguinium (onicomicoză) când alte medicamente nu sunt indicate. Doze şi mod de administrare
Doze
Doza de fluconazol trebuie stabilită în funcţie de natura şi severitatea infecţiei fungice.
Tratamentul infecţiilor care necesită administrarea unor doze multiple trebuie
continuat, până în momentul în care parametrii clinici sau rezultatele investigaţiilor de
laborator demonstrează faptul că infecţia fungică activă a fost oprită. O perioadă de
tratament insuficientă poate duce la recidiva infecţiei active.
Mod de administrare
Mycosyst se poate administra atât pe cale orală, cât şi în perfuzie intravenoasă,
alegerea căii de administrare depinzând de starea clinică a pacientului. La trecerea de
la calea de administrare intravenoasă la calea de administrare orală sau invers, nu
este necesară modificarea dozei zilnice.
Capsulele trebuie înghiţite întregi şi independent de momentul meselor.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă, la alţi compuşi azolici înrudiţi sau la oricare
dintre excipienţi enumerați la pct 6.1.
Este contraindicată administrarea de terfenadină la pacienţii care sunt în tratament cu
Mycosyst în doze multiple de 400 mg sau mai mari pe zi, pe baza rezultatelor unui
studiu de interacţiuni medicamentoase în care s-au folosit doze multiple.
Este contraindicată administrarea concomitentă a altor medicamente care alungesc
intervalul QT şi care sunt metabolizate pe calea citocromului P450 (CYP) 3A4, precum
cisapridă, astemizol, pimozidă, chinidină şi eritromicină la pacienţii aflaţi în tratament
cu fluconazol (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5). https://bit.ly/34pfG7v

Candidoze ale mucoaselor: orofaringiană (inclusiv cauzată de protezele dentare),
esofagiană, bronhopulmonară neinvazivă, candiduria.
Candidoze genitale: candidoza vaginala acută sau recurentă; profilaxia recidivelor
candidozei vaginale recurente (3 recidive pe an şi mai mult), balanita candidozică.
Dermatomicoze, incluzând tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris, tinea versicolor,
tinea unguium (onicomicoze).
Profilaxia infecţiilor fungice la pacienţi ce sunt supuşi terapiei citostatice sau
radioterapiei, la bolnavii cu SIDA.
Fusys® DT se administrează la copii în tratamentul candidozei orofaringiene,
meningita criptococică, în infecţii micotice (tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris,
tinea versicolor, tinea unguium (onicomicoze)), micoze endemice profunde,
incluzând coccidiomicoze.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Doza nictemerală a fluconazolului depinde de caracterul şi gravitatea infecţiei
micotice şi poate constitui de la 50 mg până la 400 mg. Dozele sunt determinate de
către medic.
Comprimatele se administrează la copii şi adulţi.
Comprimatul se va dizolva în linguriţă de ceai cu apă (50 mg/5 ml) sau
corespunzător dozei.
Durata tratamentului depinde de răspunsul clinic şi micologic.
Fusys® DT se administrează zilnic o dată pe zi.
În candidoza orofaringiană a adulţilor, de regulă, preparatul se administrează în
doze de 50-100 mg o dată pe zi, durata tratamentului constituie 7-14 zile. La
necesitate, la pacienţii cu imunodeficienţă tratamentul poate fi mai îndelungat.
Terapia candidozei orale atrofice cauzată de proteze dentare – 50 mg o dată pe zi,
timp de 14 zile, concomitent cu prelucrarea cu antiseptice a protezelor dentare.
În alte infecţii candidozice ale mucoaselor (cu excepţia candidozei genitale), de ex.
în esofagite, infecţii bronhopulmonare neinvazive, candidoză cutaneomucoasă,
candidurie – câte 50-100 mg/zi, timp de 14-30 zile.
În candidoza vaginală: se administrează oral 150 mg fluconazol în doză unică.
Pentru a reduce incidenţa candidozei vaginale recurente, se poate administra o
doză de 150 mg o dată pe lună. Durata tratamentului se stabileşte individual
(variază între 4-12 luni). Unele paciente pot necesita o administrare mai frecventă.
În balanita candidozică – intern 150 mg fluconazol în doză unică.
Dermatomicoze: în cazul micozelor cutanate inclusiv tinea pedis, tinea corporis,
tinea cruris se indică 150 mg o dată pe săptămână sau 50 mg o dată pe zi. Durata
tratamentului – 2-4 săptămâni, dar în tinea pedis poate necesita tratament până la
6 săptămâni. În tinea versicolor doza recomandată constituie 300 mg o dată pe
săptămână timp de 2 săptămâni. În unele cazuri poate fi necesară administrarea
unei doze suplimentare, pe când în alte cazuri este suficientă administrarea de 300-
400 mg în doză unică. O schemă alternativă de tratament este administrarea
preparatului câte 50 mg o dată pe zi timp de 2-4 săptămâni. În tinea ungium doza
recomandată – 150 mg intern o dată pe săptămână. Tratamentul se va continua
până la înlocuirea unghiei afectate cu creşterea ulterioară a unghiei neafectate.
Restabilirea unghiilor de la mâini şi picioare necesită respectiv 3-6 luni şi 6-12 luni.
Administrarea la vârstnici
Dacă funcţia renală este intactă, preparatul se va indica în doze obişnuite. Pentru
pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei 11-50 ml/min) se va
administra o doză de atac de 50-400 mg în prima zi de tratament; apoi pentru
administrarea ulterioară doza nictemerală de fluconazol se reduce cu 50%. La
pacienţii dializaţi regulat se administrează o doză de fluconazol după fiecare şedinţă
de dializă.
Administrarea a copii
Doza nictemerală pentru copii nu trebuie să depăşească doza nictemerală pentru
adulţi.
În candidoza mucoaselor doza recomandată este de 3 mg/kg/zi.
Pentru tratamentul candidozei generalizate şi infecţiei criptococice doza
recomandată este de 6-12 mg/kg/zi în funcţie de severitatea maladiei.
Pentru profilaxia infecţiilor fungice la bolnavii cu imunodeficienţe, în caz de risc înalt
de dezvoltare a infecţiilor ca rezultat al neutropeniei în urma terapiei cu citostatice
sau radioterapiei, preparatul se administrează în doză de 3-12 mg/kg/zi, în funcţie
de extinderea şi durata neutropeniei induse. https://bit.ly/3uoBIll

Clotrimazol cremă este indicat în tratamentul topic al:
infecţiilor pielii mâinilor şi picioarelor, toracelui, gambei, labei piciorului, cauzate de
dermatofiţi Trichop.hyton rubrum, Trichop.hyton mentagrop.hytes, Epidermop.hyton floccosum şi
Microsporum canis;
lichenului versicolor cauzat de Malassezia furfur (Pitosporum orbiculare sau Pitosporum
ovale).
Infecţii micotice ale pielii şi mucoaselor organelor genitale externe (labii, prepuţ şi gland)
cauzate de Candida vulvitis şi Candida balanitis.
Doze şi mod de administrare
Medicament pentru uz topic.
Crema se aplică în strat subţire pe suprafaţa afectată de 2-3 ori pe zi, pentru o perioadă de 2-4
săptămâni. Toate suprafeţele afectate trebuie tratate concomitent.
Dacă după 7 zile de tratament simptomele nu se ameliorează, pacientul trebuie sfătuit să consulte
medicul.
Pentru administrare cutanată.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. https://bit.ly/3fpI1B9

Ce este Orgyl şi pentru ce se utilizează
Orgyl este un medicament ce conţine ca substanţă activă ornidazol, un derivat de
nitroimidazol, cu proprietăţi antiprotozoice.
Orgyl este indicat pentru tratamentul trihomoniazei (infecţii ale tractului urogenital la
femei şi bărbaţi, cauzate de Trichomonas vaginalis), amebiază (infecţii intestinale
cauzate de Entamoeba histolytica, forme intestinale şi extraintestinale, inclusiv
dizenteria amebiană şi abces amebian hepatic), lamblioză, profilaxia infecţiilor, cauzate
de bacterii anaerobe, în intervenţii chirurgicale pe rect sau ginecologice. Cum să luaţi Orgyl
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Orgyl comprimate se administrează după mese.
În trichomoniază – câte 1 comprimat de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara) timp de 5 zile.
Pentru a preveni posibilitatea reinfectării, partenerul sexual în toate cazurile va urma
aceeaşi cură de tratament.
În amebiază: în dizenteria amebiană cura de tratament constituie 3 zile, în toate formele
de amebiază – 5-10 zile. 4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Orgyl poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la
toate persoanele.
Simptomele de neuropatie periferică sau mixtă au fost raportate rar – pot afecta până la
1 din 10000 persoane .
Reacţiile adverse cunoscute includ:
- somnolenţă, oboseală.
- cefalee, vertij, tremor, dereglări ale coordonării mişcărilor, convulsii, lipotimie,
simptome ale neuropatiei periferice senzitive sau mixtă.
- greaţă, modificări ale gustului.
- reacţii cutanate şi de hipersensibilitate.
- modificarea testelor funcţionale hepatice. https://bit.ly/2RS6UfN

Forma de prezentare:
Crema 1%- cutie 1 tub 15 g
INDICATII
Infectii fungice ale pielii produse de dermatofiti (Trichop.hyton, Microsporum canis si Epidermop.hyton floccosum). infectii ale pielii produse de levuri, in special din genul candida. Pityriasis versicolor (numai forma topica).
Doze si recomandari:
Administrarea topica: 1-2 aplicatii/zi. Durata tratamentului: 1-4 saptamani.
CONTRAINDICATII:
Hipersensibilitate. Alaptare.
PRECAUTII:
Pacientii cu disfunctie hepatica preexistenta stabila sau cu functie renala afectata trebuie sa primeasca 1/2 din doza interna obisnuita. crema este destinata numai uzului extern. Trebuie evitat contactul cu ochii. Cand este necesara adm. int. concomitenta cu medicamente inductoare ale metabolismului sau medicamente care inhiba citocromul P450a, poate fi necesara ajustarea dozei. Prudenta la femei insarcinate (in cazul administrarii interne).
Reactii adverse:
Dupa administrarea interna: simptome gastrointestinale (senzatie de plenitudine, inapetenta, greata, dureri abdominale usoare, diaree), reactii cutanate (eruptii, urticarie, sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermica toxica), tulburari ale functiei gustative, disfunctie hepato-biliara. Dupa administrarea topica: eritem local, prurit sau senzatie de usturime, reactii alergice.
Crema 1%- cutie 1 tub 15 g
INDICATII
Infectii fungice ale pielii produse de dermatofiti (Trichop.hyton, Microsporum canis si Epidermop.hyton floccosum). infectii ale pielii produse de levuri, in special din genul candida. Pityriasis versicolor (numai forma topica).
Doze si recomandari:
Administrarea topica: 1-2 aplicatii/zi. Durata tratamentului: 1-4 saptamani.
CONTRAINDICATII:
Hipersensibilitate. Alaptare.
PRECAUTII:
Pacientii cu disfunctie hepatica preexistenta stabila sau cu functie renala afectata trebuie sa primeasca 1/2 din doza interna obisnuita. crema este destinata numai uzului extern. Trebuie evitat contactul cu ochii. Cand este necesara adm. int. concomitenta cu medicamente inductoare ale metabolismului sau medicamente care inhiba citocromul P450a, poate fi necesara ajustarea dozei. Prudenta la femei insarcinate (in cazul administrarii interne).
Reactii adverse:
Dupa administrarea interna: simptome gastrointestinale (senzatie de plenitudine, inapetenta, greata, dureri abdominale usoare, diaree), reactii cutanate (eruptii, urticarie, sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermica toxica), tulburari ale functiei gustative, disfunctie hepato-biliara. Dupa administrarea topica: eritem local, prurit sau senzatie de usturime, reactii alergice.
0
În stoc
Indicaţii terapeutice
Mycosyst este indicat în tratamentul următoarelor infecţii fungice (vezi pct. 5.1).
Mycosyst capsule este indicat la adulţi pentru tratamentul:
Meningitei criptococice (vezi pct. 4.4).
Coccidiodomicozei (vezi pct. 4.4).
Candidozei invazive.
Candidozei mucoaselor, inclusiv candidozei orofaringiene, esofagiene, candiduriei şi
candidozei cronice cutaneomucoase.
Candidozei cronice orale atrofice (stomatitei datorate protezei dentare) dacă igiena
dentară sau tratamentul local sunt insuficiente.
Candidozei vaginale, acute sau recurente, când tratamentul local nu este indicat.
Balanitei candidozice când tratamentul local nu este indicat.
Dermatomicozelor incluzând tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris, tinea versicolor
şi infecţii cutanate cu Candida, când este indicat tratamentul sistemic.
Tinea unguinium (onicomicoză) când alte medicamente nu sunt indicate. Doze şi mod de administrare
Doze
Doza de fluconazol trebuie stabilită în funcţie de natura şi severitatea infecţiei fungice.
Tratamentul infecţiilor care necesită administrarea unor doze multiple trebuie
continuat, până în momentul în care parametrii clinici sau rezultatele investigaţiilor de
laborator demonstrează faptul că infecţia fungică activă a fost oprită. O perioadă de
tratament insuficientă poate duce la recidiva infecţiei active.
Mod de administrare
Mycosyst se poate administra atât pe cale orală, cât şi în perfuzie intravenoasă,
alegerea căii de administrare depinzând de starea clinică a pacientului. La trecerea de
la calea de administrare intravenoasă la calea de administrare orală sau invers, nu
este necesară modificarea dozei zilnice.
Capsulele trebuie înghiţite întregi şi independent de momentul meselor.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă, la alţi compuşi azolici înrudiţi sau la oricare
dintre excipienţi enumerați la pct 6.1.
Este contraindicată administrarea de terfenadină la pacienţii care sunt în tratament cu
Mycosyst în doze multiple de 400 mg sau mai mari pe zi, pe baza rezultatelor unui
studiu de interacţiuni medicamentoase în care s-au folosit doze multiple.
Este contraindicată administrarea concomitentă a altor medicamente care alungesc
intervalul QT şi care sunt metabolizate pe calea citocromului P450 (CYP) 3A4, precum
cisapridă, astemizol, pimozidă, chinidină şi eritromicină la pacienţii aflaţi în tratament
cu fluconazol (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5). https://bit.ly/34pfG7v
Mycosyst este indicat în tratamentul următoarelor infecţii fungice (vezi pct. 5.1).
Mycosyst capsule este indicat la adulţi pentru tratamentul:
Meningitei criptococice (vezi pct. 4.4).
Coccidiodomicozei (vezi pct. 4.4).
Candidozei invazive.
Candidozei mucoaselor, inclusiv candidozei orofaringiene, esofagiene, candiduriei şi
candidozei cronice cutaneomucoase.
Candidozei cronice orale atrofice (stomatitei datorate protezei dentare) dacă igiena
dentară sau tratamentul local sunt insuficiente.
Candidozei vaginale, acute sau recurente, când tratamentul local nu este indicat.
Balanitei candidozice când tratamentul local nu este indicat.
Dermatomicozelor incluzând tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris, tinea versicolor
şi infecţii cutanate cu Candida, când este indicat tratamentul sistemic.
Tinea unguinium (onicomicoză) când alte medicamente nu sunt indicate. Doze şi mod de administrare
Doze
Doza de fluconazol trebuie stabilită în funcţie de natura şi severitatea infecţiei fungice.
Tratamentul infecţiilor care necesită administrarea unor doze multiple trebuie
continuat, până în momentul în care parametrii clinici sau rezultatele investigaţiilor de
laborator demonstrează faptul că infecţia fungică activă a fost oprită. O perioadă de
tratament insuficientă poate duce la recidiva infecţiei active.
Mod de administrare
Mycosyst se poate administra atât pe cale orală, cât şi în perfuzie intravenoasă,
alegerea căii de administrare depinzând de starea clinică a pacientului. La trecerea de
la calea de administrare intravenoasă la calea de administrare orală sau invers, nu
este necesară modificarea dozei zilnice.
Capsulele trebuie înghiţite întregi şi independent de momentul meselor.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă, la alţi compuşi azolici înrudiţi sau la oricare
dintre excipienţi enumerați la pct 6.1.
Este contraindicată administrarea de terfenadină la pacienţii care sunt în tratament cu
Mycosyst în doze multiple de 400 mg sau mai mari pe zi, pe baza rezultatelor unui
studiu de interacţiuni medicamentoase în care s-au folosit doze multiple.
Este contraindicată administrarea concomitentă a altor medicamente care alungesc
intervalul QT şi care sunt metabolizate pe calea citocromului P450 (CYP) 3A4, precum
cisapridă, astemizol, pimozidă, chinidină şi eritromicină la pacienţii aflaţi în tratament
cu fluconazol (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5). https://bit.ly/34pfG7v
0
În stoc
INDICAŢII TERAPEUTICE
1. Candidoze cutanate, determinate în mod obişnuit de către Candida albicans:
- intertrigo, mai ales genito-crural, anal şi perianal sau la nivelul comisurii buzelor.
- onixis şi perionixis, ca tratament adjuvant.
2. Dermatofiţii:
- dermatofiţii ale pielii glabre.
- intertrigo genito-crural, şi al degetelor piciorului.
3. Pitiriazis versicolor.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
În general, este suficientă o singură aplicare pe zi. În funcţie de gravitatea infecţiei, pot să fie necesare 2 aplicări pe zi. Durata tratamentului depinde de tipul microorganismului infectant şi de localizarea infecţiei. În general aceasta poate fi:
Candidoze:
-intertrigo: 2-3 săptămâni,
- onixis şi perionixis: 2 luni.
Dermatofiţii:
- dermatofiţii ale pielii glabre şi intertrigo al pliurilor cutanate mari: 2-4 săptămâni,
- intertrigo al degetelor piciorului: 3-6 săptămâni. Pitiriazis versicolor: 2-4 săptămâni. PĂSTRARE
A se păstra la temperatura sub 25 °C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!