1. Ce este ORVIcold şi pentru ce se utilizează
ORVIcold este un medicament combinat ce conține paracetamol - un analgezic care ameliorează
durerea şi scade febra, feniramina - o substanță antialergică care reduce severitatea
manifestărilor locale în cazul infecțiilor, reduce lacrimarea și secrețiile nazale excesive, pruritul
ocular și nazal, fenilefrină - un decongestionant care eliberează căile nazale blocate.
ORVIcold este indicat pentru tratamentul simptomatic pe termen scurt al răcelii și gripei, însoțite
de febră și frisoane, dureri de cap, secreții nazale excesive, nas înfundat, strănut și durere în tot
corpul.

Cum să luaţi ORVIcold
Luaţi întotdeauna ORVIcold exact aşa cum este indicat în acest prospect.
Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Continutul unui plic se dizolvă într-un pahar cu apă fiartă și fierbinte și se bea fierbinte.
La adulți și copii cu vîrsta peste 12 ani: cîte 1 plic la fiecare 4-6 ore (după cum este necesar
pentru ameliorarea simptomelor), dar nu mai mult de 3 plicuri pe zi.
Doza la o administrare nu trebuie să depășească un plic. Nu este recomandată administrarea
preparatului mai mult de 7 zile.

Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, ORVIcold poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacții adverse frecvente (pot afecta pînă la 1 din 10 persoane): vertij, anxietate, oboseală,
cefalee, nervozitate, tahicardie, palpitații, dureri cardiace, xerostomie sau uscăciune în gît,
Reacții adverse rare (pot afecta pînă la 1 din 1000 persoane): trombocitopenie, leucopenie,
anemie hemolitică, fluctuații ale glicemiei, impact potențial asupra sistemului endocrin și asupra
altor sisteme de reglare a proceselor metabolice, edeme, creșterea tensiunii arteriale, afectarea
funcției hepatice,
Reacții adverse foarte rare (pot afecta pînă la 1 din 10.000 persoane): agranulocitoză, prurit,
erupții cutanate, urticarie, reacții eritematoase și alte tipuri de reacții cutanate, peteșii, edem
angioneurotic, bronhospasm, scădere a tensiunii arteriale, chiar pînă la șoc, anafilaxie, tulburări
vestibulare, confuzie, agitație, tulburări ale somnului, insomnie, comă, modificări de
comportament, midriază, tulburări de vedere și acomodare, creșterea tensiunii intraoculare,
xeroftalmie, tulburări digestive, inclusiv constipație, greață, vărsături, diaree sau meteorism,
durere epigastrică, dischinezie, crampe, tulburări de micțiune.

http://nomenclator.amdm.gov.md/med_files/1c667c30-7bd7-11e6-80d4-00155d2a071c/28.04.2017%2014_38_34/ORVIcold%20pulb.%20sol.%20orala%20PP%2030.03.2017%20A.pdf

Comandă

Vizualizare rapidă

DATE CLINICE
Indicaţii terapeutice
Hepavenol 1000 gel este indicat pentru:
- tratamentul sindromului varicos şi complicaţiilor acestuia: flebotromboza, tromboflebita,
periflebita superficială, ulcerul varicos, flebita varicoasă postoperatorie; sechele ale
safenectomiei;
- traumatisme şi contuzii: infiltrate şi edeme locale; hematoame subcutanate. Afecţiuni traumatice
ale aparatului musculo-tendinos şi capsulo-ligamentos.
Doze şi mod de administrare
Cutanat.
Se aplică o dată până la trei ori pe zi câte 3-10 cm gel pe regiunea afectată masând uşor.
Durata tratamentului este de 2-3 săptămâni, în funcţie de regresia simptomelor.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la heparină sodică sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1. https://bit.ly/33xZosB

Comandă

Vizualizare rapidă

CE ESTE CORYOL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Substanța activă din comprimatele Coryol este carvedilolul. Carvedilolul este un
blocant al receptorilor alfa și beta-adrenergici. Carvedilol dilata vasele de sânge si, de
asemenea, are proprietăți antioxidante.
Coryol este indicat pentru:
- Tratamentul tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arterială) - tratamentul
hipertensiunii poate preveni consecințele bolii, cum ar fi atacul de cord și accidentul
vascular cerebral, și, astfel, prelungi durata vieții dumneavoastră. Puteți lua Coryol
împreună cu alte medicamente utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale.
- Prevenirea atacurilor de dureri în piept (angină pectorală) - trebuie să continuați să
respectați regimul alimentar și exercițiile fizice în timpul tratamentului, în conformitate
cu recomandările medicului dumneavoastră.
- Tratamentul insuficienței cardiace cronice
- Tratamentul tulburărilor funcției cardiace în urma unui atac de cord. CUM SĂ UTILIZAŢI CORYOL
Utilizaţi întotdeauna Coryol exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie
să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Luați medicamentul după masă, cu puțină apă. Medicul dumneavoastră vă va ajusta
doza în funcție de starea dumneavoastră de sănătate și va determina durata
tratamentului.
Doze uzuale de Coryol
Tensiune arterială crescută (hipertensiune arterială)
Doza inițială este de 1 comprimat 12,5 mg pe zi (dimineața) sau 1 comprimat 6,25
mg de 2 ori pe zi, dimineața și seara. Medicul dumneavoastră poate crește treptat
doza. Doza maximă recomandată este de 1 comprimat 25 mg de 2 ori pe zi.
Dureri în piept (angină pectorală cronică stabilă)
Doza inițială este de 1 comprimat 12,5 mg de 2 ori pe zi. Medicul dumneavoastră
poate crește treptat doza. Doza maximă recomandată este de 1 comprimat 25 mg de
2 ori pe zi.
Insuficiență cardiacă cronică
Doza inițială este foarte mică: 1 comprimat 3,125 mg de 2 ori pe zi. Medicul
dumneavoastră va crește cu atenție doza până când veți atinge doza cea mai
potrivită. Pe parcursul primelor 2-3 ore de la administrarea dozei inițiale sau creșterii
dozei medicul dumneavoastră vă va monitoriza cu atenție și va verifica cum tolerați
medicamentul.
Doza maximă recomandată este de 1 comprimat 25 mg de 2 ori pe zi. Dacă aveți o
greutate mai mare de 85 kg, puteți lua maxim 2 comprimate 25 mg de 2 ori pe zi.
Coryol este, de obicei, indicat ca adjuvant la alte medicamente pentru tratamentul
insuficienței cardiace. Dacă vă simțiți rău după orice doză (de exemplu, dacă vă simțiți
mai obosit sau respirația este mai dificilă), consultați medicului dumneavoastră cât
mai curând posibil.
Alterarea funcției cardiace după un atac de cord
Doza inițială este de 1 comprimat 6,25 mg de 2 ori pe zi. Medicul poate crește treptat
doza (la interval de 3 până la 10 zile) la 1 comprimat 12,5 mg de 2 ori pe zi și apoi la
1 comprimat 25 mg de 2 ori pe zi. Dacă nu tolerați bine doza inițială, medicul
dumneavoastră vă va reduce doza la 1 comprimat 3,125 mg de 2 ori pe zi timp de 3
până la 10 zile. Ulterior, doza poate fi crescută treptat. Doza maximă recomandată
este de 1 comprimat 25 mg de 2 ori pe zi.
Dacă aveți insuficiență cardiacă sau dacă luați concomitent alte medicamente, medicul
dumneavoastră vă poate prescrie o doză mai mică decât de obicei.
Pacienți vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei.
Copii și adolescenți
Nu au fost stabilite siguranța și eficacitatea Coryol la pacienți cu vârsta sub 18 ani.
Pacienții cu insuficiență hepaticăCoryol nu este recomandat pentru utilizare la pacienții
cu afecțiuni hepatice severe.
Pacienți cu insuficiență renală
Se recomandă utilizarea cu precauție. La pacienții care nu au tensiune arterială prea
mică nu este necesară ajustarea dozei.
Dacă aveți impresia că efectul Coryol este prea puternic sau prea slab, discutați cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Coryol poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la
toate persoanele.
Coryol cauzează efecte adverse care necesită reducerea dozei sau suspendarea
tratamentului în cazuri foarte rare.
https://bit.ly/3zdfzcQ

Comandă

Vizualizare rapidă

1. Ce este Cardiopirin-RNP şi pentru ce se utilizează

Cardiopirin-RNP conţine acid acetilsalicilic care, administrat în doze mici, aparţine unui grup de medicamente numit antiagregante plachetare. Plachetele sunt celule mici din sânge, care participă la coagularea sângelui şi care sunt implicate în tromboză. Când se formează un cheag de sânge la nivelul unei artere, fluxul sanguin se opreşte şi se întrerupe aprovizionarea cu oxigen. Dacă acest lucru se întâmplă la nivelul inimii, poate cauza apariţia unui infarct miocardic sau a anginei pectorale; la nivelul creierului poate cauza un accident vascular cerebral. Cardiopirin-RNP este administrat pentru profilaxia trombozelor şi emboliilor, tulburărilor vasculare cerebrale şi coronariene, în perioada după infarct miocardic.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Cardiopirin-RNP

Nu luaţi Cardiopirin-RNP

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acidul acetilsalicilic şi alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la oricare dintre celelalte componente ale Cardiopirin-RNP;

- dacă suferiţi de afecţiuni eroziv-ulceroase (în faza de acutizare) ale tractului gastrointestinal;

- dacă aveţi dereglări marcate ale funcţiilor renale sau hepatice;

- dacă suferiţi de astm „aspirinic”;

- dacă suferiţi de diateze hemoragice;

- dacă aveţi anevrism disecant de aortă;

- dacă aveţi hipertensiune portală, deficit de vitamina K;

- dacă suferiţi de deficit de 6-glucozo-fosfatdehidrogenază;

- dacă lauți metrotrexat în doza de 15 mg/săptămână și mai mult;

- dacă sunteţi gravidă în trimestrul III de sarcină;

- dacă alăptaţi.

Medicamentul nu se utilizează la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să luaţi Cardiopirin-RNP adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:

- Aveţi astm bronşic şi alte maladii alergice, polipi nazali şi rinite alergice.

- Sunteți planificat pentru o intervenție chirurgicală.

În cazul unui tratament îndelungat cu acest medicament, medicul dumneavoastră vă va recomanda efectuarea periodică a analizei sângelui şi a examenului maselor fecale la hemoragie ocultă.

Comandă

Vizualizare rapidă

Ce este Gladycor şi pentru ce se utilizează
Gladycor aparţine grupului de medicamente numite beta-blocante, care acţionează prin relaxarea şi
lărgirea vaselor de sânge. În acest fel este mai uşor pentru inima dumneavoastră să pompeze sânge în
corp şi, de asemenea, se reduce tensiunea arterială şi efortul inimii.
Gladycor este utilizat în:
Tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială)
Tratamentul durerii în piept care apare atunci când arterele ce alimentează inima cu sânge oxigenat
sunt îngustate, astfel încât la muşchiul inimii ajunge mai puţin oxigen (angină pectorală).
Tratamentul împotriva slăbirii muşchiului inimii (insuficienţă cardiacă), în acelaşi timp cu alte
medicamente. Cum să utilizaţi Gladycor
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doze
Tensiune arterială crescută
Doza uzuală este de un comprimat Gladycor 12,5 mg (corespunzând la 12,5 mg carvedilol) în primele
două zile şi ulterior două comprimate Gladycor 12,5 mg sau un comprimat Gladycor de 25 mg
(corespunzând la 25 mg carvedilol) o dată pe zi.
Angină pectorală
- Doza uzuală iniţială este de un comprimat Gladycor 12,5 mg de două ori pe zi.
- Medicul dumneavoastră poate creşte dozele treptat, până la doza maximă recomandată, de 1
comprimat de 25 mg, de două ori pe zi.
Insuficienţă cardiacă cronică
- Doza uzuală iniţială este foarte mică, de 1 comprimat de 3,125 mg de două ori pe zi.
- Medicul dumneavoastră poate creşte dozele treptat, în funcţie de necesităţile dumneavoastră.
- Doza maximă recomandată este de 1 comprimat de 25 mg de două ori pe zi. Dacă greutatea
dumneavoastră corporală este de peste 85 kg, puteţi lua maxim 2 comprimate de 25 mg, de două
ori pe zi.
- Gladycor este utilizat, în general, ca tratament adjuvant al insuficienţei cardiace împreună cu
alte medicamente. Dacă vă simţiţi rău după oricare dintre dozele administrate (de exemplu, dacă
vă simţiţi mai obosit sau respiraţi cu dificultate), adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
Dacă aveţi insuficienţă cardiacă sau utilizaţi în acelaşi timp şi alte medicamente, medicul
dumneavoastră vă poate recomanda o doză mai mică de Gladycor.
Mod de administrare
Luaţi comprimatele întregi, cu o cantitatea suficientă de lichid. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă
comprimatele trebuie administrate cu alimente, pentru ca absorbţia medicamentului să fie mai lentă şi
să se reducă riscul apariţiei hipotensiunii arteriale ortostatice.
Copii şi adolescenţi
Gladycor nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
Dacă utilizaţi mai mult Gladycor decât trebuie
Dacă aţi luat o doză prea mare pot apărea hipotensiune arterială, bradicardie, insuficienţă cardiacă şi
chiar şoc cardiac.
În cazuri severe poate apărea stop cardiac.
De asemenea, pot să apară probleme respiratorii (bronhospasm), vărsături, tulburări ale stării de
conştienţă şi convulsii generalizate (contracţii musculare involuntare).
Pacientul trebuie aşezat întins pe spate şi se va apela serviciul medical de urgenţă.
Dacă suspectaţi supradozajul, consultaţi medicul imediat.
Dacă uitaţi să utilizaţi Gladycor
Dacă aţi uitat să luaţi Gladycor, luaţi medicamentul imediat când vă aduceţi aminte. Nu luaţi o doză
dublă dacă sunteţi aproape de momentul să luaţi următoarea doză, dar continuaţi să luaţi medicaţia aşa
cum a fost prescrisă.
Dacă încetaţi să utilizaţi Gladycor
Nu întrerupeţi brusc tratamentul cu Gladycor, înainte de a vorbi cu medicul despre aceasta. Medicul vă
va informa despre modul cum trebuie să reduceţi dozele de Gladycor, înainte de a opri total medicaţia.
5
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă apare vreuna dintre următoarele reacţii
adverse:
- Reacţii alergice severe; semnele pot include umflarea bruscă a gâtului, feţei, buzelor şi gurii.
Acestea pot determina dificultăţi în respiraţie sau înghiţire.
- Dureri în piept însoţite de scurtarea respiraţiei, transpiraţii şi stare de rău.
- Eliminare mai rară a urinei, cu umflarea picioarelor, ceea ce indica probleme la rinichi.
- Scăderea valorilor zahărului din sânge (hipoglicemie) care poate determina crize convulsive
sau pierderea conştienţei.
Reacţiile adverse foarte frecvente
- Ameţeli.
- Dureri de cap.
- Slăbiciune şi oboseală.
- Probleme cu inima. Semnele includ dureri în piept, oboseală, scurtarea respiraţiei şi umflarea
mâinilor şi picioarelor.
- Scăderea tensiunii arteriale. Semnele include ameţeli şi confuzie.
Ameţelile, durerea de cap şi slăbiciunea sunt uşoare şi apar, în general, la începutul
tratamentului.
Reacţiile adverse frecvente
- Infecţii ale căilor aeriene respiratorii (bronşită), plămânilor (pneumonie), nasului şi gâtului
(infecţie a tractului respirator superior). Semnele includ respiraţie şuierătoare, scurtarea
respiraţiei, durere în piept şi în gât.
- Infecţii ale tractului urinar, care pot determina dificultăţi în eliminarea urinei.
- Scăderea numărului de globule roşii din sânge (anemie). Semnele includ oboseală, paloarea
pielii, senzaţie de percepere a bătăilor inimii (palpitaţii) şi scurtarea respiraţiei.
- Creşterea greutăţii corporale.
- Creşterea valorilor serice ale colesterolului (determinată prin teste de laborator).
- Pierderea controlului glicemiei la pacienţii cu diabet zaharat.
- Depresie.
- Probleme cu vederea, durere şi uscăciune a ochilor, datorită cantităţii mai mici de lacrimi.
- Bătăi rare ale inimii.
- Ameţeli sau confuzie la ridicarea în picioare.
- Acumulare de lichide în organism. Semnele includ umflarea generalizată a corpului, umflarea
anumitor zone ale corpului, de exemplu mâinile, picioarele, genunchii şi creşterea cantităţii de
sânge din organism.
- Probleme cu circulaţia la nivelul mâinilor şi picioarelor. Semnele includ răcirea mâinilor şi
picioarelor, paloare, dureri şi înţepături la nivelul degetelor şi dureri la nivelul picioarelor, care
se accentuează la mers.
- Probleme cu respiraţia.
- Senzaţie sau stare de rău.
- Diaree.
- Greaţă.
- Vărsături.
- Dureri abdominale, dispepsie.
- Durere, posibil la nivelul mâinilor şi picioarelor.
- Probleme la nivelul rinichilor, incluzând modificări în frecvenţa eliminărilor de urină.
6
Reacţiile adverse mai puţin frecvente
- Tulburări ale somnului.
- Leşin.
- Confuzie.
- Amorţeli şi înţepături la nivelul mâinilor şi picioarelor.
- Bloc atrioventricular, angină pectorală.
- Probleme ale pielii, incluzând erupţie trecătoare pe piele, care poate fi generalizată, urticarie,
mâncărimi. Pot apărea leziuni cutanate psoriazice sau se pot agrava cele deja existente.
- Căderea părului.
- Impotenţă (disfuncţie erectilă).
- Constipaţie.
Reacţiile adverse rare
- Scăderea numărului de plachete sanguine. Semnele includ apariţia cu uşurinţă a vânătăilor şi
sângerări nazale.
- Nas înfundat.
- Gură uscată.

Comandă

Vizualizare rapidă

Ce este Cefazolin şi pentru ce se utilizează
Cefazolin conţine substanţa activă cefazolină sodică, care aparţine unui grup de antibiotice
denumite „cefalosporine”. Este un medicament care acţionează prin distrugerea bacteriilor, ce
cauzează infecţii.
Cefazolin se foloseşte pentru tratamentul infecţiilor bacteriene cauzate de bacterii sensibile la
medicament, cum sunt:
- infecţii ale căilor respiratorii;
- infecţii ale tractului uro-genital;
- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi;
- infecţii ale oaselor şi articulaţiilor;
- septicemie (infecţie a sângelui);
- endocardită (infecţie a stratului intern al inimii);
- infecţii ale căilor biliare.
Cefazolin poate fi folosit şi înaintea, în timpul sau după intervenţii chirurgicale pentru a preveni
posibilele infecţii. Cum să utilizaţi Cefazolin
Cefazolin este administrată întotdeauna de către personalul medical. Va fi administrată ca injecţie
sau ca perfuzie (în venă) după dizolvare. Medicul dumneavoastră vă va informa despre durata
necesară şi frecvenţa administrării tratamentului cu Cefazolin.
Dozele recomandate sunt:
Doza zilnică medie de cefazolină pentru adulţi de obicei constituie 1-4 g, doza zilnică maximă – 6
g. Doza la o priză pentru adulţi în infecţii, cauzate de microorganisme gram-pozitive, este de 0,25-
0,5 g la fiecare 8 ore.
În infecţii moderate ale căilor respiratorii, cauzate de pneumococi şi infecţii ale sistemului
urogenital se indică câte 1 g la fiecare 12 ore.
În afecţiunile cauzate de microorganisme gram-negative sensibile medicamentul se indică câte 0,5-
1 g la fiecare 6-8 ore.
În infecţii severe (septicemie, endocardită, peritonită, pneumonie necrozantă, osteomielită
hematogenă acută, infecţii complicate ale tractului urinar) se indică câte 1-1,5 g cu un interval între
administrări de 6-8 ore.
Pentru profilaxia complicaţiilor infecţioase postoperatorii la adulţi se recomandă de administrat
cefazolina intramuscular sau intravenos:
- în doza de 1 g cu 0,5-1 oră înainte de intervenţia chirurgicală;
- în intervenţiile de lungă durată (2 ore sau mai mult) - suplimentar 0,5-1 g în timpul operaţiei;
- după intervenţia chirurgicală – în doza de 0,5-1 g la fiecare 6-8 ore în primele 24 de ore.
În unele cazuri (de exemplu, în intervenţii chirurgicale pe cord deschis, protezarea articulaţiilor)
utilizarea profilactică a cefazolinei poate dura timp de 3-5 zile după operaţie. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la
toate persoanele.
Dacă apar aceste reacţii adverse grave, opriţi utilizarea medicamentului şi adresaţi-vă imediat
medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital:
- reacţii alergice grave cu umflare dureroasă a buzelor, limbii, feţei sau gatului şi dificultate
bruscă în respiraţie, când vorbiţi sau la înghiţire (edem angioneurotic), inclusiv şoc anafilactic
(o reacţie alergică bruscă, gravă şi uneori letală caracterizată prin dificultăţi în respiraţie,
scăderea bruscă a tensiunii arteriale şi umflare/tumefiere bruscă);
- diaree (scaun lichid) gravă, care durează o lungă perioadă de timp sau conţine sânge. Aceasta
poate fi un semn al unei inflamaţii grave a intestinului (colita pseudomembranoasă);
- erupţie extinsă pe piele, cu înroşire, febră, băşici sau ulceraţii (sindrom Stevens-Johnson);
- erupţii cu înroşirea, umflarea şi decojirea pielii cu aspect de arsuri (necroliză epidermică
toxică);
- pete roşii sau violete pe piele la nivelul palmelor şi tălpilor picioarelor, zone asemănătoare
urticariei, zone sensibile la nivelul gurii, ochilor şi organelor genitale (eritem polimorf);
- îngălbenire a pielii sau a albului ochilor sau urină închisă la culoare şi scaun decolorat: aceasta
este un semn al problemelor de la nivelul ficatului. https://bit.ly/3uOJdTO

Vizualizare rapidă

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Medaxone 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Medaxone 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Medaxone 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Medaxone 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Un flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine ceftriaxonă 500 mg
sub formă de ceftriaxonă sodică.
Medaxone 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Un flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine ceftriaxonă 1 g mg sub
formă de ceftriaxonă sodică.
Medaxone 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Un flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine ceftriaxonă 2 g mg sub
formă de ceftriaxonă sodică.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Aspectul pulberii: pulbere cristalină aproape albă sau gălbuie.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Medaxone este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou-născuţii la termen (de la naştere),
pentru tratamentul următoarelor infecţii:
- meningită bacteriană;
- pneumonie comunitară dobândită;
- pneumonie dobândită în spital;
- otită medie acută;
- infecţii intraabdominale;
- infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită);
- infecţii ale oaselor şi articulaţiilor;
- infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi;
- gonoree;
- sifilis;
- endocardită bacteriană.
Medaxone poate fi utilizat:
- pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi;
- pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminate (stadii precoce (stadiul II) şi avansate
ale bolii (stadiul III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou-născuţi cu vârsta peste 15 zile;
- pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale;
- în controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o
infecţie bacteriană;
- pentru tratamentul pacienţilor cu bacteriemie asociată cu, sau care se suspectează a fi
asociată cu oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.
Medaxone trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când
bacteriile în cauză nu se află în spectrul său de (vezi pct. 4.4).
Trebuie avute în vedere ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a
antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza depinde de severitatea, susceptibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea
funcţiei hepato-renale ale pacientului.
Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste
indicaţii. În cazuri severe particulare, trebuie luată în considerare administrarea dozelor
aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat. Durata tratamentului
Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului
cu antibiotice, administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48-72 de ore după
ce pacientul devine afebril sau au fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene.
Mod de administrare
Medaxone poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de
minute (cale de administrare preferată), sub formă de injecţie intravenoasă lentă în
decurs de 5 minute sau sub formă de injecţie intramusculară profundă. Admimistrarea
intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie efectuată în decurs de 5 minute, de
preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu vârsta de până la 12 ani,
dozele de 50 mg/kg sau mai mari trebuie administrate în perfuzie. La nou-născuţi, dozele
trebuie administrate intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul
potenţial de apariţie a encefalopatiei bilirubinice (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Injecţiile
intramusculare trebuie administrate în masa unui muşchi relativ mare al corpului şi nu
mai mult de 1 g într-un singur loc de administrare. Administrarea pe calea
intramusculară trebuie luată în considerare atunci când administrarea pe calea
intravenoasă nu este posibilă sau este mai puţin adecvată pentru pacient. Pentru doze
mai mari de 2 g, trebuie utilizată calea de administrare intravenoasă.
Dacă se utilizează lidocaina ca solvent, soluţia rezultată nu trebuie niciodată administrată
intravenos (vezi pct. 4.3). Trebuie luate în considerare informaţiile din Rezumatul
Caracteristicilor Produsului pentru lidocaină.
Ceftriaxona este contraindicată la nou-născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau
se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu soluţii care conţin calciu, inclusiv cu
perfuzii continue care conţin calciu, cum este nutriţia parenterală, din cauza riscului de
precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.3).
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann)
nu trebuie utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul
flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un
precipitat. Precipitatul de calciu-ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când
ceftriaxona este amestecată cu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare
intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu nu trebuie
amestecate sau administrate simultan (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 6.2).
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale,
ceftriaxona trebuie administrată cu 30-90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi
pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii
enumeraţi la pct. 6.1.
Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt
tip de antibiotic beta-lactamic (peniciline, monobactami şi carbapeneme).
Nou-născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta
gestaţională + vârsta cronologică)*.
Nou-născuţii la termen (până la vârsta de 28 de zile):
- cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în
aceste afecţiuni este probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*;
- dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu
sau cu perfuzii care conţin calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a
ceftrixonei (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 6.2).
*Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe
albumina serică, ceea ce determină un posibil risc de apariţie a encefalopatiei
bilirubinice la aceşti pacienţi.
Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca
solvent, trebuie luate în considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct.
4.4). Vezi informaţiile din rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în
special contraindicaţiile.
Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administrate intravenos. https://bit.ly/3f0xGLH

Vizualizare rapidă

Indicaţii terapeutice
Trimetazidina este indicată la adulţi ca terapie adăugată la tratamentul simptomatic al
pacienţilor cu angină pectorală stabilă insuficient controlaţi terapeutic sau care
prezintă intoleranţă la tratamentele antianginoase de primă linie. Doze şi mod de administrare
Doza recomandată este un comprimat care conţine trimetazidină 35 mg de 2 ori pe zi,
în timpul meselor, dimineaţa şi seara.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min)
(vezi punctele 4.4 şi 5.2), doza recomandată este 1 comprimat a 35 mg dimineaţa, la
micul dejun.
Pacienţi vârstnici
Pacienţii vârstnici pot prezenta o expunere crescută la trimetazidină, din cauza
scăderii funcţiei renale în corelaţie cu vârsta (vezi punctul 5.2). La pacienţii cu
insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min), doza
recomandată este 1 comprimat a 35 mg dimineaţa, la micul dejun.
Creşterea dozelor la pacienţii vârstnici trebuie efectuată cu precauţie (vezi punctul
4.4).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea trimetazidinei la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu
au fost stabilite.
Nu sunt disponibile date. Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la
punctul 6.1;
- Boală Parkinson, simptome parkinsoniene, tremor, sindromul picioarelor neliniştite
şi alte tulburări de mişcare;
- Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min). https://bit.ly/3igG6yV

Comandă

Vizualizare rapidă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
1 plic (5 g) conţine:
substanţe active:
Paracetamol................................. 750 mg
Cafeină......................................... 30 mg
Clorhidrat de fenilefrină...............10 mg
Maleat de feniramină.................... 20 mg

4.1. Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al răcelii, gripei, infecţiilor respiratorii virale acute (sindrom febril,
sindrom algic, rinoree).
4.2. Doze şi mod de administrare
Administrare orală.
Conţinutul unui plic se toarnă într-un pahar, se acoperă cu apă fierbinte, se amestecă până la
dizolvare completă şi se bea (la dorinţă se poate de adăugat zahăr sau miere).
Medicamentul se administrează cu o cantitate mare de lichid, peste 1-2 ore după mese.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani: se administrează câte 1 plic de 3-4 ori pe zi, cu interval
de 4-6 ore.
Doza zilnică maximă – 4 plicuri.
Durata tratamentului nu va depăşi 5 zile.
4.3. Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la paracetamol sau oricare dintre componentele medicamentului;
- ateroscleroză coronariană pronunţată;
- hipertensiune portală;
- administrarea concomitentă a altor medicamente, care conţin substanţe active similare
componentelor RINZASIP;
- administrarea concomitentă a antidepresivelor triciclice, inhibitorilor MAO şi
întreruperea lor în mai puţin de 2 săptămâni, beta-adrenoblocantelor;
- sarcina, perioada de alăptare;
- vârsta sub 15 ani;
- alcoolism.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Medicamentul se administrează cu precauţie în caz de afecţiuni cardiace, hipertensiune
arterială, hipertireoză, feocromocitom, diabet zaharat, astm bronşic, boala pulmonară
obstructivă cronică, emfizem pulmonar, bronşită cronică, deficit de glucozo-6-
fosfatdehidrogenază, afecţiuni sanguine, hiperbilirubinemii congenitale (sindromul Gilbert,
Dubin-Johnson şi Rotor), insuficienţă hepatică şi/sau renală, glaucom cu unghi închis,
hiperplazie de prostată.
Pe durata tratamentului se va evita consumul băuturilor alcoolice, a remediilor hipnotice şi
anxiolitice (tranchilizante). Nu se va administra concomitent cu alte medicamente, care
conţin paracetamol.
Medicamentul poate provoca somnolenţă.
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor. În caz de ingerare accidentală de către copil e
necesar de solicitat imediat asistenţă medicală.
RINZASIP conţine zaharoză, ceea ce trebuie avut în vedere la pacienţii cu diabet zaharat, de
asemenea persoanelor, care urmează o dietă hipocalorică. Conţine de la 2760 până la 2974
mg zaharoză/doză, echivalent cu 0,23-0,25 unităţi de pâine. Pacienţii cu afecţiuni ereditare
rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă
a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.
RINZASIP cu aromă de portocală conţine Sunset Yellow (E110). RINZASIP cu aromă de
coacăză neagră şi RINZASIP cu aromă de răchiţele conţin azorubină (E122). Pot provoca
reacţii alergice.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamentul potenţează efectele inhibitorilor MAO, remediilor sedative, etanolului.
La administrarea concomitentă cu digoxina sau alte glicozide cardiace poate creşte riscul
dezvoltării aritmiilor şi a infarctului miocardic.
Remediile antidepresive, antiparkinsoniene, antipsihotice, derivaţii de fenotiazină sporesc
riscul dezvoltării retenţiei urinare, xerostomiei, constipaţiilor. Glucocorticoizii cresc riscul
apariţiei glaucomului.
Antidepresivele triciclice intensifică acţiunea adrenomimetică a fenilefrinei, utilizarea
concomitentă a halotanului creşte riscul dezvoltării aritmiei ventriculare. Scade acţiunea
hipotensivă a guanetidinei care, la rândul său, potenţează acţiunea alfa-adrenomimetică a
fenilefrinei.
Deorece farmacocinetica medicamentului RINZASIP, pulbere pentru soluţie orală, este
compusă din farmacocinetica componentelor sale, ea de asemenea se poate modifica sub
influenţa interacţiunilor individuale ale acestor substanţe cu alte medicamente.
Metabolismul cafeinei, ca o substanţă supusă metabolismului extensiv în ficat de citocromul
P450, este determinat în mare măsură de acţiunea altor medicamente. Astfel, remediul
antiaritmic milexetina reduce eliminarea cafeinei cu 30-50%. Sub influenţa
simpatomimeticului fenilpropanolamina creşte concentraţia plasmatică a cafeinei. S-a
demonstrat că timpul de înjumătăţire al cafeinei creşte sub influenţa a aşa remedii
antibacteriene, cum ar fi ciprofloxacina, enoxacina şi acidul pipemidinic, iar remediul
digestiv cimetidina încetineşte clearance-ul sistemic al medicamentului. Remediul
antiepileptic fenitoina şi remediul antifungic terbinafina cresc clearance-ul cafeinei şi reduc
timpul ei de înjumătăţire. Alopurinolul inhibă conversia metilxantinei-1 în acid 1-
metiluridinic.
Administrarea unică a unei doze mari de cafeină contribuie la creşterea excreţiei renale a
litiului. Întreruperea bruscă a administrării cafeinei poate duce la creşterea concentraţiei
litiului în serul sanguin.
Paracetamolul reduce eficienţa medicamentelor diuretice. Utilizarea dozelor mari de
paracetamol intensifică activitatea anticoagulantelor, ca rezultat se încetineşte sinteza
factorilor procoagulante în ficat. Inductorii oxidării microzomale în ficat (fenitoina, etanolul,
barbituricele, rifampicina, fenilbutazona, antidepresivele triciclice), etanolul şi medicamente
hepatotoxice cresc producerea metaboliţilor activi hidroxilaţi de paracetamol, ca rezultat
chiar şi în caz de o supradozare minoră se dezvoltă o intoxicaţie severă. La administrarea
concomitentă a RINZASIP cu barbiturice, fenitoina, carbamazepina, rifampicina şi alţi
inductori ai enzimelor microzomale hepatice creşte riscul dezvoltării acţiunii hepatotoxice a
paracetamolului. Administrarea îndelungată a barbituricelor reduce eficienţa
paracetamolului. Etanolul contribuie la dezvoltarea pancreatitei acute. Inhibitorii oxidării
microzomale (de exemplu, cimetidina) reduc riscul acţiunii hepatotoxice. Metoclopramida şi
domperidonul intensifică, iar colestiramina reduce viteza absorbţiei paracetamolului.
Administrarea concomitentă îndelungată a paracetamolului şi altor medicamente
antiinflamatorii nesteroidiene creşte riscul dezvoltării nefropatiei “analgezice” şi necrozei
papilare renale, de asemenea trecerea insuficienţei renale în faza terminală. Administrarea
îndelungată concomitentă a dozelor înalte de paracetamol şi salicilaţi creşte riscul de
dezvoltare a cancerului renal sau vezicii urinare. Diflunisalul creşte concentraţia plasmatică a
paracetamolului cu 50%, ceea ce creşte riscul acţiunii toxice asupra ficatului. Medicamentele
mielotoxice cresc efectele toxice ale paracetamolului asupra sistemului circulator.
La majoritatea pacienţilor, care administrează timp îndelungat warfarină, utilizarea rară a
paracetamolului, de obicei, puţin sau practic nu influenţează indicele INR. Însă la utilizarea
prelungită sistematică paracetamolul intensifică efectul anticoagulantelor indirecte
(warfarinei şi altor derivaţi cumarinici), ceea ce creşte risul hemoragiilor.
Administrarea concomitentă a albuterolului şi simpatomimeticului fenilefrină poate fi un
factor agravant pentru evenimentele adverse cardiovasculare. Antidepresive triciclice
intensifică efectul adrenomimetic al fenilefrinei, indicarea concomitentă a halotanului creşte
riscul de aritmii ventriculare. Fenilefrina reduce efectul hipotensiv al guanetidinei, care, la
rândul său, creşte activitatea alfa-adrenostimulantă a fenilefrinei. Remediul antidepresiv
amitriptilina poate reduce răspunsul presor, reducând eficacitatea fenilefrinei. Fenotiazinele
pot inhiba efectele centrale ale fenilefrină, blocând captarea neurotransmiţătorilor de către
neuronii adrenergici. Administrarea concomitentă a fenilefrinei cu inhibitorii MAO
(clorgilină, debrizochină, guantenidină) poate provoca dezvoltarea hipertensiunii severe
datorită eliberării crescute de noradrenalină. De asemenea inhibitorii MAO (tranilcipromina)
inhiba metabolizarea fenilefrinei la administrarea orală, ceea ce creşte biodisponibilitatea
sistemică a medicamentului şi într-o măsură şi mai mare contribuie la acţiunea sa
hipertensivă. Administrarea concomitentă cu imipramina determină o creştere semnificativă
a răspunsului presor. Hipertensiunea arterială poate fi indusă de asemenea de către
propranolol şi protriptilină. Fenilefrina reduce eficacitatea acţiunii beta-blocantelor şi a
remediilor antihipertensive.
Administrarea concomitentă a feniraminei şi inhibitorilor MAO poate duce la prelungirea şi
intensificarea activităţii anticolinergice a medicamentului şi acţiunii depresoare a feniraminei
asupra sistemului nervos central. La administrarea concomitentă a feniraminei şi etanolului
are loc intensificarea acţiunii depresoare a medicamentului asupra sistemului nervos central.
4.6. Sarcina şi alăptarea
Deoarece lipsesc datele clinice, siguranţa utilizării medicamentului în timpul sarcinii şi
perioadei de alăptare nu este determinată, astfel este contraindicată administrarea
medicamentului la această categorie de pacienţi.
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
RINZASIP poate prova somnolenţă. Pe durata tratamentului se recomandă de evitat
conducerea autovehiculelor şi efectuarea altor activităţi potenţial periculoase, care necesită
concentrare sporită a atenţiei şi reacţii psihomotorii rapide.
4.8. Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate conform următoarei convenţii: foarte frecvente (≥1/10),
frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi
<1/1000), foarte rare (<1/10000) sau cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Analgezic-antipiretic, codul ATC: N02BE71.
Paracetamolul manifestă acţiune analgezică şi antipiretică, preponderent prin inhibarea
sintezei prostaglandinelor în SNC, precum şi prin acţiunea asupra centrilor de durere şi
termoreglare. Principala verigă a acţiunii antipiretice a paracetamolului este influenţa lui
asupra endoteliului cerebral, care se rezumă la inhibarea selectivă a COX-2 datorită reducerii
formelor sale oxidate până la starea catalitic inactivă. Medicamentul nu influenţează sinteza
prostaglandinelor în ţesuturile periferice, ceea ce determină lipsa acţiunii negative asupra
echilibrului hidro-electrolitic (nu produce retenţia de sodiu şi apă) şi mucoasei
gastrointestinale. În focarul de inflamaţie peroxidazele celulare şi alţi oxidanţi neutralizează
efectul de reducere a paracetamolului asupra ciclooxigenazei, ceea ce explică absenţa
aproape totală a efectului său antiinflamator.
Cafeina este o metilxantină, care inhibă activitatea enzimei fosfodiesteraza şi este un
antagonist al receptorilor adenozinici centrali. Ea posedă acţiune stimulantă asupra
sistemului nervos central, în special asupra centrilor de activitate mentală, ceea ce duce la
scăderea oboselii şi somnolenţei, creşterea capacităţii de muncă intelectuală. Cafeina
acţionează asupra centrului respirator, ca rezultat creşte frecvenţa şi profunzimea respiraţiei.
Stimulează activitatea musculară, determinând creşterea performanţei fizice. De asemenea
cafeina posedă un efect bronhodilatator slab şi acţiune diuretică.
Fenilefrina este un remediu simpatomimetic, similar după efect cu efedrina. Ea este un
agonist selectiv al receptorilor α1, iar receptorii β îi stimulează doar la concentraţii foarte
mari. Medicamentul este activ sub forma de L-izomer. Nu are efect central şi manifestă doar
un efect slab asupra debitului cardiac şi forţei contractile miocardice, care, totuşi, este
însoţită de o creştere a reactivităţii miocardului. Datorită activării baroreceptorilor poate
apărea bradicardie, iar acţiunea vasoconstrictoare – duce la creşterea tensiunii arteriale. Însă,
la utilizarea în concentraţiile date clorhidratul de fenilefrină manifestă acţiune
vasoconstrictoare moderată – reduce edemul şi congestia mucoaselor tractului respirator
superior şi a sinusurilor.
Feniramina manifestă activitate antialergică. Ea înlătură pruritul ochilor, nasului şi gâtului,
edemul şi congestia mucoaselor cavităţii nazale, nazofaringelui şi sinusurilor paranazale,
reduce manifestările exsudative. Feniramină prezintă un remediu antihistaminic alchilaminic,
utilizat, în principal, în cadrul medicamentelor combinate, destinate pentru tratamentul
răcelii şi afecţiunilor alergice. Similar tuturor derivaţilor alchilaminici, ea este un antagonist
puternic a receptorilor H1. Acţiunea feniraminei e deteerminată de inhibiţia competitivă
reversibilă a interacţiunii histaminei cu receptorii H1 pe suprafaţa celulelor, prevenind astfel
acţiunea histaminei asupra organelor ţintă. În studiile pe animale s-a demonstrat că
feniramina inhibă componentul inflamator al răspunsului la injectarea intradermică a
histaminei. Similar altor antagonişti ai receptorilor H1 ea blochează activitatea
vasoconstrictoare a histaminei şi puţin mai repede – vasodilataţia, mediată de receptorii H1 ai
celulelor endoteliale; însă, pentru un efect suprimarea completă a efectului vasodilatator este
necesară indicarea concomitentă a antagoniştilor H2. Pe modelul animalelor feniramina
bloca funcţia bronhoconstrictoare a histaminei la nivelul fibrelor musculare netede ale cailor
respiratorii. De asemenea manifestă acţiunea protectoare în caz de bronhospasm anafilactic.
Feniramină se leagă eficient de receptorii H1 din SNC şi chiar la doze terapeutice manifestă
efect sedativ. Comparativ cu alţi H1-antagonişti activitatea antihistaminică a feniraminei şi
altor remedii anchilaminice o depăşesc pe cea a etanolaminelor şi etilendiaminelor şi este
similar cu activitatea prometazinei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Farmacocinetica substanţelor active ale medicamentului – ale paracetamolului, cafeinei,
clorhidratului de fenilefrină şi feniraminei nu se modifică la utilizare combinată.
Paracetamolul se absoarbe rapid în tractul gastrointestinal şi se distribuie în majoritatea
ţesuturilor şi organelor. Concentraţia plasmatică maximă se realizează peste 15 minute şi
constituie 15-30 µg/ml. Volumul de distribuţie al paracetamolului este de 1 litru/kg.
Penetrează bariera hemato-encefalică şi se leagă slab de proteinele plasmatice.
Paracetamolul este supus biotransformării în ficat cu formarea glucuronidelor şi sulfaţilor;
totodată o cantitate mică (aproximativ 4%) se metabolizează de izoenzimele citocromului
P450 cu formarea unui metabolit intermediar (N-acetilbenzochinonimină), care în condiţii
normale se inactivează rapid de către glutationul redus şi se elimină cu urină după legarea cu
cisteină şi acidul mercaptopurinic. Însă la o intoxicare masivă cantitatea acestui metabolit
toxic creşte. Timpul de înjumătăţire a paracetamolului constituie 1,25 până la 3 ore, iar
clearance-ul total – 18 l/oră. Paracetamolul se elimină preponderent cu urina; 90% din doza
administrată se elimină prin rinichi timp de 24 ore, preponderant sub formă de glucuronide
(60-80%) şi sulfaţi (20-30%), mai puţin de 5% este excretat nemodificat.
Cafeina se absoarbe rapid la administrare orală şi se distribuie în întreg organismul. Cafeina
trece nemijlocit în sistemul nervos central şi în cantităţi semnificative se regăseşte în salivă.
Cafeina penetrează bariera hemato-placentară şi trece în laptele matern. Pentru cafeină este
caracteristic o metabolizare dependentă de doză şi saturabilă. În organismul adult cafeina
este metabolizată aproape complet în ficat prin oxidare, demetilare şi acetilare şi se elimină
cu urina sub formă de metaboliţi, proporţia cărora variază la diferite specii de animale: acid
1-metilenic, 1-metilxantină, 7-metilxantină, paraxantină, AFMU etc. Proporţia
medicamentului nemodificat nu depăşeşte 1%. Timpul de înjumătăţire este de 3-7 ore şi
poate varia de cinci ori la persoanele sănătoase. Scade sub influenţa fumatului ş efortului
fizic, creşte în afecţiuni hepatice şi nu depinde de vârstă.
Clorhidratul de fenilefrină este caracterizat printr-o biodisponibilitate orală scăzută (38%) ca
urmare a unei a scindării semnificative în tractul gastrointestinal. ASC corespunde unui
model bicompartimental deschis. Volumul de distribuţie la starea de echilibru depăşeşte de
multe ori greutatea corporală, indicând acumularea substanţei în anumite organe. Este
cunoscut că volumul de distribuţie centrală al fenilefrinei la om este de aproximativ 40 litri.
La administrare orală fenilefrina este supus metabolizării primare în ficat cu formarea
conjugaţilor fenolici. 86% din substanţă se elimină cu urina circa peste 48 ore după
administrarea dozei, din ea 2,6% este sub formă de amine libere.
Feniramina la administrare orală se absoarbe rapid, iar concentraţiile plasmatice maxime se
determină peste 2 ore după ingestie. Timpul de înjumătăţire (16-19 ore) este comparativ cu
cel characteristic pentru clorfenamină. Volumul de distribuţie al feniraminei atinge 150 litri.
Medicamentul este metabolizat în ficat până la N-desmetilfeniramină şi Ndidesmetilfeniramină. Până la 80% din doza administrată oral este excretată în urină (până la
40% sub formă nemodificată).

Comandă

Rețetă medicală

Vizualizare rapidă

Ce este Lorista şi pentru ce se utilizează Losartan aparţine unui grup de medicamente numit antagonişti ai receptorilor de angiotensină II. Angiotensina II este o substanţă produsă în organism, care se leagă de receptorii din vasele de sânge şi produce îngustarea acestora. Astfel, creşte tensiunea arterială. Losartanul previne legarea angiotensinei II de aceşti receptori, determinând relaxarea vaselor de sânge, ceea ce scade tensiunea arterială. Losartanul încetineşte deteriorarea funcţiei rinichilor la pacienţii cu tensiune arterială mare şi diabet zaharat tip 2. Lorista este utilizat pentru: – tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială) la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta de 6 până la 18 ani. – protecţia rinichilor la pacienţii cu tensiune arterială mare şi diabet zaharat tip 2 ale căror investigaţii de laborator atestă insuficienţa funcţiei rinichilor şi proteinurie ≥0,5 g pe zi (eliminarea unor cantităţi crescute de proteine în urină). – tratamentul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă, atunci când medicul dumneavoastră consideră că anumite medicamente, numite inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale, nu mai sunt adecvate. Dacă boala dumneavoastră (insuficienţa cardiacă) a fost stabilizată prin utilizarea IECA, atunci nu trebuie să treceţi pe tratament cu losartan. – tratamentul pacienţilor cu tensiune arterială mare şi îngroşare a muşchiului inimii (hipertrofie ventriculară stângă); la aceşti pacienţi s-a demonstrat că losartanul reduce riscul accidentului vascular cerebral (indicaţie din studiul LIFE).
Cum să luaţi Lorista Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Medicul dumneavoastră va decide care este doza adecvată de Lorista, în funcţie de boala dumneavoastră şi dacă luaţi şi alte medicamente. Este important să continuaţi să luaţi Lorista atât timp cât v-a fost recomandat de medicul dumneavoastră, pentru a menţine un control adecvat al tensiunii arteriale. Lorista este disponibil în următoarele concentraţii: 12,5 mg, 25 mg, 50 mg şi 100 mg. Tratamentul tensiunii arteriale mari la adulţi Doza recomandată iniţială este 50 mg o dată pe zi (un comprimat Lorista 50 mg). Efectul maxim de reducere al tensiunii arteriale ar trebui să apară la 3-6 săptămâni după începerea tratamentului. La unii pacienţi, doza poate fi crescută ulterior la 100 mg losartan (două comprimate Lorista 50 mg sau un comprimat de Lorista 100 mg), o dată pe zi Dacă aveţi impresia că efectul losartanului este prea tare sau prea slab, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. Utilizarea la copii şi adolescenţi Copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani Doza recomandată de începere a tratamentului la pacienţii cu greutate cuprinsă între 20 şi 50 kg este de 0,7 mg losartan per kg, administrat o dată pe zi (până la 25 mg Lorista). Dacă tensiunea arterială nu este controlată prin tratament, medicul poate creşte doza. Tratamentul pacienţilor adulţi cu tensiune arterială mare şi diabet zaharat tip 2 Doza recomandată iniţială a tratamentului este de 50 mg (un comprimat Lorista 50 mg) o dată pe zi. Ulterior, doza poate fi crescută la 100 mg losartan (două comprimate Lorista 50 mg sau un comprimat de Lorista 100 mg) o dată pe zi, în funcţie de valorile tensiunii arteriale. Losartan comprimate poate fi administrat împreună cu alte medicamente care scad tensiunea arterială (de exemplu diuretice, blocante ale canalelor de calciu, alfa sau beta-blocante, medicamente cu acţiune centrală), precum şi cu insulină şi alte medicamente utilizate frecvent pentru scăderea nivelului glucozei din sânge (de exemplu, derivate de sulfoniluree, glitazone şi inhibitori de glucozidază). Tratamentul insuficienţei cardiace la pacienţii adulţi Doza recomandată iniţială este de obicei de 12,5 mg losartan (un comprimat Lorista 12,5 mg) o dată pe zi. În general, doza trebuie crescută la intervale de o săptămână (adică 12,5 mg pe zi în prima săptămână, 25 mg pe zi în a doua săptămână, 50 mg pe zi în a treia săptămână, 100 mg în a patra săptămână, 150 mg în a cincea săptămână), până la atingerea dozei de întreţinere, recomandată de medicul dumneavoastră. Poate fi utilizată o doză maximă de losartan de 150 mg (de exemplu, 3 comprimate de Lorista 50 mg sau 1 comprimat de Lorista 100 mg plus 1 comprimat Lorista 50 mg). În tratamentul insuficienţei cardiace, losartanul se administrează de obicei în asociere cu un diuretic (medicamente care cresc cantitatea de urină eliminată) şi/sau digitalice (medicament care ajută inima să fie mai puternică şi mai eficientă) şi/sau un beta-blocant. Grupe speciale de pacienţi În cazul anumitor pacienţi, cum sunt cei trataţi cu doze mari de diuretice, pacienţii cu insuficienţă hepatică sau cei cu vârsta de peste 75 ani, medicul poate recomanda doze mai mici, în special la începutul tratamentului. Utilizarea losartanului nu este recomandată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. "Nu utilizaţi Lorista"). Mod de administrare 5 Comprimatele trebuie înghiţite cu un pahar de apă. Trebuie să încercaţi să vă luaţi dozele zilnice, la aproximativ aceeaşi oră, în fiecare zi. Este important să continuaţi să luaţi Lorista până când medicul dumneavoastră vă recomandă să întrerupeţi tratamentul.
Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă apare una dintre următoarele reacţii adverse, opriţi administrarea losartan comprimate şi adresaţivă medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat spital de urgenţă: - O reacţie alergică gravă (erupţie trecătoare pe piele, mâncărimi, umflarea feţei, buzelor, gurii sau gâtului, ce poate provoca dificultăţi în înghiţire şi respiraţie). Aceasta este o reacţie adversă gravă, dar rară, care afectează de la 1 până la 10 pacienţi din 10000. În acest caz, aveţi nevoie de asistenţă medicală de urgenţă sau spitalizare La utilizarea losartanului au fost raportate următoarele reacţii adverse: Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): – ameţeli, – tensiune arterială mică (în special după pierderi excesive de apă din organism, de exemplu, la pacienții cu insuficiență severă a inimii sau sub tratament cu doze mari de diuretice), efecte ce depind de poziţia corpului şi de doză, cum este scăderea tensiunii arteriale la ridicarea în picioare din poziţia şezând sau culcat, – debilitate, – oboseală, – cantitate prea mică de zahăr în sânge (hipoglicemie), – cantitate prea mare de potasiu în sânge (hiperkaliemie), – tulburări ale funcţiei rinichiului, incluzând insuficienţă renală, – scăderea numărului de celule roşii din sânge (anemie), – creşterea concentraţiilor în sânge ale ureei, creatininei şi potasiului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă. Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): – somnolenţă, – durere de cap, – tulburări ale somnului, – senzaţie de bătăi mai frecvente ale inimii (palpitaţii), – durere puternică în piept (angină pectorală), – scurtare a respiraţiei (dispnee), – durere abdominală, – constipaţie, – diaree, 6 – greaţă, – vărsături, – blânde (urticarie), – mâncărimi (prurit), – erupţie trecătoare pe piele, – umflături localizate (edeme) – tuse. Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): – hipersensibilitate, – angioedem, – inflamaţie a vaselor de sânge (vasculită, inclusiv purpură Henoch-Schonlein), – amorţeală sau furnicături (paraesezie), – leşin (sincopă), – bătăi foarte rapide şi neregulate ale inimii (fibrilaţie atrială), hemoragie cerebrală (accident vascular cerebral), – inflamaţie a ficatului (hepatită), – creştere a concentraţiilor în sânge ale alanin-aminotransferazei (ALT), care dispare, de obicei, la întreruperea tratamentului. Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): – scădere a numărului de plachete sanguine (trombocite), – migrenă, – tulburări ale funcţiei ficatului, – durere de muşchi şi articulaţii, – simptome gripale, – durere de spate şi infecţie a tractului urinar, – creşterea sensibilităţii la lumina solară (fotosensibilitate), – durere neexplicată în muşchi însoţită de urină colorată (ca ceaiul) – rabdomioliză, – impotenţă, – inflamaţia pancreasului (pancreatită), – scăderea nivelelor sodiului din sânge (hiponatremie), – depresie, – stare generală de rău, – zgomote şi sunete în urechi (tinitus), – tulburări ale gustului (disgeuzie). Reacţiile adverse la copii sunt similare celor observate la adulţi.

Comandă

Vizualizare rapidă

Indicaţii terapeutice
Tratamentul stărilor patologice în care se recomandă o reducere a secreției gastrice
acide:
- ulcer gastric și duodenal (benign),
- sindromul Zollinger-Ellison,
- boala de reflux gastroesofagian (esofagită de reflux),
- alte stări în care secreția crescută de acid gastric este foarte deranjantă pentru
pacient.
Prevenția recurenței ulcerului duodenal.
Doze şi mod de administrare
Mod de administrare
Medicamentul manifestă eficacitate maximă dacă este administrat seara înainte de
culcare. Dacă famotidina se administrează de 2 ori pe zi, o doză trebuie luată în
dimineața și cealaltă seara la culcare. Dacă este omisă o doză, doza uitată ar trebui
luată cât mai curând posibil. Cu toate acestea, dacă este aproape timpul pentru
următoarea doză, trebuie luată doar doza programată.
Doze
Ulcer gastric și duodenal (benign)
Câte 1 comprimat 40 mg seara la culcare, timp de la 4 până la 8 săptămâni.
Prevenția recurenței ulcerului duodenal
Câte 1 comprimat 20 mg seara la culcare, timp de câteva luni.
Boala de reflux gastroesofagian (esofagită de reflux)
Câte 1 comprimat 20 mg sau 40 mg (în funcție de severitatea bolii) de 2 ori pe zi.
Tratamentul durează de la 6 până la 12 săptămâni.
Sindromul Zollinger-Ellison
Doza inițială este de 1 comprimat 20 mg la fiecare 6 ore. O doză inițială mai mare
este recomandată la pacienții care administrează alți antagoniști ai receptorilor H2-
histaminici înainte de famotidina. Dozele trebuie crescute treptat, în funcție de
necesitățile individuale, până la obținerea efectului optim. Conform datelor din
literatura de specialitate, dozele maxime de famotidină administrate de către pacienții
cu forme severe ale maladiei au fost de până la 160 mg la fiecare 6 ore.
Administrarea la insuficiență renală
Dacă clearance-ul creatininei este mai mic de 10 ml/min (0,17 ml/s) sau valorile
creatininei serice sunt mai mari de 265 mcmol/l, se recomandă 20 mg famotidină la
fiecare 24 ore sau 20-40 mg famotidină la fiecare 36 sau 48 de ore. Dacă clearance-ul
creatininei este mai mic de 30 ml/min (0,5 ml/s), famotidina trebuie utilizată cu
precauție.
Doze la pacienții vârstnic
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienții vârstnici, cu excepția pacienților cu
insuficiență renală.
Administrarea la copi
Datele privind siguranța și eficacitatea famotidinei la copii sunt limitate. Decizia cu
privire la tratament ar trebui luată de către un specialist. Copiii tratați cu famotidina
au tolerat bine medicamentul. Farmacocinetica medicamentului la copii nu diferă
semnificativ de farmacocinetica la adulți. Copiilor pot fi administrate 0,5 mg
famotidina per kg greutate corporală pe zi, dar nu mai mult de 40 mg pe zi.
Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa activă, alţi antagoniști ai receptorilor H2-histaminici
sau la oricare dintre excipienţi enumeraţi la pct.6.1.
- S-a observant sensibilitate încrucișată în această clasă de compuși. Prin urmare,
Ulfamid nu trebuie administrat la pacientii cu antecedente de hipersensibilitate la alți
antagoniști ai receptorilor H2-histaminici. https://bit.ly/35Ohfwu

Rețetă medicală

Vizualizare rapidă

Ce este Rabeloc IV şi pentru ce se utilizează
Rabeloc IV conţine rabeprazol. Acesta aparţine unei clase de medicamente numite inhibitori ai
pompei de protoni. Aceştea acţionează prin scăderea cantităţii de acid produsă de stomac.
Rabeloc IV este utilizat pentru:
- Tratamentul secvențial de la terapia orală cu rabeprazol, de exemplu dacă pacientul a fot tratat
anerior cu o formă orală de rabeprazol care temporal nu poate administra medicament pe cale
orală, de exemplu în timpul intervenției chirurgicale;
- ulcerului duodenal activ cu hemoragie sau eroziuni severe;
- ulcerului gastric activ cu hemoragie sau eroziuni severe;
- bolii severe de reflux gastro-esofagian erozivă sau ulcerativă (BRGE) simptomatică sau bolii
de reflux gastro-esofagian neerozive. La pacienții care nu pot administra pe cale orală IPP.
- profilaxia aspirăii de acid în timpul intervenției chirurgicale;
- leziuni ale mucoase induse de stres în condiții de spital, de exemplu pirozis, arsuri etc. Cum să luaţi Rabeloc IV
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau
farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur/ă.
Asistenta medicală sau medicul dumneavoastră vă va administra doza zilnică sub formă de injecţie
intravenoasă sau perfuzie intravenoasă.
Doza recomandată este:
Se administrează până la 80 mg pe zi (se administrează inițial câte 40 mg în bolus urmată de perfuzie
intravenoasă câte 6-8 mg pe oră, maximum până la 120 mg pe zi).
Dacă luaţi mai mult Rabeloc IV decât trebuie
Aceste doze sunt verificate cu atenţie de asistenta medicală sau de medicul dumneavoastră astfel
încât administrarea unei supradoze este extrem de puţin probabilă. Nu se cunosc simptome în caz de
supradoză.
Dacă aveţi orice alte întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

1 ... 212 213 214 215 216 217

Acasa Catalog 0 Favorite Cabinet

Medicamente

Magazin online

Catalog

Promoții

Branduri

Companie

Despre companie

Noutăți

Cariere

Informaţii

Farmacii

Politica cookie

Contacte

Regulament Card Frumos

Felicia Eco

Adrese Optici

Ajutor

Modalități de plată

Termeni de livrare

Întrebări frecvente

Cum comand?

Metode de livrare

Reclamații și întrebări