Filtru
Întâi cele populare
CE ESTE SANORIN ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Sanorin constrictă vasele sanguine dilatate și inflamate de la nivelul mucoasei nazale și, prin
urmare, reduce edemul mucoasei și facilitează evacuarea secrețiilor din nas, sinusurile paranazale
și tubul de conectare a urechii interne cu faringele (trompa Eustachio). Astfel, facilitează respirația
liberă. Acțiunea terapeutică este, de obicei, observată în 5 min. și durează până la 4-6 ore.
Sanorin este utilizat pentru a ameliora congestia nazală în rinita acută, conform indicațiilor
medicului - ca tratament adjuvant al inflamațiilor sinusurilor paranazale și inflamațiilor urechii.
Este, de asemenea, utilizat de către medic pentru a diminua edemul mucoasei nazale în caz de
intervenții diagnostice.
Sanorin poate fi administrat la adolescenți cu vârsta peste 15 ani și adulți. Utilizaţi întotdeauna Sanorin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi
cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dacă nu este recomandat altfel de către medic, instilați câte 1-3 picături de preparat în fiecare nară, de
câteva ori pe zi (de 3 ori pe zi se consideră suficient). Trebuie respectat un interval de cel puțin 4 ore
între dozele individuale. Medicamentul trebuie utilizat doar pentru o perioadă scurtă de timp. Nu trebuie
utilizat mai mult de 5 zile. Terapia poate fi finisată chiar mai devreme, odată cu eliminarea obstrucției
nazale. Medicamentul poate fi utilizat repetat după o pauză de câteva zile după finisarea curei
anterioare.
Cu scop diagnostic se utilizează câte 3-4 picături în fiecare nară, după curățirea nasului.
Mod de utilizare:
Medicamentul este instilat în fiecare nară, ținând capul puțin înclinat pe spate. În timpul instilării în nara
stângă se recomandă aplecarea ușoară a capului spre stânga. În timpul instilării în nara dreaptă se
recomandă aplecarea ușoară a capului spre dreapta.
În caz de hemoragii din partea frontală a nasului, poate fi întrodusă o meșă de tifon îmbibată cu preparat
în nas. https://bit.ly/3z0YX8O
Sanorin constrictă vasele sanguine dilatate și inflamate de la nivelul mucoasei nazale și, prin
urmare, reduce edemul mucoasei și facilitează evacuarea secrețiilor din nas, sinusurile paranazale
și tubul de conectare a urechii interne cu faringele (trompa Eustachio). Astfel, facilitează respirația
liberă. Acțiunea terapeutică este, de obicei, observată în 5 min. și durează până la 4-6 ore.
Sanorin este utilizat pentru a ameliora congestia nazală în rinita acută, conform indicațiilor
medicului - ca tratament adjuvant al inflamațiilor sinusurilor paranazale și inflamațiilor urechii.
Este, de asemenea, utilizat de către medic pentru a diminua edemul mucoasei nazale în caz de
intervenții diagnostice.
Sanorin poate fi administrat la adolescenți cu vârsta peste 15 ani și adulți. Utilizaţi întotdeauna Sanorin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi
cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dacă nu este recomandat altfel de către medic, instilați câte 1-3 picături de preparat în fiecare nară, de
câteva ori pe zi (de 3 ori pe zi se consideră suficient). Trebuie respectat un interval de cel puțin 4 ore
între dozele individuale. Medicamentul trebuie utilizat doar pentru o perioadă scurtă de timp. Nu trebuie
utilizat mai mult de 5 zile. Terapia poate fi finisată chiar mai devreme, odată cu eliminarea obstrucției
nazale. Medicamentul poate fi utilizat repetat după o pauză de câteva zile după finisarea curei
anterioare.
Cu scop diagnostic se utilizează câte 3-4 picături în fiecare nară, după curățirea nasului.
Mod de utilizare:
Medicamentul este instilat în fiecare nară, ținând capul puțin înclinat pe spate. În timpul instilării în nara
stângă se recomandă aplecarea ușoară a capului spre stânga. În timpul instilării în nara dreaptă se
recomandă aplecarea ușoară a capului spre dreapta.
În caz de hemoragii din partea frontală a nasului, poate fi întrodusă o meșă de tifon îmbibată cu preparat
în nas. https://bit.ly/3z0YX8O
CE ESTE SANORIN ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Sanorin constrictă vasele sanguine dilatate și inflamate de la nivelul mucoasei nazale și, prin
urmare, reduce edemul mucoasei și facilitează evacuarea secrețiilor din nas, sinusurile paranazale
și tubul de conectare a urechii interne cu faringele (trompa Eustachio). Astfel, facilitează respirația
liberă. Acțiunea terapeutică este, de obicei, observată în 5 min. și durează până la 4-6 ore.
Sanorin este utilizat pentru a ameliora congestia nazală în rinita acută, conform indicațiilor
medicului - ca tratament adjuvant al inflamațiilor sinusurilor paranazale și inflamațiilor urechii.
Este, de asemenea, utilizat de către medic pentru a diminua edemul mucoasei nazale în caz de
intervenții diagnostice.
Sanorin poate fi administrat la adolescenți cu vârsta peste 15 ani și adulți. Utilizaţi întotdeauna Sanorin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi
cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dacă nu este recomandat altfel de către medic, instilați câte 1-3 picături de preparat în fiecare nară, de
câteva ori pe zi (de 3 ori pe zi se consideră suficient). Trebuie respectat un interval de cel puțin 4 ore
între dozele individuale. Medicamentul trebuie utilizat doar pentru o perioadă scurtă de timp. Nu trebuie
utilizat mai mult de 5 zile. Terapia poate fi finisată chiar mai devreme, odată cu eliminarea obstrucției
nazale. Medicamentul poate fi utilizat repetat după o pauză de câteva zile după finisarea curei
anterioare.
Cu scop diagnostic se utilizează câte 3-4 picături în fiecare nară, după curățirea nasului.
Mod de utilizare:
Medicamentul este instilat în fiecare nară, ținând capul puțin înclinat pe spate. În timpul instilării în nara
stângă se recomandă aplecarea ușoară a capului spre stânga. În timpul instilării în nara dreaptă se
recomandă aplecarea ușoară a capului spre dreapta.
În caz de hemoragii din partea frontală a nasului, poate fi întrodusă o meșă de tifon îmbibată cu preparat
în nas. https://bit.ly/3z0YX8O
Sanorin constrictă vasele sanguine dilatate și inflamate de la nivelul mucoasei nazale și, prin
urmare, reduce edemul mucoasei și facilitează evacuarea secrețiilor din nas, sinusurile paranazale
și tubul de conectare a urechii interne cu faringele (trompa Eustachio). Astfel, facilitează respirația
liberă. Acțiunea terapeutică este, de obicei, observată în 5 min. și durează până la 4-6 ore.
Sanorin este utilizat pentru a ameliora congestia nazală în rinita acută, conform indicațiilor
medicului - ca tratament adjuvant al inflamațiilor sinusurilor paranazale și inflamațiilor urechii.
Este, de asemenea, utilizat de către medic pentru a diminua edemul mucoasei nazale în caz de
intervenții diagnostice.
Sanorin poate fi administrat la adolescenți cu vârsta peste 15 ani și adulți. Utilizaţi întotdeauna Sanorin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi
cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dacă nu este recomandat altfel de către medic, instilați câte 1-3 picături de preparat în fiecare nară, de
câteva ori pe zi (de 3 ori pe zi se consideră suficient). Trebuie respectat un interval de cel puțin 4 ore
între dozele individuale. Medicamentul trebuie utilizat doar pentru o perioadă scurtă de timp. Nu trebuie
utilizat mai mult de 5 zile. Terapia poate fi finisată chiar mai devreme, odată cu eliminarea obstrucției
nazale. Medicamentul poate fi utilizat repetat după o pauză de câteva zile după finisarea curei
anterioare.
Cu scop diagnostic se utilizează câte 3-4 picături în fiecare nară, după curățirea nasului.
Mod de utilizare:
Medicamentul este instilat în fiecare nară, ținând capul puțin înclinat pe spate. În timpul instilării în nara
stângă se recomandă aplecarea ușoară a capului spre stânga. În timpul instilării în nara dreaptă se
recomandă aplecarea ușoară a capului spre dreapta.
În caz de hemoragii din partea frontală a nasului, poate fi întrodusă o meșă de tifon îmbibată cu preparat
în nas. https://bit.ly/3z0YX8O
Emplastru banda 1,25cm x5m alb,netesut
Dimensiune: 1,25 cm x5m
- -Fabricat din lignină, țesătură
- -hipoalergenic
- -Testat dermatologic
- -Adeziv puternic
Dimensiune: 1,25 cm x5m
- -Fabricat din lignină, țesătură
- -hipoalergenic
- -Testat dermatologic
- -Adeziv puternic
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
1 plic (5 g) conţine:
substanţe active:
Paracetamol................................. 750 mg
Cafeină......................................... 30 mg
Clorhidrat de fenilefrină...............10 mg
Maleat de feniramină.................... 20 mg
4.1. Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al răcelii, gripei, infecţiilor respiratorii virale acute (sindrom febril,
sindrom algic, rinoree).
4.2. Doze şi mod de administrare
Administrare orală.
Conţinutul unui plic se toarnă într-un pahar, se acoperă cu apă fierbinte, se amestecă până la
dizolvare completă şi se bea (la dorinţă se poate de adăugat zahăr sau miere).
Medicamentul se administrează cu o cantitate mare de lichid, peste 1-2 ore după mese.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani: se administrează câte 1 plic de 3-4 ori pe zi, cu interval
de 4-6 ore.
Doza zilnică maximă – 4 plicuri.
Durata tratamentului nu va depăşi 5 zile.
4.3. Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la paracetamol sau oricare dintre componentele medicamentului;
- ateroscleroză coronariană pronunţată;
- hipertensiune portală;
- administrarea concomitentă a altor medicamente, care conţin substanţe active similare
componentelor RINZASIP;
- administrarea concomitentă a antidepresivelor triciclice, inhibitorilor MAO şi
întreruperea lor în mai puţin de 2 săptămâni, beta-adrenoblocantelor;
- sarcina, perioada de alăptare;
- vârsta sub 15 ani;
- alcoolism.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Medicamentul se administrează cu precauţie în caz de afecţiuni cardiace, hipertensiune
arterială, hipertireoză, feocromocitom, diabet zaharat, astm bronşic, boala pulmonară
obstructivă cronică, emfizem pulmonar, bronşită cronică, deficit de glucozo-6-
fosfatdehidrogenază, afecţiuni sanguine, hiperbilirubinemii congenitale (sindromul Gilbert,
Dubin-Johnson şi Rotor), insuficienţă hepatică şi/sau renală, glaucom cu unghi închis,
hiperplazie de prostată.
Pe durata tratamentului se va evita consumul băuturilor alcoolice, a remediilor hipnotice şi
anxiolitice (tranchilizante). Nu se va administra concomitent cu alte medicamente, care
conţin paracetamol.
Medicamentul poate provoca somnolenţă.
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor. În caz de ingerare accidentală de către copil e
necesar de solicitat imediat asistenţă medicală.
RINZASIP conţine zaharoză, ceea ce trebuie avut în vedere la pacienţii cu diabet zaharat, de
asemenea persoanelor, care urmează o dietă hipocalorică. Conţine de la 2760 până la 2974
mg zaharoză/doză, echivalent cu 0,23-0,25 unităţi de pâine. Pacienţii cu afecţiuni ereditare
rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă
a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.
RINZASIP cu aromă de portocală conţine Sunset Yellow (E110). RINZASIP cu aromă de
coacăză neagră şi RINZASIP cu aromă de răchiţele conţin azorubină (E122). Pot provoca
reacţii alergice.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamentul potenţează efectele inhibitorilor MAO, remediilor sedative, etanolului.
La administrarea concomitentă cu digoxina sau alte glicozide cardiace poate creşte riscul
dezvoltării aritmiilor şi a infarctului miocardic.
Remediile antidepresive, antiparkinsoniene, antipsihotice, derivaţii de fenotiazină sporesc
riscul dezvoltării retenţiei urinare, xerostomiei, constipaţiilor. Glucocorticoizii cresc riscul
apariţiei glaucomului.
Antidepresivele triciclice intensifică acţiunea adrenomimetică a fenilefrinei, utilizarea
concomitentă a halotanului creşte riscul dezvoltării aritmiei ventriculare. Scade acţiunea
hipotensivă a guanetidinei care, la rândul său, potenţează acţiunea alfa-adrenomimetică a
fenilefrinei.
Deorece farmacocinetica medicamentului RINZASIP, pulbere pentru soluţie orală, este
compusă din farmacocinetica componentelor sale, ea de asemenea se poate modifica sub
influenţa interacţiunilor individuale ale acestor substanţe cu alte medicamente.
Metabolismul cafeinei, ca o substanţă supusă metabolismului extensiv în ficat de citocromul
P450, este determinat în mare măsură de acţiunea altor medicamente. Astfel, remediul
antiaritmic milexetina reduce eliminarea cafeinei cu 30-50%. Sub influenţa
simpatomimeticului fenilpropanolamina creşte concentraţia plasmatică a cafeinei. S-a
demonstrat că timpul de înjumătăţire al cafeinei creşte sub influenţa a aşa remedii
antibacteriene, cum ar fi ciprofloxacina, enoxacina şi acidul pipemidinic, iar remediul
digestiv cimetidina încetineşte clearance-ul sistemic al medicamentului. Remediul
antiepileptic fenitoina şi remediul antifungic terbinafina cresc clearance-ul cafeinei şi reduc
timpul ei de înjumătăţire. Alopurinolul inhibă conversia metilxantinei-1 în acid 1-
metiluridinic.
Administrarea unică a unei doze mari de cafeină contribuie la creşterea excreţiei renale a
litiului. Întreruperea bruscă a administrării cafeinei poate duce la creşterea concentraţiei
litiului în serul sanguin.
Paracetamolul reduce eficienţa medicamentelor diuretice. Utilizarea dozelor mari de
paracetamol intensifică activitatea anticoagulantelor, ca rezultat se încetineşte sinteza
factorilor procoagulante în ficat. Inductorii oxidării microzomale în ficat (fenitoina, etanolul,
barbituricele, rifampicina, fenilbutazona, antidepresivele triciclice), etanolul şi medicamente
hepatotoxice cresc producerea metaboliţilor activi hidroxilaţi de paracetamol, ca rezultat
chiar şi în caz de o supradozare minoră se dezvoltă o intoxicaţie severă. La administrarea
concomitentă a RINZASIP cu barbiturice, fenitoina, carbamazepina, rifampicina şi alţi
inductori ai enzimelor microzomale hepatice creşte riscul dezvoltării acţiunii hepatotoxice a
paracetamolului. Administrarea îndelungată a barbituricelor reduce eficienţa
paracetamolului. Etanolul contribuie la dezvoltarea pancreatitei acute. Inhibitorii oxidării
microzomale (de exemplu, cimetidina) reduc riscul acţiunii hepatotoxice. Metoclopramida şi
domperidonul intensifică, iar colestiramina reduce viteza absorbţiei paracetamolului.
Administrarea concomitentă îndelungată a paracetamolului şi altor medicamente
antiinflamatorii nesteroidiene creşte riscul dezvoltării nefropatiei “analgezice” şi necrozei
papilare renale, de asemenea trecerea insuficienţei renale în faza terminală. Administrarea
îndelungată concomitentă a dozelor înalte de paracetamol şi salicilaţi creşte riscul de
dezvoltare a cancerului renal sau vezicii urinare. Diflunisalul creşte concentraţia plasmatică a
paracetamolului cu 50%, ceea ce creşte riscul acţiunii toxice asupra ficatului. Medicamentele
mielotoxice cresc efectele toxice ale paracetamolului asupra sistemului circulator.
La majoritatea pacienţilor, care administrează timp îndelungat warfarină, utilizarea rară a
paracetamolului, de obicei, puţin sau practic nu influenţează indicele INR. Însă la utilizarea
prelungită sistematică paracetamolul intensifică efectul anticoagulantelor indirecte
(warfarinei şi altor derivaţi cumarinici), ceea ce creşte risul hemoragiilor.
Administrarea concomitentă a albuterolului şi simpatomimeticului fenilefrină poate fi un
factor agravant pentru evenimentele adverse cardiovasculare. Antidepresive triciclice
intensifică efectul adrenomimetic al fenilefrinei, indicarea concomitentă a halotanului creşte
riscul de aritmii ventriculare. Fenilefrina reduce efectul hipotensiv al guanetidinei, care, la
rândul său, creşte activitatea alfa-adrenostimulantă a fenilefrinei. Remediul antidepresiv
amitriptilina poate reduce răspunsul presor, reducând eficacitatea fenilefrinei. Fenotiazinele
pot inhiba efectele centrale ale fenilefrină, blocând captarea neurotransmiţătorilor de către
neuronii adrenergici. Administrarea concomitentă a fenilefrinei cu inhibitorii MAO
(clorgilină, debrizochină, guantenidină) poate provoca dezvoltarea hipertensiunii severe
datorită eliberării crescute de noradrenalină. De asemenea inhibitorii MAO (tranilcipromina)
inhiba metabolizarea fenilefrinei la administrarea orală, ceea ce creşte biodisponibilitatea
sistemică a medicamentului şi într-o măsură şi mai mare contribuie la acţiunea sa
hipertensivă. Administrarea concomitentă cu imipramina determină o creştere semnificativă
a răspunsului presor. Hipertensiunea arterială poate fi indusă de asemenea de către
propranolol şi protriptilină. Fenilefrina reduce eficacitatea acţiunii beta-blocantelor şi a
remediilor antihipertensive.
Administrarea concomitentă a feniraminei şi inhibitorilor MAO poate duce la prelungirea şi
intensificarea activităţii anticolinergice a medicamentului şi acţiunii depresoare a feniraminei
asupra sistemului nervos central. La administrarea concomitentă a feniraminei şi etanolului
are loc intensificarea acţiunii depresoare a medicamentului asupra sistemului nervos central.
4.6. Sarcina şi alăptarea
Deoarece lipsesc datele clinice, siguranţa utilizării medicamentului în timpul sarcinii şi
perioadei de alăptare nu este determinată, astfel este contraindicată administrarea
medicamentului la această categorie de pacienţi.
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
RINZASIP poate prova somnolenţă. Pe durata tratamentului se recomandă de evitat
conducerea autovehiculelor şi efectuarea altor activităţi potenţial periculoase, care necesită
concentrare sporită a atenţiei şi reacţii psihomotorii rapide.
4.8. Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate conform următoarei convenţii: foarte frecvente (≥1/10),
frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi
<1/1000), foarte rare (<1/10000) sau cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Analgezic-antipiretic, codul ATC: N02BE71.
Paracetamolul manifestă acţiune analgezică şi antipiretică, preponderent prin inhibarea
sintezei prostaglandinelor în SNC, precum şi prin acţiunea asupra centrilor de durere şi
termoreglare. Principala verigă a acţiunii antipiretice a paracetamolului este influenţa lui
asupra endoteliului cerebral, care se rezumă la inhibarea selectivă a COX-2 datorită reducerii
formelor sale oxidate până la starea catalitic inactivă. Medicamentul nu influenţează sinteza
prostaglandinelor în ţesuturile periferice, ceea ce determină lipsa acţiunii negative asupra
echilibrului hidro-electrolitic (nu produce retenţia de sodiu şi apă) şi mucoasei
gastrointestinale. În focarul de inflamaţie peroxidazele celulare şi alţi oxidanţi neutralizează
efectul de reducere a paracetamolului asupra ciclooxigenazei, ceea ce explică absenţa
aproape totală a efectului său antiinflamator.
Cafeina este o metilxantină, care inhibă activitatea enzimei fosfodiesteraza şi este un
antagonist al receptorilor adenozinici centrali. Ea posedă acţiune stimulantă asupra
sistemului nervos central, în special asupra centrilor de activitate mentală, ceea ce duce la
scăderea oboselii şi somnolenţei, creşterea capacităţii de muncă intelectuală. Cafeina
acţionează asupra centrului respirator, ca rezultat creşte frecvenţa şi profunzimea respiraţiei.
Stimulează activitatea musculară, determinând creşterea performanţei fizice. De asemenea
cafeina posedă un efect bronhodilatator slab şi acţiune diuretică.
Fenilefrina este un remediu simpatomimetic, similar după efect cu efedrina. Ea este un
agonist selectiv al receptorilor α1, iar receptorii β îi stimulează doar la concentraţii foarte
mari. Medicamentul este activ sub forma de L-izomer. Nu are efect central şi manifestă doar
un efect slab asupra debitului cardiac şi forţei contractile miocardice, care, totuşi, este
însoţită de o creştere a reactivităţii miocardului. Datorită activării baroreceptorilor poate
apărea bradicardie, iar acţiunea vasoconstrictoare – duce la creşterea tensiunii arteriale. Însă,
la utilizarea în concentraţiile date clorhidratul de fenilefrină manifestă acţiune
vasoconstrictoare moderată – reduce edemul şi congestia mucoaselor tractului respirator
superior şi a sinusurilor.
Feniramina manifestă activitate antialergică. Ea înlătură pruritul ochilor, nasului şi gâtului,
edemul şi congestia mucoaselor cavităţii nazale, nazofaringelui şi sinusurilor paranazale,
reduce manifestările exsudative. Feniramină prezintă un remediu antihistaminic alchilaminic,
utilizat, în principal, în cadrul medicamentelor combinate, destinate pentru tratamentul
răcelii şi afecţiunilor alergice. Similar tuturor derivaţilor alchilaminici, ea este un antagonist
puternic a receptorilor H1. Acţiunea feniraminei e deteerminată de inhibiţia competitivă
reversibilă a interacţiunii histaminei cu receptorii H1 pe suprafaţa celulelor, prevenind astfel
acţiunea histaminei asupra organelor ţintă. În studiile pe animale s-a demonstrat că
feniramina inhibă componentul inflamator al răspunsului la injectarea intradermică a
histaminei. Similar altor antagonişti ai receptorilor H1 ea blochează activitatea
vasoconstrictoare a histaminei şi puţin mai repede – vasodilataţia, mediată de receptorii H1 ai
celulelor endoteliale; însă, pentru un efect suprimarea completă a efectului vasodilatator este
necesară indicarea concomitentă a antagoniştilor H2. Pe modelul animalelor feniramina
bloca funcţia bronhoconstrictoare a histaminei la nivelul fibrelor musculare netede ale cailor
respiratorii. De asemenea manifestă acţiunea protectoare în caz de bronhospasm anafilactic.
Feniramină se leagă eficient de receptorii H1 din SNC şi chiar la doze terapeutice manifestă
efect sedativ. Comparativ cu alţi H1-antagonişti activitatea antihistaminică a feniraminei şi
altor remedii anchilaminice o depăşesc pe cea a etanolaminelor şi etilendiaminelor şi este
similar cu activitatea prometazinei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Farmacocinetica substanţelor active ale medicamentului – ale paracetamolului, cafeinei,
clorhidratului de fenilefrină şi feniraminei nu se modifică la utilizare combinată.
Paracetamolul se absoarbe rapid în tractul gastrointestinal şi se distribuie în majoritatea
ţesuturilor şi organelor. Concentraţia plasmatică maximă se realizează peste 15 minute şi
constituie 15-30 µg/ml. Volumul de distribuţie al paracetamolului este de 1 litru/kg.
Penetrează bariera hemato-encefalică şi se leagă slab de proteinele plasmatice.
Paracetamolul este supus biotransformării în ficat cu formarea glucuronidelor şi sulfaţilor;
totodată o cantitate mică (aproximativ 4%) se metabolizează de izoenzimele citocromului
P450 cu formarea unui metabolit intermediar (N-acetilbenzochinonimină), care în condiţii
normale se inactivează rapid de către glutationul redus şi se elimină cu urină după legarea cu
cisteină şi acidul mercaptopurinic. Însă la o intoxicare masivă cantitatea acestui metabolit
toxic creşte. Timpul de înjumătăţire a paracetamolului constituie 1,25 până la 3 ore, iar
clearance-ul total – 18 l/oră. Paracetamolul se elimină preponderent cu urina; 90% din doza
administrată se elimină prin rinichi timp de 24 ore, preponderant sub formă de glucuronide
(60-80%) şi sulfaţi (20-30%), mai puţin de 5% este excretat nemodificat.
Cafeina se absoarbe rapid la administrare orală şi se distribuie în întreg organismul. Cafeina
trece nemijlocit în sistemul nervos central şi în cantităţi semnificative se regăseşte în salivă.
Cafeina penetrează bariera hemato-placentară şi trece în laptele matern. Pentru cafeină este
caracteristic o metabolizare dependentă de doză şi saturabilă. În organismul adult cafeina
este metabolizată aproape complet în ficat prin oxidare, demetilare şi acetilare şi se elimină
cu urina sub formă de metaboliţi, proporţia cărora variază la diferite specii de animale: acid
1-metilenic, 1-metilxantină, 7-metilxantină, paraxantină, AFMU etc. Proporţia
medicamentului nemodificat nu depăşeşte 1%. Timpul de înjumătăţire este de 3-7 ore şi
poate varia de cinci ori la persoanele sănătoase. Scade sub influenţa fumatului ş efortului
fizic, creşte în afecţiuni hepatice şi nu depinde de vârstă.
Clorhidratul de fenilefrină este caracterizat printr-o biodisponibilitate orală scăzută (38%) ca
urmare a unei a scindării semnificative în tractul gastrointestinal. ASC corespunde unui
model bicompartimental deschis. Volumul de distribuţie la starea de echilibru depăşeşte de
multe ori greutatea corporală, indicând acumularea substanţei în anumite organe. Este
cunoscut că volumul de distribuţie centrală al fenilefrinei la om este de aproximativ 40 litri.
La administrare orală fenilefrina este supus metabolizării primare în ficat cu formarea
conjugaţilor fenolici. 86% din substanţă se elimină cu urina circa peste 48 ore după
administrarea dozei, din ea 2,6% este sub formă de amine libere.
Feniramina la administrare orală se absoarbe rapid, iar concentraţiile plasmatice maxime se
determină peste 2 ore după ingestie. Timpul de înjumătăţire (16-19 ore) este comparativ cu
cel characteristic pentru clorfenamină. Volumul de distribuţie al feniraminei atinge 150 litri.
Medicamentul este metabolizat în ficat până la N-desmetilfeniramină şi Ndidesmetilfeniramină. Până la 80% din doza administrată oral este excretată în urină (până la
40% sub formă nemodificată).
1 plic (5 g) conţine:
substanţe active:
Paracetamol................................. 750 mg
Cafeină......................................... 30 mg
Clorhidrat de fenilefrină...............10 mg
Maleat de feniramină.................... 20 mg
4.1. Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al răcelii, gripei, infecţiilor respiratorii virale acute (sindrom febril,
sindrom algic, rinoree).
4.2. Doze şi mod de administrare
Administrare orală.
Conţinutul unui plic se toarnă într-un pahar, se acoperă cu apă fierbinte, se amestecă până la
dizolvare completă şi se bea (la dorinţă se poate de adăugat zahăr sau miere).
Medicamentul se administrează cu o cantitate mare de lichid, peste 1-2 ore după mese.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani: se administrează câte 1 plic de 3-4 ori pe zi, cu interval
de 4-6 ore.
Doza zilnică maximă – 4 plicuri.
Durata tratamentului nu va depăşi 5 zile.
4.3. Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la paracetamol sau oricare dintre componentele medicamentului;
- ateroscleroză coronariană pronunţată;
- hipertensiune portală;
- administrarea concomitentă a altor medicamente, care conţin substanţe active similare
componentelor RINZASIP;
- administrarea concomitentă a antidepresivelor triciclice, inhibitorilor MAO şi
întreruperea lor în mai puţin de 2 săptămâni, beta-adrenoblocantelor;
- sarcina, perioada de alăptare;
- vârsta sub 15 ani;
- alcoolism.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Medicamentul se administrează cu precauţie în caz de afecţiuni cardiace, hipertensiune
arterială, hipertireoză, feocromocitom, diabet zaharat, astm bronşic, boala pulmonară
obstructivă cronică, emfizem pulmonar, bronşită cronică, deficit de glucozo-6-
fosfatdehidrogenază, afecţiuni sanguine, hiperbilirubinemii congenitale (sindromul Gilbert,
Dubin-Johnson şi Rotor), insuficienţă hepatică şi/sau renală, glaucom cu unghi închis,
hiperplazie de prostată.
Pe durata tratamentului se va evita consumul băuturilor alcoolice, a remediilor hipnotice şi
anxiolitice (tranchilizante). Nu se va administra concomitent cu alte medicamente, care
conţin paracetamol.
Medicamentul poate provoca somnolenţă.
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor. În caz de ingerare accidentală de către copil e
necesar de solicitat imediat asistenţă medicală.
RINZASIP conţine zaharoză, ceea ce trebuie avut în vedere la pacienţii cu diabet zaharat, de
asemenea persoanelor, care urmează o dietă hipocalorică. Conţine de la 2760 până la 2974
mg zaharoză/doză, echivalent cu 0,23-0,25 unităţi de pâine. Pacienţii cu afecţiuni ereditare
rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă
a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.
RINZASIP cu aromă de portocală conţine Sunset Yellow (E110). RINZASIP cu aromă de
coacăză neagră şi RINZASIP cu aromă de răchiţele conţin azorubină (E122). Pot provoca
reacţii alergice.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamentul potenţează efectele inhibitorilor MAO, remediilor sedative, etanolului.
La administrarea concomitentă cu digoxina sau alte glicozide cardiace poate creşte riscul
dezvoltării aritmiilor şi a infarctului miocardic.
Remediile antidepresive, antiparkinsoniene, antipsihotice, derivaţii de fenotiazină sporesc
riscul dezvoltării retenţiei urinare, xerostomiei, constipaţiilor. Glucocorticoizii cresc riscul
apariţiei glaucomului.
Antidepresivele triciclice intensifică acţiunea adrenomimetică a fenilefrinei, utilizarea
concomitentă a halotanului creşte riscul dezvoltării aritmiei ventriculare. Scade acţiunea
hipotensivă a guanetidinei care, la rândul său, potenţează acţiunea alfa-adrenomimetică a
fenilefrinei.
Deorece farmacocinetica medicamentului RINZASIP, pulbere pentru soluţie orală, este
compusă din farmacocinetica componentelor sale, ea de asemenea se poate modifica sub
influenţa interacţiunilor individuale ale acestor substanţe cu alte medicamente.
Metabolismul cafeinei, ca o substanţă supusă metabolismului extensiv în ficat de citocromul
P450, este determinat în mare măsură de acţiunea altor medicamente. Astfel, remediul
antiaritmic milexetina reduce eliminarea cafeinei cu 30-50%. Sub influenţa
simpatomimeticului fenilpropanolamina creşte concentraţia plasmatică a cafeinei. S-a
demonstrat că timpul de înjumătăţire al cafeinei creşte sub influenţa a aşa remedii
antibacteriene, cum ar fi ciprofloxacina, enoxacina şi acidul pipemidinic, iar remediul
digestiv cimetidina încetineşte clearance-ul sistemic al medicamentului. Remediul
antiepileptic fenitoina şi remediul antifungic terbinafina cresc clearance-ul cafeinei şi reduc
timpul ei de înjumătăţire. Alopurinolul inhibă conversia metilxantinei-1 în acid 1-
metiluridinic.
Administrarea unică a unei doze mari de cafeină contribuie la creşterea excreţiei renale a
litiului. Întreruperea bruscă a administrării cafeinei poate duce la creşterea concentraţiei
litiului în serul sanguin.
Paracetamolul reduce eficienţa medicamentelor diuretice. Utilizarea dozelor mari de
paracetamol intensifică activitatea anticoagulantelor, ca rezultat se încetineşte sinteza
factorilor procoagulante în ficat. Inductorii oxidării microzomale în ficat (fenitoina, etanolul,
barbituricele, rifampicina, fenilbutazona, antidepresivele triciclice), etanolul şi medicamente
hepatotoxice cresc producerea metaboliţilor activi hidroxilaţi de paracetamol, ca rezultat
chiar şi în caz de o supradozare minoră se dezvoltă o intoxicaţie severă. La administrarea
concomitentă a RINZASIP cu barbiturice, fenitoina, carbamazepina, rifampicina şi alţi
inductori ai enzimelor microzomale hepatice creşte riscul dezvoltării acţiunii hepatotoxice a
paracetamolului. Administrarea îndelungată a barbituricelor reduce eficienţa
paracetamolului. Etanolul contribuie la dezvoltarea pancreatitei acute. Inhibitorii oxidării
microzomale (de exemplu, cimetidina) reduc riscul acţiunii hepatotoxice. Metoclopramida şi
domperidonul intensifică, iar colestiramina reduce viteza absorbţiei paracetamolului.
Administrarea concomitentă îndelungată a paracetamolului şi altor medicamente
antiinflamatorii nesteroidiene creşte riscul dezvoltării nefropatiei “analgezice” şi necrozei
papilare renale, de asemenea trecerea insuficienţei renale în faza terminală. Administrarea
îndelungată concomitentă a dozelor înalte de paracetamol şi salicilaţi creşte riscul de
dezvoltare a cancerului renal sau vezicii urinare. Diflunisalul creşte concentraţia plasmatică a
paracetamolului cu 50%, ceea ce creşte riscul acţiunii toxice asupra ficatului. Medicamentele
mielotoxice cresc efectele toxice ale paracetamolului asupra sistemului circulator.
La majoritatea pacienţilor, care administrează timp îndelungat warfarină, utilizarea rară a
paracetamolului, de obicei, puţin sau practic nu influenţează indicele INR. Însă la utilizarea
prelungită sistematică paracetamolul intensifică efectul anticoagulantelor indirecte
(warfarinei şi altor derivaţi cumarinici), ceea ce creşte risul hemoragiilor.
Administrarea concomitentă a albuterolului şi simpatomimeticului fenilefrină poate fi un
factor agravant pentru evenimentele adverse cardiovasculare. Antidepresive triciclice
intensifică efectul adrenomimetic al fenilefrinei, indicarea concomitentă a halotanului creşte
riscul de aritmii ventriculare. Fenilefrina reduce efectul hipotensiv al guanetidinei, care, la
rândul său, creşte activitatea alfa-adrenostimulantă a fenilefrinei. Remediul antidepresiv
amitriptilina poate reduce răspunsul presor, reducând eficacitatea fenilefrinei. Fenotiazinele
pot inhiba efectele centrale ale fenilefrină, blocând captarea neurotransmiţătorilor de către
neuronii adrenergici. Administrarea concomitentă a fenilefrinei cu inhibitorii MAO
(clorgilină, debrizochină, guantenidină) poate provoca dezvoltarea hipertensiunii severe
datorită eliberării crescute de noradrenalină. De asemenea inhibitorii MAO (tranilcipromina)
inhiba metabolizarea fenilefrinei la administrarea orală, ceea ce creşte biodisponibilitatea
sistemică a medicamentului şi într-o măsură şi mai mare contribuie la acţiunea sa
hipertensivă. Administrarea concomitentă cu imipramina determină o creştere semnificativă
a răspunsului presor. Hipertensiunea arterială poate fi indusă de asemenea de către
propranolol şi protriptilină. Fenilefrina reduce eficacitatea acţiunii beta-blocantelor şi a
remediilor antihipertensive.
Administrarea concomitentă a feniraminei şi inhibitorilor MAO poate duce la prelungirea şi
intensificarea activităţii anticolinergice a medicamentului şi acţiunii depresoare a feniraminei
asupra sistemului nervos central. La administrarea concomitentă a feniraminei şi etanolului
are loc intensificarea acţiunii depresoare a medicamentului asupra sistemului nervos central.
4.6. Sarcina şi alăptarea
Deoarece lipsesc datele clinice, siguranţa utilizării medicamentului în timpul sarcinii şi
perioadei de alăptare nu este determinată, astfel este contraindicată administrarea
medicamentului la această categorie de pacienţi.
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
RINZASIP poate prova somnolenţă. Pe durata tratamentului se recomandă de evitat
conducerea autovehiculelor şi efectuarea altor activităţi potenţial periculoase, care necesită
concentrare sporită a atenţiei şi reacţii psihomotorii rapide.
4.8. Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate conform următoarei convenţii: foarte frecvente (≥1/10),
frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi
<1/1000), foarte rare (<1/10000) sau cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Analgezic-antipiretic, codul ATC: N02BE71.
Paracetamolul manifestă acţiune analgezică şi antipiretică, preponderent prin inhibarea
sintezei prostaglandinelor în SNC, precum şi prin acţiunea asupra centrilor de durere şi
termoreglare. Principala verigă a acţiunii antipiretice a paracetamolului este influenţa lui
asupra endoteliului cerebral, care se rezumă la inhibarea selectivă a COX-2 datorită reducerii
formelor sale oxidate până la starea catalitic inactivă. Medicamentul nu influenţează sinteza
prostaglandinelor în ţesuturile periferice, ceea ce determină lipsa acţiunii negative asupra
echilibrului hidro-electrolitic (nu produce retenţia de sodiu şi apă) şi mucoasei
gastrointestinale. În focarul de inflamaţie peroxidazele celulare şi alţi oxidanţi neutralizează
efectul de reducere a paracetamolului asupra ciclooxigenazei, ceea ce explică absenţa
aproape totală a efectului său antiinflamator.
Cafeina este o metilxantină, care inhibă activitatea enzimei fosfodiesteraza şi este un
antagonist al receptorilor adenozinici centrali. Ea posedă acţiune stimulantă asupra
sistemului nervos central, în special asupra centrilor de activitate mentală, ceea ce duce la
scăderea oboselii şi somnolenţei, creşterea capacităţii de muncă intelectuală. Cafeina
acţionează asupra centrului respirator, ca rezultat creşte frecvenţa şi profunzimea respiraţiei.
Stimulează activitatea musculară, determinând creşterea performanţei fizice. De asemenea
cafeina posedă un efect bronhodilatator slab şi acţiune diuretică.
Fenilefrina este un remediu simpatomimetic, similar după efect cu efedrina. Ea este un
agonist selectiv al receptorilor α1, iar receptorii β îi stimulează doar la concentraţii foarte
mari. Medicamentul este activ sub forma de L-izomer. Nu are efect central şi manifestă doar
un efect slab asupra debitului cardiac şi forţei contractile miocardice, care, totuşi, este
însoţită de o creştere a reactivităţii miocardului. Datorită activării baroreceptorilor poate
apărea bradicardie, iar acţiunea vasoconstrictoare – duce la creşterea tensiunii arteriale. Însă,
la utilizarea în concentraţiile date clorhidratul de fenilefrină manifestă acţiune
vasoconstrictoare moderată – reduce edemul şi congestia mucoaselor tractului respirator
superior şi a sinusurilor.
Feniramina manifestă activitate antialergică. Ea înlătură pruritul ochilor, nasului şi gâtului,
edemul şi congestia mucoaselor cavităţii nazale, nazofaringelui şi sinusurilor paranazale,
reduce manifestările exsudative. Feniramină prezintă un remediu antihistaminic alchilaminic,
utilizat, în principal, în cadrul medicamentelor combinate, destinate pentru tratamentul
răcelii şi afecţiunilor alergice. Similar tuturor derivaţilor alchilaminici, ea este un antagonist
puternic a receptorilor H1. Acţiunea feniraminei e deteerminată de inhibiţia competitivă
reversibilă a interacţiunii histaminei cu receptorii H1 pe suprafaţa celulelor, prevenind astfel
acţiunea histaminei asupra organelor ţintă. În studiile pe animale s-a demonstrat că
feniramina inhibă componentul inflamator al răspunsului la injectarea intradermică a
histaminei. Similar altor antagonişti ai receptorilor H1 ea blochează activitatea
vasoconstrictoare a histaminei şi puţin mai repede – vasodilataţia, mediată de receptorii H1 ai
celulelor endoteliale; însă, pentru un efect suprimarea completă a efectului vasodilatator este
necesară indicarea concomitentă a antagoniştilor H2. Pe modelul animalelor feniramina
bloca funcţia bronhoconstrictoare a histaminei la nivelul fibrelor musculare netede ale cailor
respiratorii. De asemenea manifestă acţiunea protectoare în caz de bronhospasm anafilactic.
Feniramină se leagă eficient de receptorii H1 din SNC şi chiar la doze terapeutice manifestă
efect sedativ. Comparativ cu alţi H1-antagonişti activitatea antihistaminică a feniraminei şi
altor remedii anchilaminice o depăşesc pe cea a etanolaminelor şi etilendiaminelor şi este
similar cu activitatea prometazinei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Farmacocinetica substanţelor active ale medicamentului – ale paracetamolului, cafeinei,
clorhidratului de fenilefrină şi feniraminei nu se modifică la utilizare combinată.
Paracetamolul se absoarbe rapid în tractul gastrointestinal şi se distribuie în majoritatea
ţesuturilor şi organelor. Concentraţia plasmatică maximă se realizează peste 15 minute şi
constituie 15-30 µg/ml. Volumul de distribuţie al paracetamolului este de 1 litru/kg.
Penetrează bariera hemato-encefalică şi se leagă slab de proteinele plasmatice.
Paracetamolul este supus biotransformării în ficat cu formarea glucuronidelor şi sulfaţilor;
totodată o cantitate mică (aproximativ 4%) se metabolizează de izoenzimele citocromului
P450 cu formarea unui metabolit intermediar (N-acetilbenzochinonimină), care în condiţii
normale se inactivează rapid de către glutationul redus şi se elimină cu urină după legarea cu
cisteină şi acidul mercaptopurinic. Însă la o intoxicare masivă cantitatea acestui metabolit
toxic creşte. Timpul de înjumătăţire a paracetamolului constituie 1,25 până la 3 ore, iar
clearance-ul total – 18 l/oră. Paracetamolul se elimină preponderent cu urina; 90% din doza
administrată se elimină prin rinichi timp de 24 ore, preponderant sub formă de glucuronide
(60-80%) şi sulfaţi (20-30%), mai puţin de 5% este excretat nemodificat.
Cafeina se absoarbe rapid la administrare orală şi se distribuie în întreg organismul. Cafeina
trece nemijlocit în sistemul nervos central şi în cantităţi semnificative se regăseşte în salivă.
Cafeina penetrează bariera hemato-placentară şi trece în laptele matern. Pentru cafeină este
caracteristic o metabolizare dependentă de doză şi saturabilă. În organismul adult cafeina
este metabolizată aproape complet în ficat prin oxidare, demetilare şi acetilare şi se elimină
cu urina sub formă de metaboliţi, proporţia cărora variază la diferite specii de animale: acid
1-metilenic, 1-metilxantină, 7-metilxantină, paraxantină, AFMU etc. Proporţia
medicamentului nemodificat nu depăşeşte 1%. Timpul de înjumătăţire este de 3-7 ore şi
poate varia de cinci ori la persoanele sănătoase. Scade sub influenţa fumatului ş efortului
fizic, creşte în afecţiuni hepatice şi nu depinde de vârstă.
Clorhidratul de fenilefrină este caracterizat printr-o biodisponibilitate orală scăzută (38%) ca
urmare a unei a scindării semnificative în tractul gastrointestinal. ASC corespunde unui
model bicompartimental deschis. Volumul de distribuţie la starea de echilibru depăşeşte de
multe ori greutatea corporală, indicând acumularea substanţei în anumite organe. Este
cunoscut că volumul de distribuţie centrală al fenilefrinei la om este de aproximativ 40 litri.
La administrare orală fenilefrina este supus metabolizării primare în ficat cu formarea
conjugaţilor fenolici. 86% din substanţă se elimină cu urina circa peste 48 ore după
administrarea dozei, din ea 2,6% este sub formă de amine libere.
Feniramina la administrare orală se absoarbe rapid, iar concentraţiile plasmatice maxime se
determină peste 2 ore după ingestie. Timpul de înjumătăţire (16-19 ore) este comparativ cu
cel characteristic pentru clorfenamină. Volumul de distribuţie al feniraminei atinge 150 litri.
Medicamentul este metabolizat în ficat până la N-desmetilfeniramină şi Ndidesmetilfeniramină. Până la 80% din doza administrată oral este excretată în urină (până la
40% sub formă nemodificată).
Recipient pentru urină. Containerul pentru urină este destinat colectării probelor de urină. Este fabricat din plastic medical și proiectat în umanizare cu perete gros și uniform.
-3%
4.07 MDL
4.20 MDL
Ce este Voltaren Rapid 50 mg şi pentru ce se utilizează Ce este Voltaren Rapid Substanţa activă din Voltaren Rapid drajeuri este diclofenacul potasic. Voltaren Rapid aparţine unui grup de medicamente numite „medicamente antiinflamatoare nesteroidiene” (AINS), care sunt utilizate pentru tratamentul durerii şi inflamaţiei. Voltaren Rapid ameliorează simptomele inflamaţiei, cum sunt tumefacţia şi durerea, blocând sinteza moleculelor responsabile de inflamaţie, durere şi febră (prostaglandine). Medicamentul nu are efect asupra cauzelor inflamaţiei sau febrei.
Pentru ce se utilizează Voltaren Rapid Voltaren Rapid poate fi utilizat pentru tratamentul de scurtă durată al următoarelor afecţiuni: - dureri, inflamaţii şi edeme posttraumatice (de ex., după entorse); - durere şi tumefacţie după intervenţii chirurgicale, inclusiv după cele stomatologice; - boli inflamatorii dureroase în sfera ginecologică, incluzând ciclurile menstruale dureroase; - dureri de spate; - reumatism al ţesuturilor moi; - infecţii ale urechii, nasului şi gâtului; - crize de migrenă. De asemenea, la recomandarea medicului dumneavoastră, Voltaren Rapid poate fi folosit pentru tratarea altor afecţiuni. Dacă aveţi orice întrebare despre cum acţionează Voltaren Rapid şi de ce v-a fost prescris acest medicament, întrebaţi medicul dumneavoastră.
Nu utilizaţi Voltaren Rapid - dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la diclofenac sau la oricare dintre celelalte componente ale Voltaren Rapid, enumerate la pct. 6; - dacă aveţi ulcer stomacal sau intestinal (duodenal) activ, hemoragie sau perforare gastrointestinală, ale cărei simptome sunt: sânge în masele fecale sau masele fecale de culoare neagră; - dacă sunteţi în ultimele trei luni de sarcină; - dacă aveţi boală renală sau hepatică severă; - dacă aveţi boală de inimă severă; - dacă după ce aţi luat medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic în trecut, ați avut crize de sufocare (astm), umflarea feței, gurii, gâtului care a dus la dificultăți de înghițire sau respirație (angioedem), erupții pe piele sau inflamație acută a mucoasei nasului (rinită acută).
https://bit.ly/3gyuVlS
Pentru ce se utilizează Voltaren Rapid Voltaren Rapid poate fi utilizat pentru tratamentul de scurtă durată al următoarelor afecţiuni: - dureri, inflamaţii şi edeme posttraumatice (de ex., după entorse); - durere şi tumefacţie după intervenţii chirurgicale, inclusiv după cele stomatologice; - boli inflamatorii dureroase în sfera ginecologică, incluzând ciclurile menstruale dureroase; - dureri de spate; - reumatism al ţesuturilor moi; - infecţii ale urechii, nasului şi gâtului; - crize de migrenă. De asemenea, la recomandarea medicului dumneavoastră, Voltaren Rapid poate fi folosit pentru tratarea altor afecţiuni. Dacă aveţi orice întrebare despre cum acţionează Voltaren Rapid şi de ce v-a fost prescris acest medicament, întrebaţi medicul dumneavoastră.
Nu utilizaţi Voltaren Rapid - dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la diclofenac sau la oricare dintre celelalte componente ale Voltaren Rapid, enumerate la pct. 6; - dacă aveţi ulcer stomacal sau intestinal (duodenal) activ, hemoragie sau perforare gastrointestinală, ale cărei simptome sunt: sânge în masele fecale sau masele fecale de culoare neagră; - dacă sunteţi în ultimele trei luni de sarcină; - dacă aveţi boală renală sau hepatică severă; - dacă aveţi boală de inimă severă; - dacă după ce aţi luat medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic în trecut, ați avut crize de sufocare (astm), umflarea feței, gurii, gâtului care a dus la dificultăți de înghițire sau respirație (angioedem), erupții pe piele sau inflamație acută a mucoasei nasului (rinită acută).
https://bit.ly/3gyuVlS
DATE CLINICE
Indicaţii terapeutice
Tratamentul infecțiilor fungice cutanate și ale unghiilor cauzate de microorganisme sensibile:
• Tinea corporis;
• Trichofitoză;
• Epidermofiție a mîinilor și picioarelor;
• Epidermofiție inghinală;
• Microsporia de piele netedă;
• Onicomicoză;
• Candidomicoză;
• Tinea versicolor;
• Dermatită seboreică;
• Balanopostită, vulvovaginită.
Profilaxia dermatomicozei la pacienții cu risc crescut.
Doze şi mod de administrare
Pentru administrare cutanată.
Dermazole cremă este destinat pentru tratament la adulți.
În cazul candidozelor cutanate, dermatomicozelor, epidermofiţie a mîinilor și picioarelor,
epidermofiție inghinală și tinea versicolor se recomandă aplicarea cremei Dermazole pe zona
afectată de 1-2 ori pe zi.
În cazul dermatitei seboreice se recomandă aplicarea cremei Dermazole pe zona afectată 1 dată sau
de 2 ori pe zi, în funcţie de severitatea infecţiei. Tratamentul trebuie continuat cel puţin câteva
săptămâni după dispariţia tuturor simptomelor de infecție sau până când investigațiile micologice
prezintă un rezultat negativ.
Cura de tratament în cazul dermatofitozei durează, de obicei, 2-6 săptămâni (în cazul epidermofiției
inghinale durează 2-4 săptămâni), în candidomicoze 2-3 săptămâni, în cazul infecțiilor cu tinea
versicolor 2-3 săptămâni.
Dacă după 4 săptămâni de tratament starea pacientului nu se îmbunătățește, trebuie să se adreseze la
medic.
2
Contraindicaţii
Dermazole cremă este contraindicat la pacienții cu hipersensibilitate cunoscută la ketoconazol sau la
oricare dintre celelalte componente ale medicamentului. https://bit.ly/3vrBRpH
Indicaţii terapeutice
Tratamentul infecțiilor fungice cutanate și ale unghiilor cauzate de microorganisme sensibile:
• Tinea corporis;
• Trichofitoză;
• Epidermofiție a mîinilor și picioarelor;
• Epidermofiție inghinală;
• Microsporia de piele netedă;
• Onicomicoză;
• Candidomicoză;
• Tinea versicolor;
• Dermatită seboreică;
• Balanopostită, vulvovaginită.
Profilaxia dermatomicozei la pacienții cu risc crescut.
Doze şi mod de administrare
Pentru administrare cutanată.
Dermazole cremă este destinat pentru tratament la adulți.
În cazul candidozelor cutanate, dermatomicozelor, epidermofiţie a mîinilor și picioarelor,
epidermofiție inghinală și tinea versicolor se recomandă aplicarea cremei Dermazole pe zona
afectată de 1-2 ori pe zi.
În cazul dermatitei seboreice se recomandă aplicarea cremei Dermazole pe zona afectată 1 dată sau
de 2 ori pe zi, în funcţie de severitatea infecţiei. Tratamentul trebuie continuat cel puţin câteva
săptămâni după dispariţia tuturor simptomelor de infecție sau până când investigațiile micologice
prezintă un rezultat negativ.
Cura de tratament în cazul dermatofitozei durează, de obicei, 2-6 săptămâni (în cazul epidermofiției
inghinale durează 2-4 săptămâni), în candidomicoze 2-3 săptămâni, în cazul infecțiilor cu tinea
versicolor 2-3 săptămâni.
Dacă după 4 săptămâni de tratament starea pacientului nu se îmbunătățește, trebuie să se adreseze la
medic.
2
Contraindicaţii
Dermazole cremă este contraindicat la pacienții cu hipersensibilitate cunoscută la ketoconazol sau la
oricare dintre celelalte componente ale medicamentului. https://bit.ly/3vrBRpH
-3%
60.19 MDL
62.05 MDL
Gelul „ULTRA-HIDRATARE” este destinat pentru igienizarea pielii mâinilor și a picioarelor, atunci când nu există acces la apă și săpun. Produsul curăță delicat în proporție de 99,9%, iar extractele din frunze de căpșun, zmeur și coacăz, precum și cantitatea dublă de glicerină îi conferă un efect hidratant și emoliant intensiv, protejând pielea împotriva uscării excesive.
Aroma suavă a fructelor persistă pe piele timp îndelungat.
Indispensabil în timpul călătoriilor, activităților în aer liber, vizitelor în instituțiile medicale sau alte locuri publice.
Potrivit pentru copiii de la 3 ani.
Concentrația de alcool: 70% w/w
Volum: 200 ml
Aroma suavă a fructelor persistă pe piele timp îndelungat.
Indispensabil în timpul călătoriilor, activităților în aer liber, vizitelor în instituțiile medicale sau alte locuri publice.
Potrivit pentru copiii de la 3 ani.
Concentrația de alcool: 70% w/w
Volum: 200 ml
Descriere
Emplastru din matase este o tencuială hipoalergenică multifuncțională de înaltă rezistență care asigură fixarea fiabilă a celor mai complexe pansamente chirurgicale.
Emplastru din matase este o tencuială hipoalergenică multifuncțională de înaltă rezistență care asigură fixarea fiabilă a celor mai complexe pansamente chirurgicale.
Cu esenţă de citronelă,eucalipt şi muşcată parfumata emană o aromă fină de lungă durată împotriva intepaturilor de insecte. Se aplică pe locul îndicat pe ambalaj. A se zgiria la fiecare 20min. cu scopul optimizării procesului de evaporare.
-3%
53.69 MDL
55.35 MDL
Gelul antibacterian pentru mâini Cosmeplant cu extract natural de mușețel dezinfectează eficient, împrospătează și igienizează pielea. Conține glicerină, care contribuie la hidratarea și emolierea mâinilor. Gelul antiseptic nu usucă pielea chiar după utilizări repetate. În doar 15 secunde acest sanitizer eficient distruge cele mai frecvente bacterii și microbi. Dezinfectantul este de neînlocuit la drum, în natură și alte locuri publice. Produsul igienizant Cosmeplant este o alternativă optimă a apei și săpunului.
-3%
47.53 MDL
49 MDL
INDICAŢII TERAPEUTICE
Candidoze ale mucoaselor: orofaringiană (inclusiv cauzată de protezele dentare),
esofagiană, bronhopulmonară neinvazivă, candiduria.
Candidoze genitale: candidoza vaginala acută sau recurentă; profilaxia recidivelor
candidozei vaginale recurente (3 recidive pe an şi mai mult), balanita candidozică.
Dermatomicoze, incluzând tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris, tinea versicolor,
tinea unguium (onicomicoze).
Profilaxia infecţiilor fungice la pacienţi ce sunt supuşi terapiei citostatice sau
radioterapiei, la bolnavii cu SIDA.
Fusys® DT se administrează la copii în tratamentul candidozei orofaringiene,
meningita criptococică, în infecţii micotice (tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris,
tinea versicolor, tinea unguium (onicomicoze)), micoze endemice profunde,
incluzând coccidiomicoze.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Doza nictemerală a fluconazolului depinde de caracterul şi gravitatea infecţiei
micotice şi poate constitui de la 50 mg până la 400 mg. Dozele sunt determinate de
către medic.
Comprimatele se administrează la copii şi adulţi.
Comprimatul se va dizolva în linguriţă de ceai cu apă (50 mg/5 ml) sau
corespunzător dozei.
Durata tratamentului depinde de răspunsul clinic şi micologic.
Fusys® DT se administrează zilnic o dată pe zi.
În candidoza orofaringiană a adulţilor, de regulă, preparatul se administrează în
doze de 50-100 mg o dată pe zi, durata tratamentului constituie 7-14 zile. La
necesitate, la pacienţii cu imunodeficienţă tratamentul poate fi mai îndelungat.
Terapia candidozei orale atrofice cauzată de proteze dentare – 50 mg o dată pe zi,
timp de 14 zile, concomitent cu prelucrarea cu antiseptice a protezelor dentare.
În alte infecţii candidozice ale mucoaselor (cu excepţia candidozei genitale), de ex.
în esofagite, infecţii bronhopulmonare neinvazive, candidoză cutaneomucoasă,
candidurie – câte 50-100 mg/zi, timp de 14-30 zile.
În candidoza vaginală: se administrează oral 150 mg fluconazol în doză unică.
Pentru a reduce incidenţa candidozei vaginale recurente, se poate administra o
doză de 150 mg o dată pe lună. Durata tratamentului se stabileşte individual
(variază între 4-12 luni). Unele paciente pot necesita o administrare mai frecventă.
În balanita candidozică – intern 150 mg fluconazol în doză unică.
Dermatomicoze: în cazul micozelor cutanate inclusiv tinea pedis, tinea corporis,
tinea cruris se indică 150 mg o dată pe săptămână sau 50 mg o dată pe zi. Durata
tratamentului – 2-4 săptămâni, dar în tinea pedis poate necesita tratament până la
6 săptămâni. În tinea versicolor doza recomandată constituie 300 mg o dată pe
săptămână timp de 2 săptămâni. În unele cazuri poate fi necesară administrarea
unei doze suplimentare, pe când în alte cazuri este suficientă administrarea de 300-
400 mg în doză unică. O schemă alternativă de tratament este administrarea
preparatului câte 50 mg o dată pe zi timp de 2-4 săptămâni. În tinea ungium doza
recomandată – 150 mg intern o dată pe săptămână. Tratamentul se va continua
până la înlocuirea unghiei afectate cu creşterea ulterioară a unghiei neafectate.
Restabilirea unghiilor de la mâini şi picioare necesită respectiv 3-6 luni şi 6-12 luni.
Administrarea la vârstnici
Dacă funcţia renală este intactă, preparatul se va indica în doze obişnuite. Pentru
pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei 11-50 ml/min) se va
administra o doză de atac de 50-400 mg în prima zi de tratament; apoi pentru
administrarea ulterioară doza nictemerală de fluconazol se reduce cu 50%. La
pacienţii dializaţi regulat se administrează o doză de fluconazol după fiecare şedinţă
de dializă.
Administrarea a copii
Doza nictemerală pentru copii nu trebuie să depăşească doza nictemerală pentru
adulţi.
În candidoza mucoaselor doza recomandată este de 3 mg/kg/zi.
Pentru tratamentul candidozei generalizate şi infecţiei criptococice doza
recomandată este de 6-12 mg/kg/zi în funcţie de severitatea maladiei.
Pentru profilaxia infecţiilor fungice la bolnavii cu imunodeficienţe, în caz de risc înalt
de dezvoltare a infecţiilor ca rezultat al neutropeniei în urma terapiei cu citostatice
sau radioterapiei, preparatul se administrează în doză de 3-12 mg/kg/zi, în funcţie
de extinderea şi durata neutropeniei induse. https://bit.ly/3uoBIll
Candidoze ale mucoaselor: orofaringiană (inclusiv cauzată de protezele dentare),
esofagiană, bronhopulmonară neinvazivă, candiduria.
Candidoze genitale: candidoza vaginala acută sau recurentă; profilaxia recidivelor
candidozei vaginale recurente (3 recidive pe an şi mai mult), balanita candidozică.
Dermatomicoze, incluzând tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris, tinea versicolor,
tinea unguium (onicomicoze).
Profilaxia infecţiilor fungice la pacienţi ce sunt supuşi terapiei citostatice sau
radioterapiei, la bolnavii cu SIDA.
Fusys® DT se administrează la copii în tratamentul candidozei orofaringiene,
meningita criptococică, în infecţii micotice (tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris,
tinea versicolor, tinea unguium (onicomicoze)), micoze endemice profunde,
incluzând coccidiomicoze.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Doza nictemerală a fluconazolului depinde de caracterul şi gravitatea infecţiei
micotice şi poate constitui de la 50 mg până la 400 mg. Dozele sunt determinate de
către medic.
Comprimatele se administrează la copii şi adulţi.
Comprimatul se va dizolva în linguriţă de ceai cu apă (50 mg/5 ml) sau
corespunzător dozei.
Durata tratamentului depinde de răspunsul clinic şi micologic.
Fusys® DT se administrează zilnic o dată pe zi.
În candidoza orofaringiană a adulţilor, de regulă, preparatul se administrează în
doze de 50-100 mg o dată pe zi, durata tratamentului constituie 7-14 zile. La
necesitate, la pacienţii cu imunodeficienţă tratamentul poate fi mai îndelungat.
Terapia candidozei orale atrofice cauzată de proteze dentare – 50 mg o dată pe zi,
timp de 14 zile, concomitent cu prelucrarea cu antiseptice a protezelor dentare.
În alte infecţii candidozice ale mucoaselor (cu excepţia candidozei genitale), de ex.
în esofagite, infecţii bronhopulmonare neinvazive, candidoză cutaneomucoasă,
candidurie – câte 50-100 mg/zi, timp de 14-30 zile.
În candidoza vaginală: se administrează oral 150 mg fluconazol în doză unică.
Pentru a reduce incidenţa candidozei vaginale recurente, se poate administra o
doză de 150 mg o dată pe lună. Durata tratamentului se stabileşte individual
(variază între 4-12 luni). Unele paciente pot necesita o administrare mai frecventă.
În balanita candidozică – intern 150 mg fluconazol în doză unică.
Dermatomicoze: în cazul micozelor cutanate inclusiv tinea pedis, tinea corporis,
tinea cruris se indică 150 mg o dată pe săptămână sau 50 mg o dată pe zi. Durata
tratamentului – 2-4 săptămâni, dar în tinea pedis poate necesita tratament până la
6 săptămâni. În tinea versicolor doza recomandată constituie 300 mg o dată pe
săptămână timp de 2 săptămâni. În unele cazuri poate fi necesară administrarea
unei doze suplimentare, pe când în alte cazuri este suficientă administrarea de 300-
400 mg în doză unică. O schemă alternativă de tratament este administrarea
preparatului câte 50 mg o dată pe zi timp de 2-4 săptămâni. În tinea ungium doza
recomandată – 150 mg intern o dată pe săptămână. Tratamentul se va continua
până la înlocuirea unghiei afectate cu creşterea ulterioară a unghiei neafectate.
Restabilirea unghiilor de la mâini şi picioare necesită respectiv 3-6 luni şi 6-12 luni.
Administrarea la vârstnici
Dacă funcţia renală este intactă, preparatul se va indica în doze obişnuite. Pentru
pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei 11-50 ml/min) se va
administra o doză de atac de 50-400 mg în prima zi de tratament; apoi pentru
administrarea ulterioară doza nictemerală de fluconazol se reduce cu 50%. La
pacienţii dializaţi regulat se administrează o doză de fluconazol după fiecare şedinţă
de dializă.
Administrarea a copii
Doza nictemerală pentru copii nu trebuie să depăşească doza nictemerală pentru
adulţi.
În candidoza mucoaselor doza recomandată este de 3 mg/kg/zi.
Pentru tratamentul candidozei generalizate şi infecţiei criptococice doza
recomandată este de 6-12 mg/kg/zi în funcţie de severitatea maladiei.
Pentru profilaxia infecţiilor fungice la bolnavii cu imunodeficienţe, în caz de risc înalt
de dezvoltare a infecţiilor ca rezultat al neutropeniei în urma terapiei cu citostatice
sau radioterapiei, preparatul se administrează în doză de 3-12 mg/kg/zi, în funcţie
de extinderea şi durata neutropeniei induse. https://bit.ly/3uoBIll
-3%
67.95 MDL
70.05 MDL
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Cefuroxim 750 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.
Cefuroxim 1,5 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon a câte 750 mg conţine cefuroximă (sub formă de cefuroximă sodică)
– 750 mg.
Fiecare flacon a câte 1,5 g conţine cefuroximă (sub formă de cefuroximă sodică) –
1,5 g.
Pentru lista completă a excipienţilor, vezi capitolul 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.
Pulbere de culoare albă cu nuanţă gălbuie.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Maladii infecţios-inflamatorii provocate de microorganisme susceptibile la preparat:
- infecţii ale căilor respiratorii inferioare şi ale organelor ORL, inclusiv otită medie,
sinuzită, amigdalită, faringită, bronşită acută şi cronică, bronşiectazii infectate,
pneumonie bacteriană, abces pulmonar şi infecţie pulmonară postoperatorie;
- infecţii ale căilor urinare, inclusiv pielonefrită, cistită şi bacteriurie asimptomatică;
- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, inclusiv celulită, erizipel şi infecţii
posttraumatice;
- septicemie;
- meningită;
- gonoree necomplicată şi complicată, în special la pacienţii la care tratamentul cu
peniciline nu este recomandat;
- infecţii osteoarticulare.
Profilaxia infecţiilor în perioada postoperatorie (de ex. intervenţii în regiunea
cavităţii abdominale şi pe organele pelviene, operaţii ortopedice, operaţii pe cord,
plămâni, esofag, vase şi artroplastie), care se referă la operaţii septice sau potenţial
septice.
4.2 Doze şi mod de administrare
După dizolvare, soluţia se administrează intramuscular sau intravenos. Înainte de
injectarea intramusculară este necesar de a efectua aspiraţia pentru a evita
administrarea intravasculară.
Adulţilor şi copiilor cu vârsta peste 12 ani cefuroxim se indică câte 750 mg-1,5 g la
fiecare 8 ore, de regulă, 5-10 zile.
În infecţii severe sau infecţii provocate de microorganisme mai puţin sensibile,
poate fi necesar 1,5 g fiecare 6 ore. În meningita bacteriană doza nu trebuie să
depăşească 3 g la fiecare 8 ore.
În infecţia gonococică necomplicată se recomandă 1,5 mg intramuscular în doză
unică în 2 locuri diferite în combinaţie cu 1 g probenecid oral.
Cu scop de profilaxie în infecţiile septice sau potenţial septice se recomandă 1,5 g
intravenos înainte de operaţie (circa 30 min – 1,5 ore până la intervenţie). Apoi se
administrează intravenos sau intramuscular câte 750 mg fiecare 8 ore. Cu scop de
profilaxie, în intervenţii chirurgicale pe cutia toracică deschisă, se recomandă
administrarea 1,5 g intravenos în timpul inducerii anesteziei şi la fiecare 12 ore,
până la doza totală de 6 g.
Copiilor cu vârstă mai mare de 3 luni se indică 50-100 mg/kg corp/zi, divizată în
prize egale, fiecare 6-8 ore, pentru tratamentul majorităţii infecţiilor, provocate de
microorganisme sensibile la cefuroximă. Doza mai mare de 100 mg/kg/zi (nu se
recomandă doza mai mare decât doza pentru adulţi) poate fi indicată în infecţii
severe.
În tratamentul infecţiilor osteoarticulare se recomandă 150 mg/kg/zi (nu se permite
doza mai mare decât doza pentru adulţi), divizată în prize egale, fiecare 8 ore.
În meningite bacteriene la copii se recomandă doze mai mari – de la 200 la 240
mg/kg/zi, în prize egale, fiecare 6-8 ore. Doza nictemerală pentru copii nu trebuie
să depăşească 6 g.
Administrarea la pacienţii cu insuficienţă renală
În caz de insuficienţă renală este necesar de redus doza. Doza se va ajusta în
funcţie de gradul insuficienţei renale. 4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la antibiotice din clasa cefalosporinelor. https://bit.ly/2QxYGc4
Cefuroxim 750 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.
Cefuroxim 1,5 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon a câte 750 mg conţine cefuroximă (sub formă de cefuroximă sodică)
– 750 mg.
Fiecare flacon a câte 1,5 g conţine cefuroximă (sub formă de cefuroximă sodică) –
1,5 g.
Pentru lista completă a excipienţilor, vezi capitolul 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă.
Pulbere de culoare albă cu nuanţă gălbuie.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Maladii infecţios-inflamatorii provocate de microorganisme susceptibile la preparat:
- infecţii ale căilor respiratorii inferioare şi ale organelor ORL, inclusiv otită medie,
sinuzită, amigdalită, faringită, bronşită acută şi cronică, bronşiectazii infectate,
pneumonie bacteriană, abces pulmonar şi infecţie pulmonară postoperatorie;
- infecţii ale căilor urinare, inclusiv pielonefrită, cistită şi bacteriurie asimptomatică;
- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, inclusiv celulită, erizipel şi infecţii
posttraumatice;
- septicemie;
- meningită;
- gonoree necomplicată şi complicată, în special la pacienţii la care tratamentul cu
peniciline nu este recomandat;
- infecţii osteoarticulare.
Profilaxia infecţiilor în perioada postoperatorie (de ex. intervenţii în regiunea
cavităţii abdominale şi pe organele pelviene, operaţii ortopedice, operaţii pe cord,
plămâni, esofag, vase şi artroplastie), care se referă la operaţii septice sau potenţial
septice.
4.2 Doze şi mod de administrare
După dizolvare, soluţia se administrează intramuscular sau intravenos. Înainte de
injectarea intramusculară este necesar de a efectua aspiraţia pentru a evita
administrarea intravasculară.
Adulţilor şi copiilor cu vârsta peste 12 ani cefuroxim se indică câte 750 mg-1,5 g la
fiecare 8 ore, de regulă, 5-10 zile.
În infecţii severe sau infecţii provocate de microorganisme mai puţin sensibile,
poate fi necesar 1,5 g fiecare 6 ore. În meningita bacteriană doza nu trebuie să
depăşească 3 g la fiecare 8 ore.
În infecţia gonococică necomplicată se recomandă 1,5 mg intramuscular în doză
unică în 2 locuri diferite în combinaţie cu 1 g probenecid oral.
Cu scop de profilaxie în infecţiile septice sau potenţial septice se recomandă 1,5 g
intravenos înainte de operaţie (circa 30 min – 1,5 ore până la intervenţie). Apoi se
administrează intravenos sau intramuscular câte 750 mg fiecare 8 ore. Cu scop de
profilaxie, în intervenţii chirurgicale pe cutia toracică deschisă, se recomandă
administrarea 1,5 g intravenos în timpul inducerii anesteziei şi la fiecare 12 ore,
până la doza totală de 6 g.
Copiilor cu vârstă mai mare de 3 luni se indică 50-100 mg/kg corp/zi, divizată în
prize egale, fiecare 6-8 ore, pentru tratamentul majorităţii infecţiilor, provocate de
microorganisme sensibile la cefuroximă. Doza mai mare de 100 mg/kg/zi (nu se
recomandă doza mai mare decât doza pentru adulţi) poate fi indicată în infecţii
severe.
În tratamentul infecţiilor osteoarticulare se recomandă 150 mg/kg/zi (nu se permite
doza mai mare decât doza pentru adulţi), divizată în prize egale, fiecare 8 ore.
În meningite bacteriene la copii se recomandă doze mai mari – de la 200 la 240
mg/kg/zi, în prize egale, fiecare 6-8 ore. Doza nictemerală pentru copii nu trebuie
să depăşească 6 g.
Administrarea la pacienţii cu insuficienţă renală
În caz de insuficienţă renală este necesar de redus doza. Doza se va ajusta în
funcţie de gradul insuficienţei renale. 4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la antibiotice din clasa cefalosporinelor. https://bit.ly/2QxYGc4
Scurta descriere
Spray antiseptic pentru maini si piele 50ml
Protectie eficienta antivirala si antibacteriana!
Pentru un tratament antibacterian rapid și fiabil al pielii mâinilor.
- Eficient împotriva tuturor cunoscute - bacterii, ciuperci și viruși;
- Se aplica fara folosirea apei si nu necesita clatire;
- Nu există senzație de lipiciune;
- Pentru toate tipurile de piele, inclusiv sensibila si deteriorata.
Spray antiseptic pentru maini si piele 50ml
Protectie eficienta antivirala si antibacteriana!
Pentru un tratament antibacterian rapid și fiabil al pielii mâinilor.
- Eficient împotriva tuturor cunoscute - bacterii, ciuperci și viruși;
- Se aplica fara folosirea apei si nu necesita clatire;
- Nu există senzație de lipiciune;
- Pentru toate tipurile de piele, inclusiv sensibila si deteriorata.
DESCRIEREA MEDICAMENTULUI Lichid transparent, incolor sau cu nuanţă gălbuie, la agitare formează spumă. INDICAŢII TERAPEUTICE
Chirurgie, traumatologie: tratamentul local al plăgilor infectate de diversă etiologie şi localizare; profilaxia infecţiei secundare a plăgilor în stadiul de granulaţie. Combustiologie: tratamentul arsurilor de gradul II şi III A; pregătirea plăgilor combustionale pentru dermoplastie. Obstetrică şi ginecologie: profilaxia şi tratamentul proceselor purulente ale traumelor postpartum, plăgilor perineului şi vaginului, infecţiilor postpartum; afecţiuni inflamatoare ale organelor genitale externe şi ale vaginului (vulvovaginită). Dermatologie: tratamentul complex al candidomicozelor pielii şi mucoaselor, micozelor plantare şi ale plicelor mari. Urologie, dermatovenerologie: tratamentul complex al uretritelor acute şi cronice, uretro-prostatitelor de geneză specifică (chlamidiază, trichomoniază, gonoree) şi nespecifică; profilaxia individuală a maladiilor sexual transmisibile (sifilis, gonoree, herpes genital). Otorinolaringologie: tratamentul complex al otitelor acute şi cronice, sinuzitelor, amigdalitelor, laringitelor. Stomatologie: tratamentul complex al parodontitelor, stomatitelor; prelucrarea igienică a protezelor mobile; profilaxia complicaţiilor bacteriene după intervenţiile chirurgicale pe mucoasa cavităţii bucale.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Se administrează topic la adulţi.
Chirurgie, traumatologie, combustiologie
Cu scop de profilaxie şi tratament cu Miramistin se irigă suprafaţa plăgilor şi arsurilor, se tamponează lejer cavitatea plăgii şi fistulele, se fixează tampoane de tifon, îmbibate cu preparat. Procedura se repetă de 2-3 ori pe zi timp de 3-5 zile. Foarte eficientă este metoda drenajului activ al plăgilor şi cavităţilor cu utilizarea a circa 1 litru preparat.
Obstetrică şi ginecologie
Cu scop de profilaxie a infecţiei postpartum Miramistin® se administrează sub formă de irigări până la naştere (5-7 zile) şi sub formă de tampoane vaginale după naştere, îmbibate cu 50 ml preparat, cu o durată de expoziţie de 2 ore pe parcursul a 5 zile. Tratamentul maladiilor inflamatoare a organelor genitale feminine se efectuează prin administrarea vaginală a tampoanelor îmbibate cu preparat timp de 2 săptămâni, prelucrarea pielii organelor genitale externe, de asemenea prin administrarea preparatului sub formă de electroforeză.
Dermatologie
Tratamentul candidomicozelor pielii şi mucoaselor, micozelor plantare şi ale plicelor mari se efectuează prin lavajul cu ajutorul dispozitivului de dispersare sau sub formă de aplicaţii de 2-4 ori pe zi.
Urologie, dermatovenerologie
În tratamentul complex al uretritelor şi uretro-prostatitelor vârful aplicatorului urologic se introduce în orificiul extern al uretrei şi se instilează 1,5-3 ml preparat (bărbaţilor) şi 1-1,5 ml (femeilor), în vagin-5-10 ml. Fără a desface degetele, aplicatorul se extrage din uretră, reţinând soluţia timp de 2-3 minute. După procedură nu se recomandă de urinat timp de 2 ore. Procedura se efectuează peste o zi. Cura de tratament constituie 10 zile. Pentru profilaxia maladiilor cu transmitere sexuală soluţia de miramistină este eficientă, dacă este administrată nu mai târziu de 2 ore după actul sexual. Conţinutul flaconului cu ajutorul aplicatorului uretral se instilează în uretră-2-3 ml (bărbaţilor), 1-2 ml (femeilor), în vagin-5-10 ml timp de 2-3 minute. Se prelucrează pielea suprafeţei interne a coapselor, pubisului, organelor genitale externe.
Otorinolaringologie
În sinuzite purulente-în timpul puncţiei se efectuează lavajul sinusurilor maxilare cu o cantitate suficientă de preparat. În tratamentul amigdalitelor, faringitelor şi laringitelor se efectuează gargarisme multiple cu preparat. În otite se introduce în conductul auditiv extern un tampon, îmbibat cu preparat.
Stomatologie
În tratamentul parodontitelor soluţia de miramistină se introduce în pungile parodontale pe meşe cu aplicaţii ulterioare pe gingii timp de 15 min. În acutizări se efectuează spălături cu Miramistin® a pungilor parodontale cu ajutorul seringii şi se introduc în cavitatea abcesului meşe cu preparat. După efectuarea vestibuloplastiei şi frenulectomiei preparatul se utilizează sub formă de băiţe în condiţii de ambulatoriu. Cu scop de prelucrare igienică a protezelor mobile acestea se lasă pe noapte în soluţia de miramistină, înaintea utilizării protezele se spală minuţios sub apă curgătoare.
Chirurgie, traumatologie: tratamentul local al plăgilor infectate de diversă etiologie şi localizare; profilaxia infecţiei secundare a plăgilor în stadiul de granulaţie. Combustiologie: tratamentul arsurilor de gradul II şi III A; pregătirea plăgilor combustionale pentru dermoplastie. Obstetrică şi ginecologie: profilaxia şi tratamentul proceselor purulente ale traumelor postpartum, plăgilor perineului şi vaginului, infecţiilor postpartum; afecţiuni inflamatoare ale organelor genitale externe şi ale vaginului (vulvovaginită). Dermatologie: tratamentul complex al candidomicozelor pielii şi mucoaselor, micozelor plantare şi ale plicelor mari. Urologie, dermatovenerologie: tratamentul complex al uretritelor acute şi cronice, uretro-prostatitelor de geneză specifică (chlamidiază, trichomoniază, gonoree) şi nespecifică; profilaxia individuală a maladiilor sexual transmisibile (sifilis, gonoree, herpes genital). Otorinolaringologie: tratamentul complex al otitelor acute şi cronice, sinuzitelor, amigdalitelor, laringitelor. Stomatologie: tratamentul complex al parodontitelor, stomatitelor; prelucrarea igienică a protezelor mobile; profilaxia complicaţiilor bacteriene după intervenţiile chirurgicale pe mucoasa cavităţii bucale.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Se administrează topic la adulţi.
Chirurgie, traumatologie, combustiologie
Cu scop de profilaxie şi tratament cu Miramistin se irigă suprafaţa plăgilor şi arsurilor, se tamponează lejer cavitatea plăgii şi fistulele, se fixează tampoane de tifon, îmbibate cu preparat. Procedura se repetă de 2-3 ori pe zi timp de 3-5 zile. Foarte eficientă este metoda drenajului activ al plăgilor şi cavităţilor cu utilizarea a circa 1 litru preparat.
Obstetrică şi ginecologie
Cu scop de profilaxie a infecţiei postpartum Miramistin® se administrează sub formă de irigări până la naştere (5-7 zile) şi sub formă de tampoane vaginale după naştere, îmbibate cu 50 ml preparat, cu o durată de expoziţie de 2 ore pe parcursul a 5 zile. Tratamentul maladiilor inflamatoare a organelor genitale feminine se efectuează prin administrarea vaginală a tampoanelor îmbibate cu preparat timp de 2 săptămâni, prelucrarea pielii organelor genitale externe, de asemenea prin administrarea preparatului sub formă de electroforeză.
Dermatologie
Tratamentul candidomicozelor pielii şi mucoaselor, micozelor plantare şi ale plicelor mari se efectuează prin lavajul cu ajutorul dispozitivului de dispersare sau sub formă de aplicaţii de 2-4 ori pe zi.
Urologie, dermatovenerologie
În tratamentul complex al uretritelor şi uretro-prostatitelor vârful aplicatorului urologic se introduce în orificiul extern al uretrei şi se instilează 1,5-3 ml preparat (bărbaţilor) şi 1-1,5 ml (femeilor), în vagin-5-10 ml. Fără a desface degetele, aplicatorul se extrage din uretră, reţinând soluţia timp de 2-3 minute. După procedură nu se recomandă de urinat timp de 2 ore. Procedura se efectuează peste o zi. Cura de tratament constituie 10 zile. Pentru profilaxia maladiilor cu transmitere sexuală soluţia de miramistină este eficientă, dacă este administrată nu mai târziu de 2 ore după actul sexual. Conţinutul flaconului cu ajutorul aplicatorului uretral se instilează în uretră-2-3 ml (bărbaţilor), 1-2 ml (femeilor), în vagin-5-10 ml timp de 2-3 minute. Se prelucrează pielea suprafeţei interne a coapselor, pubisului, organelor genitale externe.
Otorinolaringologie
În sinuzite purulente-în timpul puncţiei se efectuează lavajul sinusurilor maxilare cu o cantitate suficientă de preparat. În tratamentul amigdalitelor, faringitelor şi laringitelor se efectuează gargarisme multiple cu preparat. În otite se introduce în conductul auditiv extern un tampon, îmbibat cu preparat.
Stomatologie
În tratamentul parodontitelor soluţia de miramistină se introduce în pungile parodontale pe meşe cu aplicaţii ulterioare pe gingii timp de 15 min. În acutizări se efectuează spălături cu Miramistin® a pungilor parodontale cu ajutorul seringii şi se introduc în cavitatea abcesului meşe cu preparat. După efectuarea vestibuloplastiei şi frenulectomiei preparatul se utilizează sub formă de băiţe în condiţii de ambulatoriu. Cu scop de prelucrare igienică a protezelor mobile acestea se lasă pe noapte în soluţia de miramistină, înaintea utilizării protezele se spală minuţios sub apă curgătoare.
-3%
102.82 MDL
106 MDL
CE ESTE METOCLOPRAMID BIOFARM ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
METOCLOPRAMID BIOFARM este un antiemetic. Acesta conţine o substanţă numită
“metoclopramidă”. Aceasta acţionează asupra unei părţi a creierului dumneavoastră
care previne senzaţia de rău (greaţa) sau starea de rău (vărsăturile).
Adulţi
METOCLOPRAMID BIOFARM este utilizat la adulţi:
- pentru prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei;
- pentru prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de radioterapie;
- pentru tratamentul greţei şi vărsăturilor, inclusiv al greţei şi vărsăturilor care pot să
apară în timpul migrenei. În caz de migrenă, metoclopramida poate fi luată cu
analgezice orale, pentru o funcţionare mai eficientă a analgezicelor.
Copii şi adolescenţi
METOCLOPRAMID BIOFARM este indicat la copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă
între 1-18 ani) pentru prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea
chimioterapiei, numai dacă alt tratament nu dă rezultate.Instrucţiuni de utilizare
Nu trebuie să luaţi acest medicament pentru mai mult 5 zile pentru prevenirea greţei
şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei.
Mod de administrare
Trebuie să aşteptaţi minim 6 ore între administrările de metoclopramidă, chiar şi în
caz de vărsături sau respingere a dozei, pentru a se evita supradozajul.
https://bit.ly/3d5ddUF
METOCLOPRAMID BIOFARM este un antiemetic. Acesta conţine o substanţă numită
“metoclopramidă”. Aceasta acţionează asupra unei părţi a creierului dumneavoastră
care previne senzaţia de rău (greaţa) sau starea de rău (vărsăturile).
Adulţi
METOCLOPRAMID BIOFARM este utilizat la adulţi:
- pentru prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei;
- pentru prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de radioterapie;
- pentru tratamentul greţei şi vărsăturilor, inclusiv al greţei şi vărsăturilor care pot să
apară în timpul migrenei. În caz de migrenă, metoclopramida poate fi luată cu
analgezice orale, pentru o funcţionare mai eficientă a analgezicelor.
Copii şi adolescenţi
METOCLOPRAMID BIOFARM este indicat la copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă
între 1-18 ani) pentru prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea
chimioterapiei, numai dacă alt tratament nu dă rezultate.Instrucţiuni de utilizare
Nu trebuie să luaţi acest medicament pentru mai mult 5 zile pentru prevenirea greţei
şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei.
Mod de administrare
Trebuie să aşteptaţi minim 6 ore între administrările de metoclopramidă, chiar şi în
caz de vărsături sau respingere a dozei, pentru a se evita supradozajul.
https://bit.ly/3d5ddUF
-3%
35.40 MDL
36.50 MDL
Rețetă medicală
ZIOMYCIN®
comprimate filmate
DENUMIREA COMERCIALĂ
Ziomycin®
DCI-ul substanţei active
Azithromycinum
COMPOZIŢIA
1 comprimat filmat conţine:
substanţa activă: azitromicină 250 mg sau 500 mg (sub formă de dihidrat de azitromicină);
excipienți: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, lauril sulfat de sodiu, povidonă, talc purificat, stearat de magneziu, Opadry 04B520005 galben.
FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate filmate.
DESCRIEREA MEDICAMENTULUI
Comprimate filmate de culoare galbenă, formă ovală, gravate cu "A250" pe o parte a comprimatului şi netede pe cealaltă parte (pentru Ziomycin® 250 mg).
Comprimate filmate de culoare galbenă, de formă ovală, gravate cu "A500" pe o parte a comprimatului şi netede pe cealaltă parte (pentru Ziomycin® 500 mg).
GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC
Preparate antibacteriene pentru uz sistemic, macrolide, J01FA10.
PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE
Proprietăţi farmacodinamice
Azitromicina este un azalid, derivat din clasa antibioticelor macrolide. Mecanismul de acţiune al azitromicinei constă în inhibiţia sintezei proteinelor la nivel bacterian, prin legarea de subunităţile 50S a ribozomilor şi prevenirea translocării peptidelor. Uzual azitromicina este bacteriostatică. Totuşi, la concentraţii plasmatice mari, azitromicina poate fi bactericidă pentru microorganismele sensibile. Azitromicina este activă asupra mai multor bacterii Gram-pozitive şi Gram-negative, aerobe şi anaerobe, precum şi faţă de bacteriile patogene de tipul Mycobacterium avium complex, Mycoplasma spp. , Borrelia burgdorferi, Chlamydia spp. şi Campylobacter spp. În plus, azitromicina prezintă activi tate împotriva microorganismelor protozoare ca Toxoplasma gondii.
Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea orală, biodisponibilitatea azitromicinei este de aproximativ 37%. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă după 2-3 ore de la administrare (Cmax după doza unică de 500 mg este 0,4 mg/l).
Distribuţie
Studiile farmacocinetice au arătat concentraţii mult mai mari ale azitromicinei în ţesuturi decît în plasmă (pînă la 50 ori mai mari decît concentraţia plasmatică maximă), indicînd faptul că medicamentul este legat în ţesuturi în proporţie semnificativă. Concentraţia în ţesuturile ţintă cum sunt plămînii, amigdalele şi prostată depăşeşte CMI90 pentru microorganismele patogene asemănătoare, după o singură doză de 500 mg. În studiile experimentale in vivo şi in vitro, azitromicina se acumulează în fagocite, eliberarea fiind stimulată de activarea fagocitozei.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare reflectă îndeaproape timpul de înjumătăţire tisular de la 2 pînă la 4 zile. Aproximativ 12% din doza administrată intravenos este eliminată în urină sub formă nemodificată, pe o elasticitate de peste 3 zile; majoritatea este eliminată în primele 24 ore. Excreţia biliară a azitromicinei, predominant sub formă nemodificată, este principala cale de eliminare. Metaboliţii identificaţi (formaţi prin N- şi O- demetilare, prin hidroxilarea inelelor desosaminic şi gliconic şi prin clivarea conjugatului gladinosic), sunt microbiologic in activi . După 5 zile de tratament valorile ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) au fost uşor crescute (29%) la voluntarii vîrstnici (vîrsta peste 65 ani), comparativ cu voluntarii tineri (vîrsta sub 45 ani). Totuşi, aceste diferenţe nu sunt relevante clinic; de aceea, nu este necesară ajustarea dozei.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală
După o doză orală unică de 1 g azitromicină, valorile medii ale Cmax şi ASC0-120 au crescut cu 5,1% şi 4,2% respectiv, la subiecţii cu insuficienţă renală uşoară pînă la moderată (rata de filtrare glomerulară de 10-80 ml/min) comparativ cu funcţia renală normală (rata de filtrare glomerulară >80 ml/min). La subiecţii cu insuficienţă renală severă, Cmax medie şi ASC0-120 au crescut cu 61% şi, respectiv, 35% faţă de cei cu funcţia renală normală.
Pacienţii cu insuficienţă hepatica
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară pînă la moderată, nu există nici o dovadă a unei schimbări esenţiale în farmacocinetica azitromicinei, comparativ cu pacienţii cu funcţie hepatică normală. La aceşti pacienţi, recuperarea urinară a azitromicinei pare să crească, probabil, pentru a compensa clearance-ul hepatic redus.
Vîrstnici
Farmacocinetica azitromicinei la bărbaţii vîrstnici a fost similară cu cea determinată la tineri şi adulţi. Cu toate acestea, la femeile vîrstnice, au fost determinate concentraţii plasmatice maxime (mărite cu 30-50%); nici o acumulare semnificativă nu a avut loc.
Sugari, copii şi adolescenţi
Farmacocinetica a fost studiată la copii cu vîrsta 4 luni-15 ani care au administrat capsule, granule şi suspensie. La administrarea a 10 mg/kg în ziua întîi urmate de 5 mg/kg în ziua 2-5, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) determinată este puţin mai mare decît la adulţi 224 mg/l la copii cu vîrsta 0,6-5 ani iar după 3 zile de administrare şi după 3 zile de administrare şi 383 ng/l la pacienţii cu vîrsta 6-15 ani. Timpul de înjumătăţire la adolescenţi a fost în intervalul estimat pentru adulţi.
INDICAŢII TERAPEUTICE
Azitromicina comprimate filmate poate fi utilizată în cazurile în care agenţii cauzali sunt microorganisme sensibile la azitromicină:
- infecţii ORL (sinuzite, faringite, amigdalite, otite medii acute);
- infecţii ale căilor respiratorii inferioare: bronşite acute şi pneumonie interstiţială şi alveolară;
- infecţii gastrice şi ale duodenului determinate de Helicobacter pylori;
- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi (eritem cronic migrator - faza iniţială a bolii Lyme, erizipel, impetigo, piodermatoze secundare);
- infecţii cu transmitere sexuală (inclusiv candidoza urogenitală, uretrită necomplicată, cervicită determinate de Chlamydia trachomatis).
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Comprimatele filmate Ziomycin se administrează cu 1 oră pînă sau 2 ore după mese, deoarece administrarea concomitentă cu alimentele scade absorbţia azitromicinei.
Adulţi şi copii cu masa corporală ≥50 kg
În infecţiile ORL şi a căilor respiratorii, infecţiile cutanate şi ale ţesuturilor moi (cu excepţia eritemului cronic migrator): cîte 500 mg (2 comprimate a cîte 250 mg sau 1 comprimat 500 mg în priză unică) timp de 24 ore timp de 3 zile. Doza pentru o cură de tratament 1,5 g azitromicină. În eritemul cronic migrator: 1 dată pe zi timp de 5 zile, prima zi 1g (4 comprimate a cîte 250 mg sau 2 comprimate a cîte 500 mg), apoi cîte 500 mg (2 comprimate a cîte 250 mg sau 1 comprimat a cîte 500 mg) în zilele 2-5. Înfecţiile cu transmitere sexuală: cîte 1 g o dată (4 comprimate a cîte 250 mg sau 2 comprimate a cîte 500 mg). În ulcerul gastric şi duodenal: cîte 1 g (4 comprimate a cîte 250 mg sau 2 comprimate a cîte 500 mg) pe zi, timp de 3 zile, împreună cu inhibitori ai secreţiei gastrice şi alte preparate prescrise de către medic.
Copii
Ziomycin 250 mg este recomandat copiilor cu masa corporală de la 25 pîna la 50 kg, reieşind din raportul 10 mg/kg masă corporală, timp de 3 zile. În cazul omiterii unei doze, aceasta trebuie administrată cît mai curînd posibil, iar următoarele doze la interval de 24 ore.
Pacienţii cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară ajustarea dozelor.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficineţă hepatică este necesară ajustarea dozelor, deoarece azitromicina se metabolizează în proporţie mare în ficat.
Vîrstanici
Dacă funcţia renală şi hepatică nu este afectată, nu este necesară ajustarea dozelor.
REACŢII ADVERSE
În continuare, reacţiile adverse sunt clasificate conform convenţiei MedDRA pe sisteme de organe, în funcţie de frecvenţă: foarte frecvente (>1/10), frecvente (>1/100, <1/10), mai puţin frecvente (>1/1 000, <1/100), rare (>1/10 000, <1/1 000), foarte rare (<1/10 000), inclusiv cu frecvenţă necunoscută. Aproximativ 13% dintre pacienţii incluşi în studiile clinice au prezentat reacţii adverse. Cele mai frecvent raportate reacţii adverse sunt cele gastrointestinale (aproximativ 10%).
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: vaginite.
Rare: candidoză.
Tulburări sanguine şi ale sistemului limfatic
Rare: trombocitopenie, anemie hemolitică. O reducere uşoară, tranzitorie a numărului de neutrofile a fost observată în studiile clinice, dar pentru care o relaţie de cauzalitate cu tratamentul cu azitromicina nu a fost confirmată.
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: anafilaxie, inclusiv edem (rar letal).
Tulburări psihice
Rare: reacţii de agresivitate, agitaţie, anxietate, nervozitate, depersonalizare, la pacienţii vîrstnici poate apărea delir.
Tulburări ale sistemului nervos central
Mai puţin frecvente: ameţeli/vertij, convulsii, cefalee, somnolenţă, dereglarea gustului şi/sau mirosului. Rare: parestezii, sincopă, insomnie, hiper activi tate.
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tulburări ale auzului. În studiile clinice, după tratamentul de lungă durată cu doze mari au fost raportate tulburări de auz, inclusiv surditate şi/sau tinnitus. Majoritatea reacţiilor adverse au fost reversibile.
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii, aritmii (inclusiv tahicardie ventriculară). Este posibil riscul de prelungire a intervalului QT şi torsada vîrfurilor, în particular la pacienţii care sunt predispuşi.
Tulburări gastrointestinale
Frecvente: greaţă, diaree, disconfort abdominal (dureri/crampe), vomă. Mai puţin frecvente: scaune moi (ca rezultat al deshidratării rare), flatulenţă, dispepsie. Rare: constipaţie, colită pseudomembranoasă, pancreatită, decolorarea dinţilor, decolorarea limbii.
Tulburări hepato-biliare
Rare: valori anormale ale indicilor funcţionali ai ficatului, hepatită, icter colestatic, necroză hepatică şi tulburări hepatice, rar cu sfîrşit letal.
Tulburări ale pielii şi a ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: erupţii cutanate, prurit. Rare: angioedem, urticarie, fotosensibilitate, eritem multiform, sindromul StevensJohnson, necroliză epidermică toxică.
Tulburări musculo-scheletale şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: artralgii.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Rare: nefrită interstiţială, insuficienţă renală acută.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: astenie, fatigabilitate, stare de rău generală.
CONTRAINDICAŢII
Administrarea azitromicinei este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate la azitromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţii, afecţiuni hepatice, renale, sarcina şi perioada de alăptare, copiii cu vîrsta pînă la 12 ani.
SUPRADOZAJ
Simptome: pierderea reversibilă a auzului, greaţă, vomă, diaree. Tratament: lavaj gastric şi tratament de susţinere.
ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE
Rar, au fost raportate reacţii alergice severe, inclusiv edem şi reacţii anafilactice (uneori cu sfîrşit letal). Uneori asemenea reacţii, în timpul tratamentului cu azitromicină se repetau şi necesitau o monitorizare şi tratament mai îndelungat. Este necesară o pauză de cel puţin 2 ore între administrarea azitromicinei şi preparatelor antiacide. Este recomandată monitorizarea simptomelor suprainfecţiei la pacienţii refractari, îndeosebi a infecţiilor fungice.
Administrarea în insuficienţa renală
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală de gravitate medie pînă la moderată (viteza filtrării glomerulare 10-80 ml/min). Este recomandată administrarea cu prudenţă a azitromicinei la pacienţii cu insuficienţă renală severă (viteza filtrării glomerulare ˂10 ml/min), deoarece se poate mări acţiunea sistemică.
Administrarea în insuficienţa hepatică
Deoarece azitromicina se metabolizează în ficat şi se elimină cu bila, acest medicament nu trebuie administrat de către pacienţii cu afecţiuni hepatice grave. Studii de administrare a azitromicinei la această grupă de pacienţi nu au fost efectuate. În cazul apariţiei insuficienţei hepatice severe tratamentul cu azitromicină trebuie oprit. La pacienţii cu tulburări neurologice şi psihice azitromicina trebuie administrată cu prudenţă. Azitromicina nu se administrează pentru tratamentul arsurilor infectate.
Comprimatele filmate Ziomycin nu sunt corespunzătoare pentru tratamentul infecţiilor grave atunci cînd este necesară o creştere rapidă şi mare a concentraţiei antibioticului în sînge.
Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare
Sarcina
Nu există studii adecvate şi bine controlate efectuate la femeile gravide. Studiile asupra funcţiei de reproducere au prezentat penetrarea barierei placentare. Nu au fost observate efecte teratogene în studiile de reproducere. Siguranţa azitromicinei nu a fost confirmată în ceea ce priveşte utilizarea substanţei active în timpul sarcinii. Prin urmare, azitromicina trebuie utilizată în timpul sarcinii numai în cazurile în care este pusă viaţa pericol.
Alăptarea
Azitromicina se excretă în laptele matern. Pentru că nu se cunoaşte dacă azitromicina poate avea efecte adverse asupra sugarilor, alăptarea trebuie întreruptă în timpul tratamentului cu azitromicină. Printre alte reacţii adverse la sugari, este posibilă apariţia diareei, a infecţiilor fungice ale mucoaselor şi a sensibilizării. Se recomandă aruncarea laptelui stors în timpul tratamentului şi timp de 2 zile după întreruperea tratamentului. Alăptarea poate fi reluată ulterior.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, posibilitatea unor efecte adverse, cum ar fi ameţeli şi convulsii trebuie luate în considerare la efectuarea acestor activi tăţi.
INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI
Teofilina
Deoarece au fost raportate interacţiuni între alte macrolide şi teofilină, este necesară prudenţă în administrarea concomitentă a acestora.
Anticoagulantele orale de tip cumarinic
S-a raportat o potenţială creştere a efectului anticoagulant în legătură cu o administrare concomitentă a azitromicinei şi anticoagulantelor orale de tip cumarinic. Trebuie acordată atenţie la frecvenţa determinărilor timpului de protrombină
Carbamazepina
Într-un studiu de interacţiune farmacocinetică la voluntari sănătoşi, azitromicina nu a avut efecte semnificative asupra concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei sau ale metaboliţilor săi activi .
Derivaţi de ergotamină
La pacienţii trataţi cu derivaţi de ergotamină, ergotismul poate fi indus prin administrarea concomitentă a unor antibiotice macrolide. Nu există date cunoscute despre posibilitatea unor interacţiuni între derivaţii de ergotamină şi azitromicină. Datorită posibilităţii teoretice de apariţie a ergotismului, azitromicina şi derivaţii de ergotamină nu trebuie administraţi în asociere.
Ciclosporina
Deoarece studii farmacocinetice şi clinice cu privire la posibilele efecte ale asocierii azitromicinei şi ciclosporinei nu au fost efectuate, situaţia terapeutică trebuie luată în considerare înainte ca aceste substanţe să fie administrate concomitent. Dacă tratamentul asociat este justificat, concentraţiile ciclosporinei trebuie monitorizate atent iar doza trebuie ajustată în mod corespunzător.
Cisaprida
Cisaprida este metabolizată în ficat de către enzima CYP 3A4. Deoarece macrolidele inhibă această enzimă, administrarea concomitentă de cisapridă poate accentua prelungirea intervalului QT, aritmia ventriculară şi torsada vîrfurilor.
Digoxina
Este cunoscut faptul că unele antibiotice macrolidice limitează metabolizarea digoxinei (la nivel intestinal). La pacienţii trataţi concomitent cu azitromicină şi digoxină trebuie avută în vedere posibilitatea creşterii concentraţiei plasmatice a digoxinei, iar concentraţiile digoxinei monitorizate.
Antiacide
În cadrul unui studiu farmacocinetic privind coadministrarea de antiacide şi azitromicină nu s-au observat efecte asupra biodisponibilităţii, deşi nivelurile plasmatice maxime au fost reduse cu aproximativ 30%. Azitromicina trebuie administrată cu cel puţin o oră înainte sau 2 ore după administrarea unui medicament antiacid.
Trimetoprim/sulfometoxazol
Administrarea concomitentă de trimetoprim/sulfametoxazol (160 mg/800 mg) timp de 7 zile împreună cu 1200 mg azitromcină în ziua 7 nu a avut niciun efect asupra concentraţiei maxime, expunerii totale sau secreţiei urinare a trimetoprimului sau a sulfametoxazolului. Concentraţiile serice de azitromicină au fost similare celor observate în alte studii.
Fluconazol
Administrarea concomitentă a dozei unice de 1200 mg azitromicină nu a influenţat farmacocinetica unei doze de 800 mg fluconazol. Expunerea totală la azitromcină şi timpul de înjumătaţire plasmatică au rămas neschimbate, deşi s-a observat o scădere semnificativă de 18% a Cmax.
Zidovudină
Administrarea a 1000 mg de azitromicină în doză unică şi 600 mg sau 1200 mg azitromicină în doze repetate a avut efect minim asupra farmacocineticii plasmatice sau asupra excreţiei urinare a zidovudinei sau asupra metabolitului său glucuronoconjugat. Cu toate acestea, administrarea azitromicinei a crescut concentraţiile zidovudinei fosforilate, metabolit activ clinic, în celulele mononucleare din sîngele periferic. Semnificaţia clinică a acestor date este încă incertă, dar poate fi în beneficiul pacienţilor.
Terfenadina
Azitromicina nu are efect asupra farmacocineticii terfenadinei administrată la fiecare 12 ore în doză recomandată de 60 mg. Exprimată într-o doză de echilibru de terfenadină, adăugînd azitromicina nu a dus la o schimbare semnificativă în repolarizarea cardiacă (interval QT).
Didanozina
În comparaţie cu placebo, dozele zilnice de 1200 mg azitromicină şi didanozină nu par să aibă un efect asupra farmacocineticii didanozinei la subiecţii testaţi în studiul clinic.
Rifabutină
Administrarea concomitentă de azitromicină şi rifabutină nu afectează concentraţia plasmatică a niciunuia dintre medicamente. La pacienţii trataţi concomitent cu azitromicină şi rifabutină a fost observată neutropenia. Deşi, neutropenia a fost raportată la administrarea rifabutinei, nu s-a stabilit o relaţie de cauzalitate în cazul tratamentului asociat cu azitromicină.
Astemizol, triazolam, midazolam, alfentanil
Nu sunt disponibile date referitoare la interacţiunea cu astemizol sau alfentanil. Datorită efectului cunoscut de potenţare a acţiunii acestor medicamente în cazul administrării concomitente cu antibioticul macrolid, se recomandă precauţie la administrarea concomitentă a acestor medicamente cu azitromicina.
Incompatibilităţi
Nu se cunosc.
PREZENTARE, AMBALAJ
Comprimate filmate 250 mg sau 500 mg. Cîte 6 comprimate filmate (250 mg) sau cîte 3 comprimate filmate (500 mg) în blister. Cîte 1 blister împreună cu instrucţiunea pentru administrare plasate în cutie de carton.
PĂSTRARE
A se păstra la loc uscat ferit de lumină la temperatura sub 25°C.
A nu se lăsa la îndemîna şi vederea copiilor!
TERMEN DE VALABILITATE
3 ani. A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.
comprimate filmate
DENUMIREA COMERCIALĂ
Ziomycin®
DCI-ul substanţei active
Azithromycinum
COMPOZIŢIA
1 comprimat filmat conţine:
substanţa activă: azitromicină 250 mg sau 500 mg (sub formă de dihidrat de azitromicină);
excipienți: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, lauril sulfat de sodiu, povidonă, talc purificat, stearat de magneziu, Opadry 04B520005 galben.
FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate filmate.
DESCRIEREA MEDICAMENTULUI
Comprimate filmate de culoare galbenă, formă ovală, gravate cu "A250" pe o parte a comprimatului şi netede pe cealaltă parte (pentru Ziomycin® 250 mg).
Comprimate filmate de culoare galbenă, de formă ovală, gravate cu "A500" pe o parte a comprimatului şi netede pe cealaltă parte (pentru Ziomycin® 500 mg).
GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC
Preparate antibacteriene pentru uz sistemic, macrolide, J01FA10.
PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE
Proprietăţi farmacodinamice
Azitromicina este un azalid, derivat din clasa antibioticelor macrolide. Mecanismul de acţiune al azitromicinei constă în inhibiţia sintezei proteinelor la nivel bacterian, prin legarea de subunităţile 50S a ribozomilor şi prevenirea translocării peptidelor. Uzual azitromicina este bacteriostatică. Totuşi, la concentraţii plasmatice mari, azitromicina poate fi bactericidă pentru microorganismele sensibile. Azitromicina este activă asupra mai multor bacterii Gram-pozitive şi Gram-negative, aerobe şi anaerobe, precum şi faţă de bacteriile patogene de tipul Mycobacterium avium complex, Mycoplasma spp. , Borrelia burgdorferi, Chlamydia spp. şi Campylobacter spp. În plus, azitromicina prezintă activi tate împotriva microorganismelor protozoare ca Toxoplasma gondii.
Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea orală, biodisponibilitatea azitromicinei este de aproximativ 37%. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă după 2-3 ore de la administrare (Cmax după doza unică de 500 mg este 0,4 mg/l).
Distribuţie
Studiile farmacocinetice au arătat concentraţii mult mai mari ale azitromicinei în ţesuturi decît în plasmă (pînă la 50 ori mai mari decît concentraţia plasmatică maximă), indicînd faptul că medicamentul este legat în ţesuturi în proporţie semnificativă. Concentraţia în ţesuturile ţintă cum sunt plămînii, amigdalele şi prostată depăşeşte CMI90 pentru microorganismele patogene asemănătoare, după o singură doză de 500 mg. În studiile experimentale in vivo şi in vitro, azitromicina se acumulează în fagocite, eliberarea fiind stimulată de activarea fagocitozei.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare reflectă îndeaproape timpul de înjumătăţire tisular de la 2 pînă la 4 zile. Aproximativ 12% din doza administrată intravenos este eliminată în urină sub formă nemodificată, pe o elasticitate de peste 3 zile; majoritatea este eliminată în primele 24 ore. Excreţia biliară a azitromicinei, predominant sub formă nemodificată, este principala cale de eliminare. Metaboliţii identificaţi (formaţi prin N- şi O- demetilare, prin hidroxilarea inelelor desosaminic şi gliconic şi prin clivarea conjugatului gladinosic), sunt microbiologic in activi . După 5 zile de tratament valorile ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) au fost uşor crescute (29%) la voluntarii vîrstnici (vîrsta peste 65 ani), comparativ cu voluntarii tineri (vîrsta sub 45 ani). Totuşi, aceste diferenţe nu sunt relevante clinic; de aceea, nu este necesară ajustarea dozei.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă renală
După o doză orală unică de 1 g azitromicină, valorile medii ale Cmax şi ASC0-120 au crescut cu 5,1% şi 4,2% respectiv, la subiecţii cu insuficienţă renală uşoară pînă la moderată (rata de filtrare glomerulară de 10-80 ml/min) comparativ cu funcţia renală normală (rata de filtrare glomerulară >80 ml/min). La subiecţii cu insuficienţă renală severă, Cmax medie şi ASC0-120 au crescut cu 61% şi, respectiv, 35% faţă de cei cu funcţia renală normală.
Pacienţii cu insuficienţă hepatica
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară pînă la moderată, nu există nici o dovadă a unei schimbări esenţiale în farmacocinetica azitromicinei, comparativ cu pacienţii cu funcţie hepatică normală. La aceşti pacienţi, recuperarea urinară a azitromicinei pare să crească, probabil, pentru a compensa clearance-ul hepatic redus.
Vîrstnici
Farmacocinetica azitromicinei la bărbaţii vîrstnici a fost similară cu cea determinată la tineri şi adulţi. Cu toate acestea, la femeile vîrstnice, au fost determinate concentraţii plasmatice maxime (mărite cu 30-50%); nici o acumulare semnificativă nu a avut loc.
Sugari, copii şi adolescenţi
Farmacocinetica a fost studiată la copii cu vîrsta 4 luni-15 ani care au administrat capsule, granule şi suspensie. La administrarea a 10 mg/kg în ziua întîi urmate de 5 mg/kg în ziua 2-5, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) determinată este puţin mai mare decît la adulţi 224 mg/l la copii cu vîrsta 0,6-5 ani iar după 3 zile de administrare şi după 3 zile de administrare şi 383 ng/l la pacienţii cu vîrsta 6-15 ani. Timpul de înjumătăţire la adolescenţi a fost în intervalul estimat pentru adulţi.
INDICAŢII TERAPEUTICE
Azitromicina comprimate filmate poate fi utilizată în cazurile în care agenţii cauzali sunt microorganisme sensibile la azitromicină:
- infecţii ORL (sinuzite, faringite, amigdalite, otite medii acute);
- infecţii ale căilor respiratorii inferioare: bronşite acute şi pneumonie interstiţială şi alveolară;
- infecţii gastrice şi ale duodenului determinate de Helicobacter pylori;
- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi (eritem cronic migrator - faza iniţială a bolii Lyme, erizipel, impetigo, piodermatoze secundare);
- infecţii cu transmitere sexuală (inclusiv candidoza urogenitală, uretrită necomplicată, cervicită determinate de Chlamydia trachomatis).
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Comprimatele filmate Ziomycin se administrează cu 1 oră pînă sau 2 ore după mese, deoarece administrarea concomitentă cu alimentele scade absorbţia azitromicinei.
Adulţi şi copii cu masa corporală ≥50 kg
În infecţiile ORL şi a căilor respiratorii, infecţiile cutanate şi ale ţesuturilor moi (cu excepţia eritemului cronic migrator): cîte 500 mg (2 comprimate a cîte 250 mg sau 1 comprimat 500 mg în priză unică) timp de 24 ore timp de 3 zile. Doza pentru o cură de tratament 1,5 g azitromicină. În eritemul cronic migrator: 1 dată pe zi timp de 5 zile, prima zi 1g (4 comprimate a cîte 250 mg sau 2 comprimate a cîte 500 mg), apoi cîte 500 mg (2 comprimate a cîte 250 mg sau 1 comprimat a cîte 500 mg) în zilele 2-5. Înfecţiile cu transmitere sexuală: cîte 1 g o dată (4 comprimate a cîte 250 mg sau 2 comprimate a cîte 500 mg). În ulcerul gastric şi duodenal: cîte 1 g (4 comprimate a cîte 250 mg sau 2 comprimate a cîte 500 mg) pe zi, timp de 3 zile, împreună cu inhibitori ai secreţiei gastrice şi alte preparate prescrise de către medic.
Copii
Ziomycin 250 mg este recomandat copiilor cu masa corporală de la 25 pîna la 50 kg, reieşind din raportul 10 mg/kg masă corporală, timp de 3 zile. În cazul omiterii unei doze, aceasta trebuie administrată cît mai curînd posibil, iar următoarele doze la interval de 24 ore.
Pacienţii cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară ajustarea dozelor.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficineţă hepatică este necesară ajustarea dozelor, deoarece azitromicina se metabolizează în proporţie mare în ficat.
Vîrstanici
Dacă funcţia renală şi hepatică nu este afectată, nu este necesară ajustarea dozelor.
REACŢII ADVERSE
În continuare, reacţiile adverse sunt clasificate conform convenţiei MedDRA pe sisteme de organe, în funcţie de frecvenţă: foarte frecvente (>1/10), frecvente (>1/100, <1/10), mai puţin frecvente (>1/1 000, <1/100), rare (>1/10 000, <1/1 000), foarte rare (<1/10 000), inclusiv cu frecvenţă necunoscută. Aproximativ 13% dintre pacienţii incluşi în studiile clinice au prezentat reacţii adverse. Cele mai frecvent raportate reacţii adverse sunt cele gastrointestinale (aproximativ 10%).
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: vaginite.
Rare: candidoză.
Tulburări sanguine şi ale sistemului limfatic
Rare: trombocitopenie, anemie hemolitică. O reducere uşoară, tranzitorie a numărului de neutrofile a fost observată în studiile clinice, dar pentru care o relaţie de cauzalitate cu tratamentul cu azitromicina nu a fost confirmată.
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: anafilaxie, inclusiv edem (rar letal).
Tulburări psihice
Rare: reacţii de agresivitate, agitaţie, anxietate, nervozitate, depersonalizare, la pacienţii vîrstnici poate apărea delir.
Tulburări ale sistemului nervos central
Mai puţin frecvente: ameţeli/vertij, convulsii, cefalee, somnolenţă, dereglarea gustului şi/sau mirosului. Rare: parestezii, sincopă, insomnie, hiper activi tate.
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tulburări ale auzului. În studiile clinice, după tratamentul de lungă durată cu doze mari au fost raportate tulburări de auz, inclusiv surditate şi/sau tinnitus. Majoritatea reacţiilor adverse au fost reversibile.
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii, aritmii (inclusiv tahicardie ventriculară). Este posibil riscul de prelungire a intervalului QT şi torsada vîrfurilor, în particular la pacienţii care sunt predispuşi.
Tulburări gastrointestinale
Frecvente: greaţă, diaree, disconfort abdominal (dureri/crampe), vomă. Mai puţin frecvente: scaune moi (ca rezultat al deshidratării rare), flatulenţă, dispepsie. Rare: constipaţie, colită pseudomembranoasă, pancreatită, decolorarea dinţilor, decolorarea limbii.
Tulburări hepato-biliare
Rare: valori anormale ale indicilor funcţionali ai ficatului, hepatită, icter colestatic, necroză hepatică şi tulburări hepatice, rar cu sfîrşit letal.
Tulburări ale pielii şi a ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: erupţii cutanate, prurit. Rare: angioedem, urticarie, fotosensibilitate, eritem multiform, sindromul StevensJohnson, necroliză epidermică toxică.
Tulburări musculo-scheletale şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: artralgii.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Rare: nefrită interstiţială, insuficienţă renală acută.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: astenie, fatigabilitate, stare de rău generală.
CONTRAINDICAŢII
Administrarea azitromicinei este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate la azitromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţii, afecţiuni hepatice, renale, sarcina şi perioada de alăptare, copiii cu vîrsta pînă la 12 ani.
SUPRADOZAJ
Simptome: pierderea reversibilă a auzului, greaţă, vomă, diaree. Tratament: lavaj gastric şi tratament de susţinere.
ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE
Rar, au fost raportate reacţii alergice severe, inclusiv edem şi reacţii anafilactice (uneori cu sfîrşit letal). Uneori asemenea reacţii, în timpul tratamentului cu azitromicină se repetau şi necesitau o monitorizare şi tratament mai îndelungat. Este necesară o pauză de cel puţin 2 ore între administrarea azitromicinei şi preparatelor antiacide. Este recomandată monitorizarea simptomelor suprainfecţiei la pacienţii refractari, îndeosebi a infecţiilor fungice.
Administrarea în insuficienţa renală
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală de gravitate medie pînă la moderată (viteza filtrării glomerulare 10-80 ml/min). Este recomandată administrarea cu prudenţă a azitromicinei la pacienţii cu insuficienţă renală severă (viteza filtrării glomerulare ˂10 ml/min), deoarece se poate mări acţiunea sistemică.
Administrarea în insuficienţa hepatică
Deoarece azitromicina se metabolizează în ficat şi se elimină cu bila, acest medicament nu trebuie administrat de către pacienţii cu afecţiuni hepatice grave. Studii de administrare a azitromicinei la această grupă de pacienţi nu au fost efectuate. În cazul apariţiei insuficienţei hepatice severe tratamentul cu azitromicină trebuie oprit. La pacienţii cu tulburări neurologice şi psihice azitromicina trebuie administrată cu prudenţă. Azitromicina nu se administrează pentru tratamentul arsurilor infectate.
Comprimatele filmate Ziomycin nu sunt corespunzătoare pentru tratamentul infecţiilor grave atunci cînd este necesară o creştere rapidă şi mare a concentraţiei antibioticului în sînge.
Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare
Sarcina
Nu există studii adecvate şi bine controlate efectuate la femeile gravide. Studiile asupra funcţiei de reproducere au prezentat penetrarea barierei placentare. Nu au fost observate efecte teratogene în studiile de reproducere. Siguranţa azitromicinei nu a fost confirmată în ceea ce priveşte utilizarea substanţei active în timpul sarcinii. Prin urmare, azitromicina trebuie utilizată în timpul sarcinii numai în cazurile în care este pusă viaţa pericol.
Alăptarea
Azitromicina se excretă în laptele matern. Pentru că nu se cunoaşte dacă azitromicina poate avea efecte adverse asupra sugarilor, alăptarea trebuie întreruptă în timpul tratamentului cu azitromicină. Printre alte reacţii adverse la sugari, este posibilă apariţia diareei, a infecţiilor fungice ale mucoaselor şi a sensibilizării. Se recomandă aruncarea laptelui stors în timpul tratamentului şi timp de 2 zile după întreruperea tratamentului. Alăptarea poate fi reluată ulterior.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, posibilitatea unor efecte adverse, cum ar fi ameţeli şi convulsii trebuie luate în considerare la efectuarea acestor activi tăţi.
INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI
Teofilina
Deoarece au fost raportate interacţiuni între alte macrolide şi teofilină, este necesară prudenţă în administrarea concomitentă a acestora.
Anticoagulantele orale de tip cumarinic
S-a raportat o potenţială creştere a efectului anticoagulant în legătură cu o administrare concomitentă a azitromicinei şi anticoagulantelor orale de tip cumarinic. Trebuie acordată atenţie la frecvenţa determinărilor timpului de protrombină
Carbamazepina
Într-un studiu de interacţiune farmacocinetică la voluntari sănătoşi, azitromicina nu a avut efecte semnificative asupra concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei sau ale metaboliţilor săi activi .
Derivaţi de ergotamină
La pacienţii trataţi cu derivaţi de ergotamină, ergotismul poate fi indus prin administrarea concomitentă a unor antibiotice macrolide. Nu există date cunoscute despre posibilitatea unor interacţiuni între derivaţii de ergotamină şi azitromicină. Datorită posibilităţii teoretice de apariţie a ergotismului, azitromicina şi derivaţii de ergotamină nu trebuie administraţi în asociere.
Ciclosporina
Deoarece studii farmacocinetice şi clinice cu privire la posibilele efecte ale asocierii azitromicinei şi ciclosporinei nu au fost efectuate, situaţia terapeutică trebuie luată în considerare înainte ca aceste substanţe să fie administrate concomitent. Dacă tratamentul asociat este justificat, concentraţiile ciclosporinei trebuie monitorizate atent iar doza trebuie ajustată în mod corespunzător.
Cisaprida
Cisaprida este metabolizată în ficat de către enzima CYP 3A4. Deoarece macrolidele inhibă această enzimă, administrarea concomitentă de cisapridă poate accentua prelungirea intervalului QT, aritmia ventriculară şi torsada vîrfurilor.
Digoxina
Este cunoscut faptul că unele antibiotice macrolidice limitează metabolizarea digoxinei (la nivel intestinal). La pacienţii trataţi concomitent cu azitromicină şi digoxină trebuie avută în vedere posibilitatea creşterii concentraţiei plasmatice a digoxinei, iar concentraţiile digoxinei monitorizate.
Antiacide
În cadrul unui studiu farmacocinetic privind coadministrarea de antiacide şi azitromicină nu s-au observat efecte asupra biodisponibilităţii, deşi nivelurile plasmatice maxime au fost reduse cu aproximativ 30%. Azitromicina trebuie administrată cu cel puţin o oră înainte sau 2 ore după administrarea unui medicament antiacid.
Trimetoprim/sulfometoxazol
Administrarea concomitentă de trimetoprim/sulfametoxazol (160 mg/800 mg) timp de 7 zile împreună cu 1200 mg azitromcină în ziua 7 nu a avut niciun efect asupra concentraţiei maxime, expunerii totale sau secreţiei urinare a trimetoprimului sau a sulfametoxazolului. Concentraţiile serice de azitromicină au fost similare celor observate în alte studii.
Fluconazol
Administrarea concomitentă a dozei unice de 1200 mg azitromicină nu a influenţat farmacocinetica unei doze de 800 mg fluconazol. Expunerea totală la azitromcină şi timpul de înjumătaţire plasmatică au rămas neschimbate, deşi s-a observat o scădere semnificativă de 18% a Cmax.
Zidovudină
Administrarea a 1000 mg de azitromicină în doză unică şi 600 mg sau 1200 mg azitromicină în doze repetate a avut efect minim asupra farmacocineticii plasmatice sau asupra excreţiei urinare a zidovudinei sau asupra metabolitului său glucuronoconjugat. Cu toate acestea, administrarea azitromicinei a crescut concentraţiile zidovudinei fosforilate, metabolit activ clinic, în celulele mononucleare din sîngele periferic. Semnificaţia clinică a acestor date este încă incertă, dar poate fi în beneficiul pacienţilor.
Terfenadina
Azitromicina nu are efect asupra farmacocineticii terfenadinei administrată la fiecare 12 ore în doză recomandată de 60 mg. Exprimată într-o doză de echilibru de terfenadină, adăugînd azitromicina nu a dus la o schimbare semnificativă în repolarizarea cardiacă (interval QT).
Didanozina
În comparaţie cu placebo, dozele zilnice de 1200 mg azitromicină şi didanozină nu par să aibă un efect asupra farmacocineticii didanozinei la subiecţii testaţi în studiul clinic.
Rifabutină
Administrarea concomitentă de azitromicină şi rifabutină nu afectează concentraţia plasmatică a niciunuia dintre medicamente. La pacienţii trataţi concomitent cu azitromicină şi rifabutină a fost observată neutropenia. Deşi, neutropenia a fost raportată la administrarea rifabutinei, nu s-a stabilit o relaţie de cauzalitate în cazul tratamentului asociat cu azitromicină.
Astemizol, triazolam, midazolam, alfentanil
Nu sunt disponibile date referitoare la interacţiunea cu astemizol sau alfentanil. Datorită efectului cunoscut de potenţare a acţiunii acestor medicamente în cazul administrării concomitente cu antibioticul macrolid, se recomandă precauţie la administrarea concomitentă a acestor medicamente cu azitromicina.
Incompatibilităţi
Nu se cunosc.
PREZENTARE, AMBALAJ
Comprimate filmate 250 mg sau 500 mg. Cîte 6 comprimate filmate (250 mg) sau cîte 3 comprimate filmate (500 mg) în blister. Cîte 1 blister împreună cu instrucţiunea pentru administrare plasate în cutie de carton.
PĂSTRARE
A se păstra la loc uscat ferit de lumină la temperatura sub 25°C.
A nu se lăsa la îndemîna şi vederea copiilor!
TERMEN DE VALABILITATE
3 ani. A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.
-3%
76.63 MDL
79 MDL
Uractiv Sirop conține un complex de extracte naturale ce ajută la menținerea stării de sănătate a aparatului urinar.
Ingrediente active:
Proantocinidine din extract uscat de fructe de merișor, tinctură de propolis, extract uscat din fructe de maceș, vitamina C.
Ingrediente:
Zahăr, apa purificată, ulei de ricin hidrogenat și polietolilat, tinctură de propolis, extract de merișor, acid ascorbic, extract de măceș.
Mod de administrare:
Copii între 1 și 5 ani: 10 - 15 ml (2 - 3 lingurițe) pe zi.
Prezentare:
150 ml
Ingrediente active:
Proantocinidine din extract uscat de fructe de merișor, tinctură de propolis, extract uscat din fructe de maceș, vitamina C.
Ingrediente:
Zahăr, apa purificată, ulei de ricin hidrogenat și polietolilat, tinctură de propolis, extract de merișor, acid ascorbic, extract de măceș.
Mod de administrare:
Copii între 1 și 5 ani: 10 - 15 ml (2 - 3 lingurițe) pe zi.
Prezentare:
150 ml
-3%
201.76 MDL
208 MDL