Coșul este gol. Adăugați un produs

Tranexam 250mg comp. N10

77,70 lei
80,10 lei
Adaugă în coş
1. CE ESTE TRANEXAM ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
- Tranexam conţine acid tranexamic, care aparţine unui grup de medicamente denumite
antihemoragice; antifibrinolitice, aminoacizi.
- Tranexam este utilizat pentru prevenirea și tratamentul hemoragiilor cauzate de dereglări a
procesul de fibrinoliza, adică o stare în care formarea cheagurilor de sânge este inhibată
(suprimată), care sigilează pereții vaselor sangvine afectate și are loc distrugerea accelerată a
acestora.
- Tranexam se aplică în cure scurte de tratament în următoarele cazuri:
- • intervenții chirurgicale la vezica urinară și prostatectomie;
- • menoragie (pierderea mare de sânge în timpul menstruației);
- • sângerări nazale;
- coninizația colului uterin;
- • hifema traumatică (hemoragie în camera anterioară a ochiului).
- • angioedemul ereditar.
- • sângerare după extracția dinților la pacienții cu hemofilie.
2. CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI ÎNAINTE SĂ LUAȚI TRANEXAM
Nu luați Tranexam comprimate
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanța activă sau oricare dintre celelalte component
ale acestui medicament (enumerate în pct.6);
- dacă aveți probleme cu rinichii;
- dacă aveți o boală cauzată de formarea unui cheag de sânge în vase (boala tromboembolică în
faza activă)
- dacă ați avut vreodată un blocaj al vaselor de sânge cu un cheag de sânge (tromboză venoasă
sau arterială)
- dacă aveți o afecțiune numită coagulare intravasculară diseminată, în care sângele din tot corpul
începe să se cuaguleze.
- dacă ați avut convulsii în trecut.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi și în timpul tratamentului cu Tranexam adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau asistentei medicale dacă vă aflați în oricare dintre următoarele situații:
• Dacă aveți sânge în urină (hematurie), spuneți medicului dumneavoastră. În acest caz, este
posibilă obstrucția (blocarea) tractului urinar de un cheag de sânge.
• Dacă aveți angioedem ereditar și ați utilizat acest medicament pentru o perioadă lungă de timp,
medicul dumneavoastră vă va efectua în mod regulat o examinare oculară și vă va verifica funcția
hepatică.
• Dacă aveți sângerări menstruale neregulate, medicul dumneavoastră nu vă va prescrie acest
medicament înainte de a determina cauza acestor afecțiuni. Dacă volumul de sângerări menstruale
nu va fi redus suficient în timpul tratamentului, medicul dumneavoastră poate înlocui acest
medicament cu alt medicament, care este, de asemenea, utilizat pentru a trata această afecțiune.
• Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați contraceptive orale. În acest caz, riscul de tromboză
este crescut, astfel încât medicul va lua precauții atunci când vă va prescri acest medicament.
• Spuneți medicului dumneavoastră dacă dumneavoastră sau membrii familiei dumneavoastră ați
avut blocarea vasele de sânge cu cheag de sânge (complicații tromboembolice în istorie, cazuri de
tromboembolism la rude, diagnostic trombofilic confirmat). În acest caz, există un risc crescut de
tromboză. Medicul va evalua starea dumneavoastră și dacă puteți utiliza acest medicament. Dacă
medicul decide că aveți nevoie de tratament cu acest medicament, se vor lua măsuri de precauție și
medicul va monitoriza cu atenție starea dumneavoastră.
• Dacă aveți probleme cu rinichii, spuneți medicului dumneavoastră. Este posibil ca medicul vă va
prescrie o doză mai mică de medicament decât doza obișnuită.
• Dacă aveți o afecțiune numită coagulare intravasculară diseminată, în care sângele din tot corpul
începe să se cuaguleze, medicul dumneavoastră probabil că nu vă va prescrie acest medicament.
• Spuneți medicului dumneavoastră dacă ați observant afectare vederii în timpul tratamentului cu
acest medicament. În acest caz, medicul vă va spune probabil să nu-l mai luați.
• Informațiile privind utilizarea acestui medicament în tratamentul menoragiei la pacienții cu vârsta
sub 15 ani nu sunt suficiente.
• La utilizarea acestui medicament, unii pacienți au prezentat convulsii, dar în majoritatea cazurilor
s-au dezvoltat la administrarea intravenoasă în doze mari.
Tranexam comprimate împreună cu alte medicamente
Anunțați medicul dumnevoastră sau farmacistul dacă administrați sau de curând ați administrat
orice alte medicamente, inclusive medicamente fără prescripție medicală.
Trebuie să spuneţi în special medicului dumneavoastră dacă luaţi:
• alte medicamente care ajută sângele să se coaguleze, denumite medicamente antifibrinolitice
• medicamente contraceptive orale (estrogeni).
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu se recomandă a utiliza acid tranexamic în primul trimestru de sarcină.
Sarcina:
Nu utilizați Tranexam în perioada sarcinii, dacă nu a fost prescris de medicul dumneavoastră.
Alăptarea:
Acidul tranexamic se excretă în laptele matern, dar este puţin probabilă să acționeze asupra
cuagulării sângelui la sugar.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Preparatul nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce
vehicule sau de a folosi utilaje.
3. CUM SĂ LUAȚI TRANEXAM COMPRIMATE
Luați întotdeauna Tranexam comprimate exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi
cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Tranexam comprimate se administrează oral. Doza recomandată este 15-25 mg/kg masă corp de 2-3
ori pe zi.
Pentru următoarele indicații, pot fi aplicate următoarele doze:
Prostatectomia: prevenirea și tratamentul sângerării la pacienții cu risc crescut trebuie să înceapă
înainte sau după intervenția chirurgicală, cu administrarea de acid tranexamic sub formă de soluție
pentru administrare intravenoasă; după aceea, acidul tranexamic este prescris sub formă de comprimate
- 1000 mg de 3-4 ori pe zi până ce se oprește hematuria macroscopică (sânge în urină).
Menoragie: doza recomandată este câte 1000 mg de 3 ori pe zi. Durata tratamentului este stabilită
individual, dar nu trebuie să depășească 4 zile. În cazul unei sângerări menstruale foarte intense, doza
de medicament poate fi crescută. Doza totală nu trebuie să depășească 4 g pe zi. Tratamentul cu
medicamentul nu trebuie să înceapă înainte de apariția sângerării menstruale.
Sângerare nazală: în sângerări nazală recidivante , medicamentul este prescris câte 1000 mg de 3 ori
pe zi timp de 7 zile.
Coninizația colului uterin: câte 1500 mg de 3 ori pe zi.
Hifema traumatică: câte 1000-1500 mg de 3 ori pe zi (care corespunde unei doze de 25 mg / kg corp
de trei ori pe zi).
Angioedem ereditar: pentru pacienții care suferă de simptome prodromale, 1000-1500 mg de 2-3 ori pe
zi, cu întreruperi de câteva zile. Pentru ceilalți pacienți - în mod constant câte 1000-1500 mg de 2-3 ori
pe zi.
Hemofilie: pentru sângerare după extracția dinților, 1000-1500 mg la fiecare 8 ore (corespunzând unei
doze de 25 mg / kg corp).
Pacienți cu insuficiență renală
Dacă aveți probleme cu rinichii, anunțați medicul dumneavoastră. Medicul vă poate scri o doză mai
mică decât cea obișnuită.
Copii
Medicul va decide dacă copilul dumneavoastră va administra acest medicament, care va fi doza și
durata tratamentului.
Doza unică la copii este de 25 mg / kg greutate corporală. Datele privind eficacitatea, dozele şi
siguranţa pentru aceste indicaţii sunt limitate.
Vârstnici
În absența afectării funcției renale, nu este necesară reducerea dozei.
Dacă ați luat mai mult Tranexam comprimate decât trebuie
Dacă ați administrat o doză semnificativ de mare adresați-vă medicului.
Dacă luați mai multe comprimate Tranexam decât doza recomandată (supradozaj), spuneți imediat
medicului dumneavoastră. La supradozare acestui medicament sunt posibile:greață, vărsături,
hipotensiune arterială ortostatică (o scădere bruscă a tensiunii arteriale atunci când poziția corpului
se schimbă), hipotensiune (scăderea tensiunii arteriale), amețeli, cefalee și convulsii.
În cazul unui supradozaj, trebuie să contactați imediat un medic, un farmacist sau să contactați
departamentul de urgență al celui mai apropiat spital. Dacă este posibil, luați cu dumneavoastră
comprimatele sau ambalajul medicamentului, pentru a arăta medicului ce medicament ați folosit.
Dacă după supradozare nu a trecut mai mult de 2-3 ore, puteți să provocați voma și să luați cărbune
activat. Beți multe lichide, pentru a accelera excreția medicamentului din organism cu urina.
Dacă uitaţi să luaţi Tranexam comprimate
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă ați uitat să luați cmprimatul luați-l cum v-ați amintit, următoarea doză o veți administra
conform prescripției recomandate de medic.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Tranexam poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
În unele cazuri pot apărea următoarele reacții adverse:
Rare (afectează mai puţin de 1 din 1000 utilizatori):
- afectarea vederii culorilor, ocluzia (blocarea) arterei retinale;
- evenimente tromboembolice;
- reacții alergice cutanate.
Foarte rare (afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi):
- reacţii de hipersensibilitate, inclusiv anafilaxie (reactive alergică acută ce se mnifestă prin
înroşirea pielii, mâncărimi, respirație grea, scăderea tensiunii arteriale);
- tromboză arterială sau venoasă, cu orice localizare;
- tulburări digestive, cum ar fi greață, vărsături, diaree, care trec după reducerea dozei.
Cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile):
- crize convulsive, în special în cazul utilizării greşite.
Vezi descrierea completă

Specificații principale

  • Țara producător Rusia
  • Article 81628
  • Producător Nijfarm
  • Cod medicament 0109670012

Produse asemănătoare

1 persoane se uită chiar acum la acest produs
Adăugat