Coșul este gol. Adăugați un produs

Gentamycin K 80mg/2ml sol.inj. N10

99,23 lei
102,30 lei
Adaugă în coş
CE ESTE GENTAMICIN-K ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Gentamicina este un antibiotic aminoglicozidic. Aceasta distruge bacteriile ce produc diverse infecţii grave în organismul uman.
Gentamicin-K se utilizează în tratamentul infecţiilor abdominale grave, infecţiilor tractului urinar, infecţiilor severe respiratorii spitaliceşti, infecţiei generalizate (sepsis), infecţiilor grave din arsuri, leziuni traumatice sau chirurgicale şi infecţii cardiace. Gentamicin-K este, de asemenea, utilizat în profilaxia infecţiilor, în cazul diverselor intervenţii chirurgicale. În cazul multor infecţii, gentamicina se utilizează în combinaţie cu unul sau mai multe antibiotice.
2. ÎNAINTE SĂ VI SE ADMINISTREZE GENTAMICIN-K

Nu vi se va administra Gentamicin-K

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la gentamicină, la alte antibiotice aminoglicozidice sau la oricare dintre ingredientele Gentamicin-K, enumerate la pct. 6;
- dacă suferiţi de o boală numită miasthenia gravis (slăbiciunea muşchilor).
Aveţi grijă deosebită când vi se administrează Gentamicin-K

Spuneţi medicului dumneavoastră:
- dacă aveţi concentraţii scăzute de calciu în sânge (hipocalcemie);
- dacă aveţi afecţiuni ale auzului sau echilibrului;
- dacă aveţi boală Parkinson;
- dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi;
- dacă aţi avut în trecut orice boală a rinichilor;
- dacă vă este sete, spuneți medicului dumneavoastră sau personalului medical, deoarece trebuie să consumați cantități suficiente de lichid pe parcursul tratamentului cu Gentamicin-K;
- dacă sunteți supraponderal;
- dacă aveţi probleme cu auzul, ameţeli cu senzaţie de învârtire sau zgomote în urechi după începerea tratamentului.
Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.
Interacțiunea cu unele alte medicamente poate rezulta în creșterea sau descreșterea efectelor Gentamicin-K sau a altor medicamente. Interacțiuni pot apărea dacă gentamicina este administrată concomitent cu:
- diuretice (în special, acid etacrinic sau furosemid),
- agenţi blocanţi neuromusculari (succinilcolină sau tubocurarină),
- medicamente utilizate pentru tratamentul infecțiilor bacteriene, de ex. , unele alte antibiotice (amikacină, tobramicină, vancomicină, cefaloridină, viomicină, polimixină B, netromicină, neomicină, clindamicină, piperacilină, ticarcilină şi streptomicină),
- medicamente pentru tratamentul infecţiilor fungice (amfotericină B),
- medicamente care reduc activi tatea sistemului imunitar al organismului (ciclosporină),
- medicamente care blochează sensibilitatea la atingere și durerea (metoxifluran),
- medicamente utilizate pentru tratamentul infecţiilor virale (foscarnet),
- medicamente utilizate în tratamentul maladiilor maligne (cisplatină),
- medicamente de radiocontrast cu administrare intravenoasă.
Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Aminoglicozidele traversează placenta şi pot afecta aparatul vestibular şi auditiv al fătului. Medicul dumneavoastră vă va prescrie gentamicina doar în situații ce pun în pericol viața , când nu este disponibil alt antibiotic, mai adecvat. Deoarece Gentamicin-K este excretat în laptele matern, se recomandă întreruperea alăptatului în timpul tratamentului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Gentamicin-K poate produce leziuni ale mecanismului echilibrului, care se manifestă în special prin greaţă şi vertij. Aceste simptome se pot manifesta şi după întreruperea tratamentului. De aceea, aceste lucruri trebuie avute în vedere şi, dacă aceste probleme apar, informaţi medicul. În timpul tratamentului nu conduceţi vehicule şi nu folosiți utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Gentamicin-K

Gentamicin-K conţine parahidroxibenzoat de propil (E216) şi parahidroxibenzoat de metil (E218), care pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate) şi în mod excepţional, bronhospasm.
Metabisulfitul de sodiu (E223) poate provoca rar reacţii de hipersensibilitate grave şi bronhospasm Acest medicament conţine mai puţin de 1 mmol (23 mg) sodiu per doză, de aceea se poate spune că este “fără sodiu”. CUM SĂ UTILIZAŢI GENTAMICIN-K

Utilizaţi întotdeauna Gentamicin-K exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doze și mod de administrare

Gentamicin-K se administrează în muşchi, dar poate fi administrată şi într-o venă.
Adulţi: se administrează de la 3 până la 6 mg gentamicină pe kg greutate corporală şi zi, în doză unică sau divizat în 2 doze.
Utilizarea la copii

Copii și adolescenți: se administrează 4 până la 7 mg gentamicină pe kg greutate corporală şi zi, în doză unică sau divizat în 2 doze
Sugari cu vârsta peste 1 lună: se administrează 4,5 până la 7,5 mg gentamicină pe kg greutate corporală şi zi, în doză unică sau divizat în 2 doze
Nou-născuţi : se administrează de la 4 până la 7 mg gentamicină pe kg greutate corporală şi zi, în doză unică.
Durata tratamentului este de 7-10 zile, uneori mai mare.

Medicul va ajusta mărimea dozei, frecvenţa de administrare şi durata tratamentului în funcţie de afecţiune, toleranţa la medicament, răspunsul terapeutic şi posibilele reacţii adverse.
Pacienți cu insuficiență renală

Dacă aveți probleme cu rinichii, medicul dumneavoastră vă va prescrie o altă doză. Dacă aveți impresia că efectul medicamentului este prea mare sau prea scăzut, adresaţi-vă medicului dumenavoastră.
Vezi descrierea completă

Specificații principale

  • Producător KRKA
  • Article 21322
  • Țara producător Slovenia
  • Cod medicament 0700110094
Adăugat