Coșul este gol. Adăugați un produs

Euthyrox 100mcg comp. N25x4

64,51 lei
66,50 lei
Adaugă în coş
DESCRIEREA PRODUSULUI
EUTHYROX 100 mcg comprimate N25x4

Levotiroxină sodică

1. Ce este Euthyrox și pentru ce se utilizează

Levotiroxina sodică, substanţa activă din Euthyrox, este un hormon tiroidian de sinteză utilizat în tratamentul afecţiunilor glandei tiroide.
Are un efect similar cu cel al hormonilor naturali.

Acest medicament este indicat în:

- Tratamentul guşii benigne la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală, în special la adulţi, atunci când terapia cu iod nu este indicată;
- Prevenirea reapariţiei guşii după intervenţii chirurgicale pentru guşă (profilaxia guşii recidivante) în condiţiile unei funcţii tiroidiene normale, în funcţie de starea hormonală postoperatorie;
- Tratamentul de înlocuire cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în cazul în care glanda tiroidă nu produce o cantitate suficientă de hormoni (hipotiroidie);
- Cancer tiroidian, pentru stoparea creşterii tumorii.

Euthyrox 25µ g, 50µ g, 75 µg şi 100 µg se utilizează, de asemenea, în scopul echilibrării nivelurilor de hormoni tiroidieni, când se administrează medicamente antitiroidiene pentru a trata producerea în exces de hormoni.
Euthyrox 100 µg, 150 µg şi 200 µg pot fi folosite, de asemenea, pentru testarea funcţiei tiroidiene.

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Euthyrox

Nu utilizați Euthyrox:
- dacă sunteţi alergic la levotiroxină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament,
- în cazul în care glanda tiroidă produce un exces de hormoni,
- dacă secreţia redusă de hormoni ai glandei corticosuprarenale nu a fost tratată şi dacă secreţia redusă de hormoni ai hipofizei nu a fost tratată ,
- tratamentul cu Euthyrox nu trebuie început la pacienţii cu atac de cord, inflamaţia muşchiului inimii sau inflamaţia tuturor învelişurilor inimii.

Terapia asociată între Euthyrox şi medicamente antitiroidiene de sinteză nu este indicată în timpul sarcinii.

Euthyrox împreună cu alimente, băuturi și alcool

Spuneţi medicului dacă obişnuiţi să consumaţi produse pe bază de soia, în special dacă modificaţi cantitatea consumată.
Produsele pe bază de soia pot diminua absorbţia Euthyrox din intestin şi, prin urmare, poate fi necesară ajustarea dozei de Euthyrox.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

În timpul sarcinii şi alăptării este importantă administrarea cu consecvenţă a hormonilor tiroidieni.
Cantitatea de substanţă administrată este atât de mică încât nu va afecta fătul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră, deoarece poate fi necesară ajustarea dozei.

3. Cum să utilizați Euthyrox

Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.

Indicaţiile de mai jos se limitează la cazurile în care medicul dumneavoastră nu v-a prescris în alt mod Euthyrox.
Vă rugăm să respectaţi instrucţiunile de administrare, deoarece în caz contrar Euthyrox nu poate acţiona corect.

Pentru individualizarea tratamentului, există la dispoziţie comprimate cu un conţinut gradat, de 25 µg, 50 µg, 75 µg, 100 µg, 125 µg, 150 µg şi 200 µg levotiroxină sodică, astfel încât administrarea unui singur comprimat pe zi să fie, în general, suficientă.

Medicul dumneavoastră vă va stabili doza zilnică pe baza examinărilor şi a testelor de laborator.

În general se începe cu o doză mică ce se creşte la fiecare 2-4 săptămâni, până când se ajunge la doza individualizată întreagă.

O doză individualizată mai redusă, poate fi necesară:

-dacă sunteţi în vârstă

-dacă aveţi probleme cu inima

-dacă aveţi funcţie tiroidiană scăzută sever sau de lungă durată

-dacă aveţi o greutate corporală mică sau o guşă mare.

Experienţa a demonstrat că dozele scăzute sunt suficiente la pacienţii cu greutate corporală mică sau la cei cu guşă difuză mare.

Dacă medicul nu prescrie altfel, în general, sunt valabile următoarele reguli de stabilire a dozelor:
Indicaţie Doză recomandată ( µg levotiroxină sodică pe zi)

-Guşă benignă la pacienţii cu funcţie tiroidiană normal - 75-200

-Prevenirea reapariţiei guşii după operaţie (profilaxia guşii recidivante) în condiţiile unei funcţii tiroidiene normale - 75-200

-Tratament de înlocuire cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în hipotiroidie

La adulţi:

- Doză iniţială 25-50*

- Doză de întreţinere 100-200

-Tratament de înlocuire cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în hipotiroidie

La copii:

- Doză iniţială 12,5-50*

- Doză de întreţinere 100-150 µg /m2 suprafaţă corporală

-În cancer tiroidian, pentru stoparea creşterii tumorii 150-300

-În scopul echilibrării nivelurilor de 50-100

hormoni tiroidieni, când se administrează

medicamente antitiroidiene pentru a trata producerea în exces de hormoni**

Mod de administrare

Euthyrox este destinat administrării orale.
Doza zilnică totală se administrează o singură dată dimineaţa, pe stomacul gol, cu cel puţin jumătate de oră înainte de micul dejun; comprimatele se înghit întregi, cu suficient lichid (de exemplu, jumătate de pahar cu apă).

La sugari, doza zilnică totală va fi administrată cu cel puţin jumătate de oră înainte de prima masă a zilei.
Comprimatele vor fi zdrobite în puţină apă, iar suspensia fină rezultată (care trebuie să fie proaspăt preparată pentru fiecare administrare) va fi amestecată apoi cu o cantitate ceva mai mare de lichid.
Durata administrării

De obicei, Euthyrox se administrează toată viaţa în hipotiroidie, după intervenţiile chirurgicale în cancer tiroidian şi pentru prevenirea reapariţiei guşii după îndepărtarea ei prin operaţie (profilaxia guşii recidivante) în condiţiile unei funcţii tiroidiene normale.

Durata tratamentului adjuvant în hipertiroidii este condiţionată de durata administrării tratamentului tireostatic.

În guşa benignă la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală, este necesar un tratament cu durata între 6 luni şi 2 ani. Pentru evitarea reapariţiei guşii, se recomandă o profilaxie cu iod în doze mici (100-200 µg pe zi) după reducerea volumului guşii.

Durata tratamentului va fi stabilită de către medic.

4. Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

În condiţiile administrării conform recomandărilor, nu sunt de aşteptat reacţii adverse în timpul tratamentului cu Euthyrox.
Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Vezi descrierea completă

Specificații principale

  • Țara producător Germania
  • Article 18418
  • Producător Nycomed
  • Cod medicament 1200230079
Adăugat