Coșul este gol. Adăugați un produs

Movalis 15mg comp. N20

54,32 lei
56 lei
Adaugă în coş
Movalis 15 mg comprimate Meloxicam Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. - Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. - Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. - Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră. - Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. Ce găsiţi în acest prospect: 1. Ce este Movalis şi pentru ce se utilizează 2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Movalis 3. Cum să utilizaţi Movalis 4. Reacţii adverse posibile 5. Cum se păstrează Movalis 6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 1. Ce este Movalis şi pentru ce se utilizează Movalis, conţine ca substanţă activă, meloxicam. Meloxicamul aparţine grupului de medicamente denumite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), care sunt utilizate pentru reducerea inflamaţiei şi a durerii de la nivelul articulaţiilor şi muşchilor. Movalis, este utilizat în: - tratamentul simptomatic pe termen scurt al bolii artrozice dureroase (artroze, boală degenerativă articulară) - tratamentul simptomatic pe termen lung al poliartritei reumatoide - tratamentul simptomatic pe termen lung al spondilitei anchilozante(cunoscută ca boala Bechterew). 2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Movalis NU UTILIZAŢI Movalis ÎN URMĂTOARELE SITUAŢII: - dacă sunteţi în ultimele trei luni de sarcină - dacă sunteţi copil sau adolescent şi aveţi vârsta sub 16 ani - dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la meloxicam - dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acid acetilsalicilic sau la alte medicamente antiinflamatoare nesteriodiene (AINS) - dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6); - dacă după utilizarea acidului acetilsalicilic sau a altor medicamente antiinflamatoare nesteriodiene aţi avut vreunul dintre următoarele semne: - respiraţie şuierătoare, apăsare în piept, senzaţie de lipsă de aer (astm bronşic); - obstrucţie la nivelul nasului datorită inflamaţiei mucoasei nazale (polipi nazali); - erupţii trecătoare pe piele sau urticarie; 2 - apariţia bruscă a tumefacţiilor la nivelul pielii sau mucoaselor, cum este tumefacţia din jurul ochilor, feţei, buzelor, gurii şi gâtului, putând determina dificultăţi în respiraţie (edem angioneurotic); - dacă după un tratament anterior cu AINS sau dacă aţi avut recent: - sângerări la nivelul stomacului sau intestinului - perforaţii la nivelul stomacului sau intestinului. - ulcer sau sângerări la nivelul stomacului sau intestinului; - dacă aveţi sau aţi avut recent ulcer peptic sau sângerări la nivelul stomacului sau intestinului (ulceraţie sau sângerare apărută de cel puţin două ori); - dacă aveţi insuficienţă hepatică gravă; - dacă aveţi insuficienţă renală gravă netratată prin dializă; - dacă aţi avut sângerări recente la nivelul creierului (sângerări cerebrovasculare); - dacă aveţi orice alt tip de tulburări hemoragice; - dacă aveţi insuficienţă cardiacă gravă; - dacă aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, deoarece acest produs conţine lactoză (vezi şi „Movalis conţine lactoză”. Vă rugăm să discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur că vreuna dintre aceste situaţii vi se potriveşte dumneavoastră.
Doza recomandată este: Acutizări ale boalii artrozice 7,5 mg pe zi (o jumătate de comprimat) o dată pe zi. Doza poate fi crescută la 15 mg (un comprimat) o dată pe zi. Poliartrită reumatoidă 15 mg pe zi (un comprimat) o dată pe zi. Doza poate fi scăzută la 7,5 mg (o jumătate de comprimat) pe zi. Spondilită anchilozantă 15 mg pe zi (un comprimat) o dată pe zi. Doza poate fi scăzută la 7,5 mg (o jumătate de comprimat) pe zi. Comprimatele trebuie înghiţite cu apă sau alt lichid, împreună cu alimente. Comprimatele pot fi divizate în două doze egale. Nu trebuie să depăşiţi doza zilnică maximă recomandată de 15 mg. Dacă vă încadraţi în vreo situaţie menţionată la capitolul „Atenţionări şi precauţii”, medicul dumneavoastră vă va reduce doza la 7,5 mg (o jumătate de comprimat) o dată pe zi. Movalis nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani. Dacă aveţi impresia că efectul Movalis este prea puternic sau prea slab sau dacă după câteva zile nu simţiţi nici o ameliorare a stării dumneavoastră, informaţi-l pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.
Vezi descrierea completă

Specificații principale

  • Article 13752
  • Țara producător India
  • Cod medicament 1300160049
4 persoane se uită chiar acum la acest produs
Adăugat