Coșul este gol. Adăugați un produs

Viread 245mg comp. N30

Ce este Viread şi pentru ce se utilizează
Viread conţine substanţa activă tenofovir disoproxil. Această substanţă activă este un medicament
antiretroviral sau antiviral utilizat în tratamentul infecţiei cu HIV sau cu VHB, sau în tratamentul
infecţiei cu ambele virusuri. Tenofovir este un inhibitor nucleotidic de reverstranscriptază,
cunoscut în general ca INRT şi acţionează prin împiedicarea activităţii normale a unor enzime (în
infecţia cu HIV, reverstranscriptaza; în hepatita B, ADN polimeraza) care sunt esenţiale pentru ca
virusurile să se poată înmulţi. În infecţia cu HIV, Viread trebuie utilizat întotdeauna în asociere cu
alte medicamente pentru tratamentul infecţiei cu HIV.
Viread 245 mg comprimate reprezintă un tratament al infecţiei cu HIV (Virusul
Imunodeficienţei Umane). Comprimatele sunt potrivite pentru:
 adulţi
 adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi sub 18 ani, care au fost deja trataţi cu alte
medicamente pentru infecţia cu HIV, care nu mai sunt pe deplin eficace din cauza apariţiei
rezistenţei sau care au determinat reacţii adverse.
Viread 245 mg comprimate reprezintă, de asemenea, un tratament al hepatitei B cronice, o
infecţie cu VHB (virusul hepatitic B). Comprimatele sunt potrivite pentru:
 adulţi
 adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 ani şi sub 18 ani.
Nu trebuie să aveţi o infecţie cu HIV pentru a fi tratat pentru VHB cu Viread.
Acest medicament nu vindecă infecţia cu HIV. În timpul tratamentului cu Viread există în
continuare riscul de a dezvolta infecţii sau alte boli asociate infecţiei cu HIV. De asemenea, puteţi
să transmiteţi infecţia cu HIV sau VHB altor persoane, de aceea este important să luaţi măsurile
necesare pentru a evita infectarea altor persoane.
Vezi descrierea completă

Specificații principale

  • Article 88131
Adăugat