Coșul este gol. Adăugați un produs

Progestin 200mg caps. moi N10x2

Indicaţii terapeutice
Administrare orală
Tulburări datorate unei insuficienţe a secreţiei de progesteron:
- cicluri neregulate, datorate unor tulburări de ovulaţie (cicluri anovulatorii sau
anovulaţie);
- sindrom premenstrual;
- mastopatii benigne;
- pre-menopauză.
De asemenea, este indicat în tratamentul de substituţie hormonală la menopauză (asociat
tratamentului estrogenic).
Administrare vaginală
- substituţie progesteronică în insuficienţa de secreţie ovariană sau în insuficienţa
totală de secreţie a progesteronului la femeile ovarioprive (programe de donare de ovocite);
- suplimentarea fazei luteale în cursul ciclurilor de Fecundare In Vitro (FIV);
- suplimentarea fazei luteale în cursul ciclurilor spontane sau induse, în caz de reducere
a fertilităţii sau de sterilitate primară sau secundară, în special prin cicluri anovulatorii;
- în caz de ameninţare de avort sau de prevenire a avorturilor habituale prin
insuficienţă de secreţie luteală, până în săptămâna 12 de sarcină.
Pentru toate celelalte indicaţii ale progesteronului, în cazul apariţiei de reacţii adverse
(somnolenţă după administrarea pe cale orală), administrarea pe cale vaginală reprezintă o
alternativă la calea orală.
Doze şi mod de administrare
Doza recomandată trebuie respectată strict, pentru toate indicaţiile terapeutice.
În toate cazurile, indiferent de indicaţia terapeutică sau calea de administrare (orală sau
vaginală), doza pentru o dată nu trebuie să depăşească 200 mg progesteron.
Administrare orală
În insuficienţa secreţiei de progesteron, doza medie este de 200 - 300 mg progesteron pe zi.
Se recomandă administrarea medicamentului la distanţă de mese, de preferinţă seara la
culcare.
Insuficienţă de secreţie luteală (sindrom premenstrual, mastopatii benigne, tulburări ale
ciclului, pre-menopauză)
Doza terapeutică uzuală este de 200 - 300 mg progesteron pe zi:
- fie 200 mg progesteron în priză unică, seara la culcare,
- fie 300 mg progesteron în 2 prize,
10 zile pe lună, din ziua 17 până în ziua 26 a ciclului menstrual, inclusiv.
Tratament de substituţie hormonală la menopauză
Nu se recomandă numai tratament de substituţie estrogenică (risc de hiperplazie
endometrială); se va administra asociat progesteron în doză de 200 mg pe zi:
- 2 prize a câte 100 mg progesteron fiecare sau
- 200 mg progesteron în priză unică, seara la culcare,
timp de 12 - 14 zile pe lună sau în ultimele 2 săptămâni ale ciclului terapeutic lunar.
Acest tratament de substituţie va fi întrerupt timp de aproximativ o săptămână, în cursul
căreia se poate observa de obicei o hemoragie de privaţie.
Pentru aceste indicaţii terapeutice, în cazul apariţiei de reacţii adverse datorate
progesteronului (somnolenţă după administrarea orală), administrarea se va face pe cale
vaginală, cu aceleaşi doze ca şi pe calea orală.
Administrare vaginală
Fiecare capsulă se introduce profund în vagin.
Insuficienţă de secreţie ovariană sau insuficienţă totală a secreţiei de progesteron la femeile
ovarioprive (programe de donare de ovocite)
Schema terapeutică de substituţie progesteronică (asociată unui tratament estrogenic
adecvat) este următoarea:
- 100 mg progesteron pe zi, în zilele 13 şi 14 ale ciclului de transfer, apoi
- 200 mg progesteron pe zi, fracţionat în 1 - 2 prize, din ziua 15 până în ziua 25 a ciclului;
- începând cu ziua 26 a ciclului menstrual, în cazul apariţiei sarcinii, doza poate fi
crescută până la cel mult 600 mg progesteron pe zi, în 3 prize.
Această schemă terapeutică va fi continuată până în ziua 60 şi nu mai mult de săptămâna 12
de sarcină.
Suplimentarea fazei luteale în cursul ciclurilor de Fecundare In Vitro (FIV)
Doza recomandată este de 400 - 600 mg progesteron pe zi, în 2 - 3 prize, începând din ziua
injecţiei cu hormon corionic gonadotrop (hCG) până în săptămână 12 de sarcină.
Suplimentarea fazei luteale în cursul ciclurilor spontane sau induse, în caz de reducere a
fertilităţii sau de sterilitate primară sau secundară (în special prin cicluri anovulatorii)
Doza recomandată este de 200 - 300 mg progesteron pe zi, fracţionat în 2 prize, începând cu
ziua 17 a ciclului menstrual, timp de 10 zile.
În caz de amenoree şi diagnostic pozitiv de sarcină, tratamentul trebuie reluat cât mai
rapid posibil, până în săptămâna 12 de sarcină.
Ameninţare de avort sau prevenirea avorturilor habituale prin insuficienţă de secreţie
luteală
Doza recomandată este de 200 - 400 mg progesteron pe zi, fracţionat în 2 prize, până în
săptămâna 12 de sarcină. Contraindicaţii
Hipersensibilitate la progesteron sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.
Capsulele conțin ulei de arahide și nu ar trebui să fie utilizat de către pacienții alergici la
alune.
Insuficienţă hepatică severă (în cazul administrării pe cale orală).
Hemoragii vaginale de etiologie neprecizată.
Cancer de sân sau tumori benigne, diagnosticate sau suspectate.
Cancer al organelor genitale diagnosticat sau suspectat.
Tromboflebită, boală tromboembolică, accident vascular cerebral, acute sau în antecedente.
Hematurie de etiologie neprecizată. https://bit.ly/2VAkztf
Vezi descrierea completă

Specificații principale

  • Producator Default
  • Producător Chinsri Pharmaceuticals
  • Țara producător India
  • Article 88561
Adăugat